Game Rover

Lupta cu neordinea

Așa cum vă amintiți data trecută am lansat pe de o parte provocarea de a defini strict genurile jocurilor iar pe de alta aveam o propunere de articol în care să comparăm scorurile obținute de același joc în diverse publicații. Din păcate revista a apărut atât de târziu încât nu mai pot aștepta răspunsurile voastre. Voi merge așadar mai departe.

Problema departajării genurilor mi-a apărut în urmă cu aproape un an când am inițiat un program ce avea ca scop inițierea unui curs de "Scenaristica Jocurilor pe Calculator" la Facultatea de Mutimedia din UATC. Iar ideea acestui curs mi-a venit tot dintr-o pornire de a mea de a legaliza jocurile ca modalitatea de expresie estetică, respectiv, cum bâlbâiam într-un editorial pe care nu l-a înțeles mai nimeni, ca artă. Și cum în neștiința mea cel mai apropiat element de comparație era filmul, cea de-a 8-a artă după cum este cunoscută, am început să cos un îmbârligat covor de legături, deosebiri, asemănări, paralelisme și multe aberații. Și susțineam sus și tare autenticitatea acestei noi ramuri artisticie, ignorând orice altă chestie adiacentă (pictură digitală, o pagină web, ș.a.). Definiția, cuvintele pe care le căutam, au venit odată cu lucrarea de doctorat a domnului Horia Murgu, care mai că a îmbătrânit luptându-se cu mentalități bătrâne și cu neordinea ce patronează orice ramură de avangardă.

LIMBAJUL ECRAN a lui Murgu, adevăratul nume al celei de-a 8-a arte, pleacă de la frații Lumiere, trece prin cinema, TV, video și ajunge dincolo de noi. Și poate doar așa să găsim locul și rostul pasiunii noastre de înrăiți admiratori ai ultimei direcții din acest grăsan concept, egoiști devoratori, sărmani subjugați întregii transfuzii de audio-vizual-interactiv.

Aici însă îmi place să mă laud cu una dintre ultimile pasiuni. Jocurile au fost străbătute de numeroase încercări. Au pendulat din literarul "Text Adventure", la inserturile realizate pur cinematografic din ultimele WingComandere, la o perfectă justificare artistică a engine-ului în I76 sau la încerările lui Garriot din UltimaOnline. Există deja posturi TV dedicate jocurilor. Există deja ForceFeedback. Iar pe lângă toate acestea, există o altă latură mai puțin cunoscută la noi. Jocul vine cu o carte, cu o cutie, etc. Astea țin de farmecul acestei manii. Nici un film nu se vinde cu o carte de 200 de pagini în care găsești povestea de până la începutul jocului (StoneKeeper-Interplay), și nu se colecționează casete pentru carcasă sau copertă. Mania coperților a picat odată cu long-play-urile de 33 din epoca pickup-ului. Știu un băiat care după ce a văzut manualul de Warcraft și-a cumpărat în original toate pachetele. Și-a dat toți banii și e foarte mândru. Iar eu sunt mândru că există astfel de oameni pe aceste hotare.

Ce să mai spun de cei care au curajul de a se apuca serios de "construcția" unui joc. Sunt atât de multe elemente de originalitate în această nouă versiune de limbaj încât... aș povestii așa o mie de ani.

În ultima vreme, studiind filmul mai indeaproape, scenaristica, etc. am observat o chestie care mă deranjează pe zi ce trece. Nu este film american în care să fie nevoie de o lampă de masă și să nu observ același model - de obicei cu căpățâna verde - ovală, cu picior auriu. Și treaba e valabilă la toate filmele americane din 87-88 încoace. Este clar că sunt foarte potrivite și că în magazia ălora de la hollywood își scot banii indiferent de produție (că e vorba de Universal sau de 20-th Century Fox) sau de regizor. Dacă, Doamne Ferește s-o ajunge la așa ceva și cu jocele, promit solemn să-mi schimb meseria.

Deocamdată să fim atenți și să împingem jocele acolo unde trebuie.