Baldur's Gate

"Baldur's Gate are fiecare din elemente realizate magistral și bine cizelate..."

Dacă nu înțelegeți ceva din articolul următor este fie din cauza terminologiei din Advanced Dungeons & Dragons, fie din cauza datei și orei înaintate la care s-a scris articolul.

Baldurs Gate e RPG și e făcut de Bioware, cei cu Bioforge-ul, în colaborare cu Black Isle, fosta divizie care se ocupa de jocurile de gen pentru Interplay . Scopul lui principal a fost să transpună cât mai fidel universul "pen&paper RPG"-ului Advanced Dungeon&Dragons, al firmei TSR. Asta se referă la crearea personajelor, reguli de luptă, vrăji - totul, în cel mai mic amănunt. Este interesant să vezi un joc atât de comformat acestui protobunic al RPG-urilor de calculator.

Personajele și dezvoltarea lor biopsihosocioculturală

Primul șoc: editarea personajului.

• Nouă clase diferite, începând cu luptător, paladin, trecând prin bard și hoț, terminând cu vrăjitor și preot, la care se adaugă opt specializări pentru vrăjitor, plus posibilitatea unei combianării claselor de bază: druid/luptător, vrăjitor/hoț etc.
• Specializări în opt tipuri de arme (arcuri, săbii scurte sau lungi, topoare etc).
• Șase rase de locuitori ai respectivelor tărâmuri.
• Nouă conduite morale declarate, mergând de la angelic de bun până la afurisit de rău.

Pe lângă toate acestea, cu mai mic impact asupra evoluției jocului, se poate alege aspectul, sexul și vocea caracterului personal.

Numărul mare de posibilități pe care ți-l oferă editarea personajului n-ar conta de loc dacă acestea nu ar modifica aproape nimic în desfășurarea ulterioară a acțiunii. Și aici intervine marea artă. Fiecare opțiune, în domeniul clasei, rasei sau moralei, este clar reliefată față de celelalte, aducând cu sine avantaje și limitări specifice. De exemplu ca elf dispui din start de imunitate împotriva unor vrăji, dar nu poți deveni paladin, bard sau druid, ca luptător/magician nu poți realiza nici o vrajă dacă porți armură și tot așa. Per total apare un anume echilibru care să permită jucătorului să aleagă un personaj care să se potrivească tipului lui de joc, dar să nu facă nici o combinație de caracteristici exagerat superioară alteia.

Este posibil să te însoțească în călătorie maximum cinci pesonaje, dar care pot fi schimbate la dorință, orașele fiind populate cu numeroși amatori de aventură dornici să te urmeze în questurile tale. Cu toate astea te cam doare sufletul să renunți la vechii amici, pentru că dezvoltarea personajelor făcându-se foarte lent, din cauza numărului mare de puncte necesar obținerii unui nivel de experiență.

Deranjant este faptul că la atingerea unui nou nivel, conform regulamentului din Advanced Dungeons&Dragons, calculatorul dă cu zarul pentru a afla câte puncte să-ți adauge la rezistență și dacă vei primi sau nu ceva pentru creșterea skill-urilor. Așa că, dacă ești ambițios salvezi și încarci până ori ai noroc ori te lași păgubaș.

Ceea ce mi-a plăcut în schimb e că e poți căpăta puncte de experiență nu numai în urma uciderii de monștrii sau rezolvării unui quest, ci și în urma unor decizii care le iei în cursulk acțiunii. De exemplu întâlnești pe un pod doi troli care-ți dau de ales între a-i omorî sau a te dona o anumită sumă. Dacă te târguiești un pic cu ei, suma se poate reduce la jumătate și tu primești 200 de puncte de experiență. Ce-i drept, nu am avut curiozitatea să văd câtă experiență primești dacă le-o tragi.

Scenariul și ce cauți tu acolo

Scenariul sună cam așa: ești un orfan crescut de un fel de unchi bătrân și binevoitor, dar la un moment dat, unchiul esste în mod brutal făcut frânjuri în cursul unei călătorii pe care o făcea cu tine. Se pare că moartea lui e în mod direct legată de o scrisoare primită de la unul dintre prietenii săi și în mod indirect de noua stranie calitate a fierului din regiune de a deveni sfărâmicios. Așa ca n-ai încotro și pornești în lume pentru a rezolva misterul.

Elementele pe care se pune accent în caderul jocului sunt explorarea, lupta și dezvoltarea personajelor, în cadrul quest-urilor pe care le ai de îndeplinit pentru diverse persoane.

Din când în când curgerea acțiunii e întreruptă de scurte momente lirice în care cu o voce foarte sumbră ți se povestesc diverse lucruri de știut despre ceea ce tocmai ai făcut sau urmează să faci în continuare. Gândite, probabil, să înlocuiască fragmentele citite de Dungeon Master în paper RPG-uri, acestea dau un plus de dramatism peregrinărilor tale. Din nefericire, orientați probabil foarte mult spre AD&D, au neglijat să dea aceeași "greutate" și desfășurării acțiunii propriu-zise, iar dacă o să faceți o comparație cu Final Fantasy VII unde aproape fiecare nouă locație aduce un element nou/ inedit poveștii inițiale, o să înțelegeți ce vă spun. Dar și fără a fi Final Fantesy, scenariul reușește să justifice din plin desfășurarea jocului.

Universul și cum arată el

Universul este, în primul rând, foarte vast. Iar când zic vast, vreau să spun, întradevăr, MARE. Orașe, cetăți, "dungeoane" întinse pe mai

multe niveluri, fortărețe, nici una mai mică de vreo 8x8 ecrane. Orașele sunt îndeajuns de populate ca să fie credibile și fiecare locuitor are, pregătite vreo frază sau două de conversație, ca să nu pară că umple locul degeaba. În orașe se găsesc, pe lângă casele poporenilor, diversele clădiri necesare periplului tău, vânzătorii de arme, de poțiuni, vrăji și alta servicii. Dacă mai adăugăm și pădurile prin care le parcurgi în drumul de la o așezare la alta se obține o ari de desfășurare a acțiunii respectabilă.

Grafica, mai ales pe plăcile video capabile, este foarte amănunțită și migălită. Într-un cuvânt arată bine, încântă ochiul mai mult decât ce au făcut alții până acum. Aspectul personajelor se schimbă realist, ca și în Diablo, în funcție de echipamentul pe care îl au. Arhitectura clădirilor a fost și ea avută în atenție, designer-ii nemulțumindu-se doar cu un acoperiș și patru pereți.

Lupta

După cum vă spuneammai sus, lupta este unul din elementele principale ale jocului. Marea majoritate a obietelor întâlnite sunt poțiuni, arme, armuri cu funcții exclusiv beligerante. Și sunt o grămadă, fiecare cu caracteristicile lor personale și cu o explicație amănunțită legată de coadă. De și numai Luptătorii pot folosi cele mai multe arme, există pentru fiecare clasă câte un ciomag acu care să se avânte în luptă. Vrăjitorii au la dispoziție 54 vrăji, iar preoții 40, cu efecte variate, dar majoritatea tot pentru luptă sunt dizainate.

Lupta în sine se dă sub formă de ture simultane, dar acestea nu au rol decât de a măsura durata unei acțiuni. De exemplu, o lovitură cu o sabie ușoară durează o tură și vei lovi înaintea unui adversar care "casteaza" o varajă cu durata de o tură și jumătate, ajungându-se tot un fel de timp real.

Pentru a nu pierde controlul luptei, cu cei șase eroi făcând exact ce nu vei tu pe ecran, există posibilitatea pauzării jocului și distribuirii de ordine pentru fiecare în parte.

Interfața este foarte prietenoasă, permițând un foarte bun control asupra evenimentelor.

Ceea ce e deranjant este că fiecare lovitură sau reușită a unei vrăji se face prin datul cu zarul, după regulile din Advanced Dungeons & Dragons. Poți să fii cât de șmecher vrei, dacă ai dat zarul necorespunzător, degeaba. Desigur, dacă ai un personaj bun cifra necesară ca să lovești cu succes adversarulk este mai mică. Dar se poate des întâmpla foarte des ca adversarul să aibă "noroc la zar" și ca să mori să nu e nevoie decât să faci un pas după colț, totul reducându-se la un lung șir reâncărcări succesive și plictisitoare ale jocului.

Engine și tehnologie

Engine-ul destul de capabil dacă ține o așa grafică pe ecran, dar are, mai ales pe configurațiile mai slabe, niște "gătuiri" destul de nasoale și crash-uri ocazionale. În concluzie ar fi fost bun, dar peste un an, doi.

A. I.-ul coechipierilor e destul de bun și se conformează destul de bine scripturilor de comportament, pe care poți să ți le și editezi singur dacă ai chef.

La extrema cealaltă tehnologiei se află algoritmul de căutare a drumului, care este înfiorător, diabolic și sinicigaș.

Concluzie

Baldurs Gate are fiecare din elemente realizate magistral și bine cizelate, dar adunate puteau să dea un total mai imersiv și mai plin de atmosferă.

-CZ

Advanced Dungeons & Dragons stuff

Întrebarea "ce-i aia Advanced Dugeons&Dragons" m-a preocupat de ceva mai mult timp, dar abia acum nevoia m-a împins să mă documentez mai calumea.

Așadar AD&D este un așa numit "pen&paper" RPG și este realizat de firma TSR. Un asemenea RPG constă din: 1) un număr de de jucători, unul fiind "the Dungeon Master", adică un conducător de joc, iar ceilalți fiind "player characters", pe post de participanți la aventură, 2) o mare cărtulie cu regulile de joc, cu care se dă în cap recalcitranților, 3) hărțile cu locațiile unde se desfășoară acțiunea, 4) câteva zaruri cu 6 sau mai multe fețe ( serios! ), cu rol de factori aleatori și, bineânteles, 5) creioanele și hârtia pe care se fac însemnările despre desfășurarea jocului.

Dungeon Master-ul se ocupă cu elaborarea scenariului, hărților și așezării monștrilor, diverselor obiecte, cufere cu comori sau capcane și uși secrete prin hărțile respective. Ceilalți jucători își construiesc o fișă cu numele personajului cu care participă la aventură, clasa căreia-i aparține (luptător, vrăjitor, preot etc.), caracrreristicile (rezistență, dexteritate, putere ș. a.), plus armele, armura, și alte obiecte pe care le are în inventar.

Jocul îl începe Dungeon Master-ul, care declară cu voce solemnă sau nu, care este scopul aventurii - altfel spus "questul" principal - locul unde de pornește acțiunea și cam ce se vede în jur. Spre exemplu: "Vă aflați în fața vechilor ruine ale unui turn părăsit. Cu câteva zile în urmă șeful unei așezări din apropiere v-a rugat să găsiți cauza dispariției misterioase a unor copii care s-au aventurat prin împrejurimi. Odată cu ajungerea voastră aici soarele apune lăsând în urmă zidurile mâncate de vreme ale vechii așezări. În față se află, parțial acoperită de dărâmături o intrare ce pare să ducă spre niște încăperi supterane." Și gata, aventura a început, iar jucătorii pot intra pe prima hartă, după ce au declarat și ei cine sunt și ce vor.

Hărta conține în cazul de față labirintul de la subsolul ruinelor, este împărțită în pătrățele pentru simplificare și presărată cu monștri, diverse obiecte și capcane, de care vă vorbeam anterior. Dungeon Master-ul are obligația să descrie noile locații acolo unde este cazul și să răspundă la întrebările publicului. Al doilea exemplu. Dungeon Master: "La capătul culoarului se află un cufăr așezat pe o dală înaltă de piatră."; John the Player: "Cu ce este închis cufărul?"; DM:"Este închis de un lacăt ruginit. Încerci să-l deschizi?"; J: "Da."; DM: "Un scârțâit lugubru se aude, o apariție ciudată se ridică din cufăr și spune: Biletele și abonamentele la control."

Partea de departe cea mai complexă o constituie lupta, care are atașat un set de reguli măreț și se desfășoară pe ture. Să presupunem că prin labirint ai întâlnit o trupă de căpcăuni roșcați mâncători de copii, care au caracteristicile lor bine determinate în cartea de reguli. Fiecare din jucători începe prin a-și declara arma cu care luptă de care se va folosi în luptă, având și ea un "damage" bine stabilit de aceeași carte. După aceea se stabilește pentru fiecare, în funcție de dexteritate, putere și alte caracteristici ce cifră minimă trebuie să dea cu zarul pentru a-și lovi adversarul. În sfârșit toți dau cu zarul - Dungeon Master-ul pentru săracii căpcăuni, care au și ei o asemenea cifră minimă -, dându-se cu sabia, pumnul și magiile, când de o parte când de alta, până se moare. Supraviețuitorii câștigă puncte de experiență care ajută la dezvoltarea caracteristicilor personale.

Zarurile se mai folosesc și în alte situații cum ar fi succesul în deschiderea unei uși, observarea unei intrări secrete etc.

Nici activitatea Dungeon Master-ului nu se rezumă numai la atât. El trebuie să mai interpreteze și diverse alte personaje pe care jucătorii le întâlnesc cum ar fi starostele satului, la întoarcerea din quest, care le mulțumește sau se oferă să le cumpere la jumătate de preț obiectele găsite prin "dungeon". De asemenea la răstimpuri se obișniește să citească o bucată de text scrisă anterior care să clarifice faptele sau să adauge un plus de dramatism poveștii.

Scopul final nu este ca DM-ul să-i învingă sau nu pe jucători, lucru pe care l-ar putea face cu ușurință pentru că este zeul întregului joc, ci ca fiecare să trăiască o aventură frumoasă în care să se distreze pe cinste.

Avantajul acestui tip de RPG-uri este în primul rând că nu-ți trebuie computer, jocul putând fi efectuat și pe podeaua din bucătărie, dacă ai chef. În al doilea rând oferă varietate de obiecte, clase, vrăji și grad de libertate, încât nu se poate să nu te seducă. Pe de altă parte depind mult prea multe de zaruri și de un Dungeon Master bun pentru gustul meu.