Uprising 2

"Quousque tandem abutere Catilina patientia nostra ?" -Cicero "Catilinare"

De obicei, despre un joc bun scriu ca și cum l-ar fi jucat toată lumea. De ce? Păi, pentru că, de cele mai multe ori, până iese revista îl joacă toată lumea. Despre Uprising 2, va trebui să scriu altfel.De ce? Urmează...

Acest joc m-a dezamăgit. Și asta din mai multe motive. Sincer, mi se pare o cosmetică nereușită a primei versiuni. Suport 3DfX, o simplificare a interfeței și în loc de condiment niște alieni răsuflați. S-o luăm pe rând. Povestea m-a năucit. M-am bucurat că există dar atât. Se vrea un fel de continuare epică a primei versiuni. Asta înseamnă că după ce te-ai răsculat, ai bătut forțele imperiului. "Căci când mă voi scula, pe mulți am să popescu io!" Ideea este că aceste forțe au fost înființate de mult cu un alt scop. Să țină alienii înafara spațiului cunoscut. Acum, s-a dus imperiul, s-a dus și echipa din BayWach. Vin Kri'isanienii sau, popular denumiții Trici, de la Trichordata Sauriformis Sapiens. Iaca asta-i povestea. Ce mai are titlul cu această acțiune, că doar nu ești de partea alienilor? Are doar interes comercial. În chestia asta, complet liniară pe 26 de misiuni împărțite în 3 campanii apar floricele epice cu victorii, cuceriri de noi teritorii, outposturi, convoaie, gargară pseudo militară. Povestea e doar cât să spunem că există. Nimic spectaculos și totodată nu calcă pe nervi. Dacă restul jocului ar fi ok, nu l-aș fi dărmat pentru poveste dar așa... puteau măcar cu asta să salveze ceva.

A doua problemă. Grafica.Jocul nu arată rău deloc. Faptul că din scenariu au apărut alieni a lăsat mână liberă design-erilor. Clădirile inamice, unitățile arată...într-un fel. Există o legătură frumoasă. Armele, peisajele, exploziile și restul efectelor ce vin cu 3DFx-ul sunt frumusele. Fiecare misiune se petrece într-un peisaj nou. Există misiuni de noapte, ce mai, una peste alta arată bine. O să spuneți că sunt cretin. Spun la început că-i o prostie, o problemă și pe urmă nu mă măi opresc lăudându-i frumusețile. Vă lămuresc pe dată. Ele, unitățile sărmanele arată bine, dar acea animație din Uprising 1, când eram absolut fascinat de prăbușirile "avioanelor ălora" care în dâre de fum se loveau în picaj de câte o citadelă și se sfărmau artistic, sau care după ce le-ai ciobit se loveau între ele în aer, a dispărut. Odată cu ea 22% din feeling. Peisajele arată atât de bine încât au scăpat de conventionalitatea artistică, dar atât acea conventionalitate cât și modul absolut haotic în care se mișcă Wraith-ul tău (care, by the way, nu înțeleg de ce a trebuit să-l facă hover) au făcut ca atmosfera să-și piardă greutatea. Am trecut de la pionieratul mecanic, în mediu ostil, revoluționar (Uprising-iționist) la un hover flou-flou. Păi să scrie în Avantaje, sau sus, la colegele de la Exces de joace de astea. Vă aduceți aminte de triunghiul Scut-Viteză-Arme? În care direcționai energia Wraith-ului pe ce aveai nevoie? Nu mai este. L-au scos. Era ca imensa manetă a unei locomotive cu aburi al unui dispozitiv greoi. Era modul în care comandai mica ta fortăreață plimbătoare. Și se potrivea cu așa-zis-ul meniu de comandă, legătura cu satelitul, care arăta ca un fel de display al unui instrument upgradat de curând de la lămpi la tranzistori. Avea un iz Fallout-ian. Ei, acea interfață a rămas așa, dar toată măreția necesară pe câmpul de luptă s-a trezit ca o bere uitată sub pat. Este ca și cum au vrut să-i dea luciu și-au scuipat pe el și au dat cu o cârpă. Uite că fără să vreau am înjurat și interfața. Și credeți-mă este ceea ce trebuia înjurat cel mai tare. Orice margine a unui deal te soarbe parcă, apoi te trântește subtil într-o poziție de te miri cum de nu i se pune cârcel sărmanului tanc. Efect garantat atât în 1st cât și în 3rd person.

Într-un interview producătorul acestui joc spunea ceva de genul: Uprising s-a vrut o combinație de C&C și Quake și am arătat ce putem. N-am apucat să punem atunci tot. Atât grafic, cât și din punctul de vedere al scenariului, al unităților. Așa că ne-am apucat de Uprising 2.

Iar io vin și spun. Prima oară v-a ieșit, un hibrid, interesant și mișto. Acum ați ocolit cu măiestrie și C&C2 și Quake-le. Ce să mai spun că, aveau și Battlezone-ele drept etalon. Nu s-au învățat atunci când le-a luat Pandemic/Activision-ul caimacul de pe tort?

Să revenim la subiectul în cauză. Castravetele, este un fruct dicodiledonat... AI-ul. Data trecută nu strălucea. Acum, e asemenea unui bec de lanternă cu bateriile pe moarte. Și stai să te gândești. În momentul în care locațiile bazei tale sunt fixe, ce mari probleme de AI poți să ai? Ca să nu mă leg de faptul că echilibrul dintre tabere este ciobănește făcut. Alienii, au exact același fel de unități ca și oamenii. Sunt diferite doar ca înfățișare. Au vopsea mai neagră pe texturi. AI-ul unităților tale este o sperietoare. Se întâmplă ca pe la sfârșitul unei misiuni, plimbându-te pe hartă să găsești pâlcuri de unități din subordinea ta directă admirând peisajul. N-au minte nici cât o găină blancă. Foarte repede jocul devine un soi de arcade în care mai chemi un ajutor din când în când. Iar aici lucrurile nu stau foarte rău. Oamenii s-au gândit să-ți dea ceva arme cu care să te exprimi și poți s-o faci destul de bine.

Una peste alta, Uprising 2 este un fel de add-on, slab. Ia de vezi scorul. Dacă n-avea editorul de misiuni...

-Afantana