Close Combat 3

"...ideea asta, hibrid de Panzer General cu RTT m-a încântat"

Noapte. Apartamentele Gates. Tăicuțul Bill stă la marginea patului cu baldachin și trudește cu mintea la niște idei noi pentru Microsoft. Cum acestea sunt prea vagi are nevoie de ceva îndrumări și în consecință se duce glonț la biblioteca ce conține aceași carte în 5000 de exemplare și alege una de pe raftul 3.1. Da, e vorba de "The Road Ahead"- bună carte dom'le! O deschide și...fliu,fliu din carte cade un fluturaș cu "Close Combat- A bridge too far". Un zâmbet înflorește-ncetișor pe fața făurarului de Windows: știe ce trebuie să facă Microsoft în continuare; The Road Ahead means Close Combat III-"The Russian Front".

Și Microsoft a făcut întocmai. Și nu singură, ci ajutată de Atomic Games, suspectați că ar putea să-și aducă prinosul de talent la realizarea engine-ului, interfeței și a altor detalii de concepție. Fructul colaborării lor, adică Close Combat III continuă seria CC, schimbând decorul de la plajele Normandiei la zăpezile rusești de pe frontul de est. Războiul Mondial 2 a constituit tema multor jocuri de strategie și continuă să inspire producătorii de profil. Close Combat III nu face excepție și tot de WW2 se "ocupă", mai exact de partea în care nemții câștigă ceva Vaterland de la Mama Rusie după care sunt conduși de hoardele bolșevice până acasă la Berlin unde ajung exact în mijlocul petrecerii. Toată povestea se desfășoară în joc de-a lungul a 15 campanii împărțite în 16 operațiuni, și e necesară precizarea că s-a menținut adevărul istoric în limitele jucabilității. Adică detaliu. Acuratețe.

Appoloxeum

Trebuie să vă mărturisesc că ideea asta, hibrid de Panzer General cu RTT m-a încântat și mi se pare o direcție bună de urmat în industria jocurilor de strategie. Cei care au jucat seria Panzer General vor recunoaște destule elemente specifice genului când vor vedea Close Combat. Unitățile câștigă experiență dacă supraviețuiesc luptelor, devin mai redutabile, primesc medalii dacă prestația lor e ireproșabilă, deci se impune o abordare mai rațională a tacticii. Frumos și demn de menționat e faptul că terenul influențează apreciabil desfășurarea luptei și o mare parte din logistică se construiește studiind în detaliu locul luptei. Secțiunea de "deploy" e foarte importantă în condițiile astea: fiți chibzuiți și deploy-ați ce și unde trebuie. Ignorați aspectele astea și veți avea parte de un cor de răcnete nespus de sugestiv pentru că am uitat să vă spun, dar partea asta e foarte bine realizată-n joc. Și fiindcă nu era suficientă tonalitatea baritonală a urletelor, poți seta ca ambele tabere să urle-n engleză sau în limbile lor materne. Lăsând gluma la o parte, sunetul, pe ansamblu, e bine realizat și contribuie la feeling. Pe mine personal m-au impresionat nemții cu mesajele lor (Deutsch) reci și la obiect, chiar dacă parțial incomprehensibile pentru mine (citeam traducerea în stânga jos a ecranului ). E drept că și rușii sunt de un pitoresc reconfortant ("Do zdrastvuiet Stalin!! Uraaaa...Za Stalinu!!").

Bătăliile durează surprinzător de puțin (cca 20-30 de minute) deși hărțile sunt ceva mai mari decât în Close Combat I și II. Asta, pe de-o parte e bine fiindcă dă un dinamism aparte, dar e și supărător după un timp când te obosește ritmul stahanovist al campaniei respective. Tot referitor la unități vă mai spun vouă acestea: da, suportă waypoint-uri, da, varietetea lor e bine dozată, au puțini parametri și acoperă nevoile tactice chiar și ale unui strateg maniac; ordinele ca "ambush", "defend", "sneak" sunt binișor realizate și permit tactici, chiar dacă nu "Waterloo style", măcar decente. Unitățile cu rol de comandă au un rol bine conturat, îmbărbătează subordonații, contribuie la calitatea reacțiilor acestora, refac moralul celor panicați, deci folosiți-le cu încredere.

Indubitaborum

Am lăsat mai la urmă partea asta fiindcă mi-e sufletul cernit și jalea cea amară îmi pârjolește sufletul.Dom'le, AI inamic- IOC! Adică aproape ioc, în sensul că știe unde sunt "victory points" și e capabil să se deplaseze rectiliniu spre ele. Nici vorbă, unitățile pe care le comanzi răspund și se comportă bine, dar cele pe care le comandă pisicul sunt în trafic rău de tot. "Tacticile" AI sunt foarte previzibile și ușor de contrat cu niște măsuri de bun simț. Noțiuni ca atac pe flancuri, ambuscadă, sunt inadmisibil de superficial tratate pentru un joc RTT cu pretenții cum e Close Combat III. Gradul de dificultate emană din aspecte ca superioritatea numerică, condiții de climă, teren, deci "drept la țintă". De unde provine ceața ce intră pe sub ușă? Poate de la faptul că CC II-"A bridge too far" a fost best war game anul trecut? Poate nu....

Stipulator

Filmele sunt chiar bune, alb-negru pentru contextul epocii (o idee zgâriate), și chiar suspectez că ar fi originale, adică cu oameni și tunuri din WW2. Multiplayerul e bun, nimic de zis, scapi de AI-ul năucitor și ai posibilitatea să alegi un AI mai de calitate; trebuie să ai vreun coleg care a fost la cercul de șah. Fața întunecată a multiplayer-ului aici e reprezentată de faptul că fiecare jucător, pe LAN, are nevoie de CD.

Dincolo de toate aspectele mai sus prezentate, jocul are un farmec propriu și destule aspecte pozitive. Cred, deci că nu se face să nu-l jucați, acordați clemență lui alpha AI și dați o fugă pe frontul de est, să vedeți și voi oțelăria "Krasnîi Octiabrî".

• Blom