Thief: The Dark Project

Ei, dragii moșului, vă aduceți aminte de interview-ul de acum ceva vreme. Doamne, oare ce-aveam în cap? Păi... nu există răspuns la această întrebare. Reformulăm. Ideea de RPG care plana asupra acestui joc, era mai mult pentru că ni se promisese ceva special iar noi.. unde să ne ducem cu mintea? Originalitatea însă m-a dat peste cap. M-am trezit dând exemple din acest joc la ora de estetică, unui moșulică. Siderat a rămas până în ziua de azi.

CJJJJJJJJJJJ....CLAMP!

Odată CD-ul în drive stai și te oprești. Oprit așa, stai și nu faci nimic. Și atunci îți vin idei. Ce-ar fi să spun omului, în direct, cum văd jocul ăsta? Dar cum? Am mai încercat metamorfozându-mă în spion la Paul acum ceva vreme, pe când HunterHunted-ul era o noutate de ultimă speță. Acum mi-am zis așa. Notez acum și reproduc exact la vremea când oi scrie articolul. Zis și făcut. Astfel, ce e boldat, aia e. E impresiile notate instantaneu și involuntar. Stop - Eject!

Timpi lungi de încărcare! Din nou, nu vreau să ciripesc nimic despre povestea jocului. E prea frumoasă ca să vă stric plăcerea. Sincer, cu toate că mi-ar rezolva o parte bună din articol (această trudă grea de-a scrie) nu mă lasă inima. Conceptul însă, pe cât de simplu, pe atât de dătător de feeling și satisfacții. Tu, ca hoț, trebuie să furi. Asta o știați vrând nevrând. Pentru treaba asta trebuie să pătrunzi în diverse incinte (de la vile la castele la cimitire și cetăți bântuite dărmate, părăsite) să te strecori cum poți mai bine (ca zerul de brânză) și să îndeplinești anumite obiective incolor, insipid, inodor (și outdor), imbecil chiar ținând cont că nu te vede nimeni cât de meseriaș ești. Ai un lumino(expono)metru portabil fix pe interfață. Ăsta îți spune ce lumină ai pe tine și cât de vizibil ești. Iar în umbra deasă a cotloanelor alese în prealabil de tine pe harta încropită pe un colț de hârtie ori de mucava cu pași mărunți faci curățenie în casele oamenilor. Și să vezi ce senzație când după un zgomot făcut de tine, undeva într-un subsol plin de igrasie și fum de la făclii singurul gardian care te-a auzit, privește adânc în întuneric, întreabă "Who's there?" . Iar după ce dă vina pe șobolani poți auzi glasul speriat, șoptit cu Rugăciunile pe care le spune Hammer-itul în întuneric (adică paznicul). Și peisajul te soarbe efectiv. Timpul se dilată iar Sunetul dat din ce în ce mai tare, apropierea din ce în ce mai mare de monitor, spatele din ce în ce mai încordat te face ridicol în fața celor ce te privesc. Nu-i bagi în seamă și termini misiunea. Faci bilanțul și curios de evoluția poveștii, dorind să vezi niște filme făcute într-o combinație 2d-3d uluitoare te arunci mai întâi la shopping-ul de unelte și apoi în beznă.

DUMNEZEU E ÎNTUNERIC, CĂCI DOAR ÎNTUNERICUL E PRETUTINDENI.

Poți seta dificultatea înaintea fiecărei misiuni. Astfel, odată ce te-ai ridicat în grad (ca experiență) ai libertatea de a-ți alege dificultatea misiunii. Nu mai e nevoie să începi încă o dată jocul pe un alt nivel. Asta nu înseamnă că paznicii sunt mai vigilenți. Nu, asta îți dă mai multe "obligo"-uri, mai multe lucruri de făcut. Nu contează prin ce mijloace obții prețiosul dar. Și de cele mai multe ori există cel puțin 2 moduri diferite. Mersul prin subsoluri, bucătării, pivnițe, centrale termice, fabrici, drumuri, ocolișuri devine plăcerea masochistă de a ocoli frumusețea arcadelor interioare și de a aprecia doar dormitorul ce are pe undeva un seif. Și totul pare atât de natural. Asta până la misiunea a 4-a. De acolo, lucrurile își pierd rațiunea și te pierd și pe tine în valea în care Sfânta Treime își rătăcește înțelesul. Peisaje suprarealiste. Camera pe dos. Spart în figuri. În momentul în care prin tavanul unei camere poți vedea o grădină cu fața spre tine, când în podea deschizi o ușă și îi treci pragul la fel de firesc ca și cum pe acolo te-ai duce la baie, fugind cu o oarecare disperare de toate vocile patrulelor într-o casă în care totul poate fi o capcană poți ști că acest proprietar e certat cu natura. Și viitorul devine, credeți-mă crud. Dinosauri - am ieșit afară din hartă! Sentiment de peșteră. Arhitectură dementă. Și de mult nu m-am mai pierdut cu firea în fața unui joc. Neputința mea în fața propriilor acțiuni m-a dus ușor spre fanatic. Ajung să va spun că sting altfel lumina, că până la sfârșit ajungi la porțile lumii și că din tot acest superb joc transpiră până acum o groaznică concluzie: E mult mai plăcut să nu ucizi!

• Anonim

MULT MAI TÂRZIU

Thief nu este un joc pe care să-l uiți ușor. La ceva vreme după ce toată încercarea mea penibilă de articol se așezase liniștită în pagină, mi-a sărit pe cocoașă să fac dezordine. Este eminamente necesar să vă spun ceva despre poveste și despre noile arme ce fac deliciul unui 1st Person Sneaker. A fost odată, într-un demo, începutul aventurii noastre. Misiunile de training te lăsau în plata Keeperilor. Printre citate înțelepte și fără nici un sens povestea se croiește conform proverbului: "Cine fură azi un ou..." Sceptrul pe care-l voia "prietenul" tău (prieteni fiind doar cei cu care puteai face o mică afacere) este un mic început. Foarte curând însă, acest amic este săltat de Hamerites (în traducere liberă - Ciocănari), adevărații stăpâni ai zonei. Cum omul ți-era dator o sumă pentru sceptru, te încumeți să-l salvezi. Îl găsești la capătul puterilor, dându-și viața în fața ta. Drept răsplată te îndrumă spre o nouă piesă, ajutorul tău zăcând cu toate datele undeva în pivnița închisorii. Scurt timp după acest incident o săgeată sparge fereastra și nimerește pe un sărman vânzător de arme, interlocutorul tău. Săgeata era pentru tine. Iei urma inamicului și drept pedeapsă îl lași fără avere. Ți se duce iute faima. Subit ești contact de o anume Viktoria interesată în șmangleală. Noul premiu se află în casa unui magician. Aflii că ești pus la înceracre de către Constantine, însuși proprietarul fortăreței, pentru a-ți da o nouă slujbă. În contract - 100 000 de "golzi" pentru o piatră numită "The Eye". La îndeplinirea misiunii complotul se dezvăluie. Adevărata identitate a cuplului Constantine - Viktoria are legături cu buzele infernului. Drept răsplată rămâi fără un ochi. Paradoxal, cineva te vindecă. Se dovedește a fi mâna ajutătoare a Keeperilor, care te aveau demult într-o profeție și după restructurarea ordinii, după ce închizi poarta prin care jivinele lui Constandine veneau să hăituiască Hameriții jocul se termină. Rămâne loc pentru o continuare. Profeția se pare că e doar la mijloc. Jucat încă odată, toate citatele capătă sens. Nu e minunat? Acum...autorul acestui articol a uitat ce vroia de fapt să spună cu aceste rânduri.

Care este deci povestea lui Garret? El se ridică dintre semenii lui împins de foame și nevoi. Îndemânarea lui îl aduce în preajma Keeperilor, în ranguri înalte ale societății. Ajuns aici el brusc întoarce spatele și ia viața pe cont propriu. Această întoarcere este aparent forțată. El începe ascensiunea lui clandestină și pe măsură ce mișcările lui sunt mai reușite atrage asupra lui atenția. Brusc, ispititoarea Viktoria se înfățișează la el ca o simplă afacere. De aici peisajul începe să aibă tangențe cu suprarealismul. Realitatea lui se deformează. Scaunele ajung să stea liniștite pe tavan. Întocmai ca destinul oricărui hoț, valoarea furtului îl trage tot mai adânc în situații ostile. Apariția lui Constandine, un "colecționar" după cum se recomandă face lumea interlopă să pară un pic legală și foarte funcțională. Atâta doar, că îl locul răsplatei pentru sabia magică . el îi propune un alt furt - The Eye, cu o altă răsplată. Prevestitoarea ocupație a lui Constandine anunța eventual pierzania lui în fața pietrei, asemena oricărui colecționar răpus de obiectul pe care și-l dorește, ieșind astfel din ecuația "Viktoria". Îndeplinirea misiunii are însă alt final. Garret aduce "Ochiul" prețios și drept răsplată asistă la dezlănțuirea iadului pe pământul Hameriților. Pe deasupra, frumosul chip al Viktoriei pălește și monstrosul chip al femeii se dezlănțuie, lăsându-l pe eroul nostru fără un ochi. Nu-i paradoxal? Recăpătându-și puterile, o ia pe urmele noilor săi dușmani având ca scop închiderea porții lăsate deschisă între lumea rea și vechiul lui meleag. Joncțiunea deschisă firav de Garret printr-un furt de buzunar, a lăsat acum o poartă larg deschisă pentru hoții sufletelor Hamerite. Garet trebuie să ajungă până la capătul drumului pe care și l-a ales ca să pună capăt întregii urgii. Este destinul pe care odată ce și l-a ales s-a întors împotriva lui și nu-i mai dă drumul. Iar ideea că destinul l-a ales pe Garret se vede la sfârșit. El funționează după un grafic al Keeper-lor. El schimbă fără să vrea o epocă. Iar asta, dragii mei, este o poveste frumoasă, cu elemente de mit.

• Afantana

ARME NECONVENȚIONALE

Rar se întâmplă să omori în Thief: TDP Armele tale devin subit ÎNTUNERICUL și LINIȘTEA. În slujba acestor efemerități obții niște unelte. Pe lângă sabie, care nu-i de folosit prea des, BlackJack-ul este cu totul distractiv. Cu o lovitură în moalele capului obții un corp de soldat visător, tocmai bun de ascuns într-un canal, sau între niște lăzi. În rest, săgeți.

Broadhead Arrow

O banală săgeată. În misiunile în care ai voie să omori, trasă în spatele cuiva poate eventual să te ajute. În rest, atrag atenția asupra ta. Întotdeauna ai prea multe.

Water Arrow

Săgețile cu apă, sunt poate cele mai folosite. Oriunde e o făclie, un foc sau o pată de sânge se sesizează necesitatea lor. Câteodată, la niște altare le poți transorma în săgeți cu apă sfințită, tocmai bună pentru Zombies. Niciodată n-ai destule.

Moss Arrow

Pe orice suprafață metalică, pe pietriș, pe poduri de lemn pașii fac un zgomot în plus. "Mușchii" din vârful acestei săgeți fac un covor silențios și natural - nebătător la ochi sau la călcăi.

Fire Arrow

Un fel de roket. Face bum, lumină, te vede tot chiorul și nu are damage-ul atât de ridicat cât să te scape de dușmani. Prea puțin subtilă pentru acest gen de joc. Totuși, în cazul animalelor din peșteri sau pe alte meleaguri cu personaje deținătoare de un AI mai redus (zombie & copii) au rostul lor.

Gas Arrow

Mult mai silențioase și uneori mai eficiente decât săgețile arzânde de mai sus. Totuși, destul de rare. Miros neplăcut.

Noisemaker Arrow

Iată o săgeată inteligentă. Pe lângă cea cu apă, s-a instalat între preferatele mele. Poți face o diversiune de mii de galbeni cu ea. Am ajuns la vorba lui Tim. Cele care păcălesc AI-ul sunt printre cele mai aproape de inimă. Alt paradox. Ce-are inima cu AI-ul?

RopeArrow

Extrem de utile. E necesară o suprafață în care să le poți înțepeni pentru a-ți face drum pe acolo pe unde nimeni n-are. Poți coborâ din tavane, intra pe balcoane și scurta multe drumuri. Unde mai pui că este și refolosibilă. Lucru valabil doar aici.

În rest, FlashBombs ca în RainbowSix, mine cu gaz sau "plastic" și speracle. O întreagă veselie. Tăcută.

Nota despre concurs (coloana din marginea paginii 13)

[...text ilizibil în scan...] Și a[...text ilizibil în scan...]celași domn a [...text ilizibil în scan...] la București. După o conferință a urmat un chef. Mi-a promis un concurs Thief: TDP imediat ce acesta va fi lansat. Premii în valoare de 3000 de dolari, din care primul premiu de 1000 $, premiul doi și trei în bijuterii în valoare de câte 500$. 30 de jocuri de-ale lor, tricouri, șepci și alte materiale publicitare. Omul s-a ținut de cuvânt. Pentru a participa la concurs, nu t[...text ilizibil în scan...]