Half Life
"se poate acorda pentru Half Life, fără nici o remușcare, un scor gras de tot"
E greu să faci un lucru care să placă tuturor. Se întâmplă foarte rar. Meritul celor de la Valve este deci cu atât mai mare. Quake a plăcut enorm. Quake 2 a fost un succes la rândul lui. Și totuși, mulți jucători nici nu vor să audă de cele două superproducții ale id-ului. Sunt însă mulți jucători care au terminat Half Life fără să joace - din motive de... gust - Quake. 1 sau 2. Valve a reușit să convingă un jucător care nu suferă Quake-ul să joace un 1st person de același gen. Asta n-a făcut nici Sin, nici cine știe ce Klingon Honor Guard hidos și, îndrăznesc să cred, nici Unreal, decât sporadic la cei cu simț artistic foarte dezvoltat.
Review-ul de față vine prea târziu. Nu mai e cazul să prezint Half Life. Toată lumea știe că ești un cercetător care se bate pentru supraviețuire într-o bază de cercetare invadată datorită unui experiment ratat - pe de o parte de extratereștrii furioși și pe de altă parte de trupele speciale trimise să "rezolve" situația. Toată lumea știe că e 1st person și toată lumea știe că e un joc excelent. Voi încerca doar să punctez câteva lucruri și să justific scorul.
Analyzing...
Half Life este un joc serios. Mult mai serios decât Quake, de exemplu. Asta înseamnă că producătorii au încercat să simuleze mult mai bine realitatea, chiar având la dispoziție un engine de Quake (modificat și îmbunătățit radical) care nu le permitea totuși mari realizări tehnice. De exemplu, primul lucru care te izbește este că personajele vorbesc la modul cât se poate de credibil. Nu faptul că mișcă gura dă realismul ci faptul că dacă treci pe lângă un cercetător îți spune două cuvinte acolo, un "bună ziua", un "hai noroc", ceva. Asta dă credibilitate personajelor. Într-un 1st person shooter personajele nu vorbesc, de obicei urlă, grohăie. Dar de vorbit lucruri banale, nu vorbesc.
Ei bine, de la această primă tușă de realism inoculat cu subtilitate, jocul continuă să te uimească. De exemplu, în genul ăsta de joc sunt foarte importante armele. Și tot ca exemplu, fără glumă, mitraliera din Half Life dă clasă la tot ce am văzut pe PC în domeniu, de la cum arată, la cum acționează asupra țintei. Când tragi într-un... ceva, monstru, om, cu arma asta ai senzația că îl împuști. Nu-l "perforezi", nu-l sfărâmi în bucățele, nu. Verbul de folosit este "a împușca". Iar armele nu le găsești în joc aruncate. Fiecare vine la timpul ei și are un soi de "poveste". Când am găsit lansatorul de rachete, am descoperit că pot ghida racheta după ce o lansez și în următorul minut am și făcut praf un elicopter care tocmai apărea. Sentimentul a fost pe undeva prin jurul lui "sublim".
Un alt element extrem de important, poate cel mai important din tot jocul este comportamentul inteligent al inamicilor. De obicei, producătorii promit un "AI performant" însă este destul de greu să apreciezi aspectul ăsta într-un joc de acțiune. Dacă AI-ul este prost de tot se vede, dacă e excelent, iar se vede, dar dacă e așa și-așa, neatingând nicidecum performanța promisă, e destul de greu să realizezi adevărul. Ei bine, Valve a făcut pentru Half Life un AI al inamcicilor excelent. Este efectiv un șoc. Dacă ești obișnuit cu comportarea tip arcade a monștrilor din Quake și ieși "la bătaie" cu îndrăzneală, ești fără multă vorbă făcut terci. Trupele speciale în Half Life se ascund, fug, se retrag, te ocolesc și, mai ales, aruncă în tine cu grenade, chiar dacă nu te văd, ci doar știu că ești într-un anumit loc. Repet, întâlnirea cu trupele speciale din Half Life poate constitui un șoc, pentru că până acum nu s-a mai văzut nimic asemănător.
În ceea ce privește monștrii, AI-ul e și el remarcabil. Se pot întrevedea mai multe comportamente ale inamicilor extratereștrii. De exemplu, dacă arunci o grenadă într-o cameră plină de băieți dintr-ăștia verzi, dispar cu toții care-ncotro. O chestie care arată foarte bine. Există apoi un monstru imens (ăla cu trei tentacule verzi, pe care l-ați tot întâlnit în poze și de vreo două ori prin joc) care se ghidează după auz. Arunci o grenadă și explozia - zgomotul ei- îl ademenește, astfel că te poți strecura mergând cu grijă pe lângă el. Și exemplele pot continua.
În sfârșit, ca să termin cu realismul ăsta, există ideea cu parcurgerea întregului joc de la un capăt la altul, fără misiuni, episoade, niveluri, unit-uri sau alte lucruri. Introducerea timpilor mici și deși de încărcare pe parcursul jocului a fost o idee excelentă. Doar nu degeaba se spune "pauzele mici și dese, cheia marilor succese". Dacă zicala era cu "lungi și dese" atunci mai puneți ceva să ruleze în background și se rezolvă. Spre final, Valve dă și dovada unui simț artistic de nota 10. Ca să mă înțelegeți, trebuie să veedți secvența de animație "on the fly" - adică făcută cu engine-ul jocului - de la final. Bănuiesc că nu toată lumea a terminat jocul, așa că nu e cazul să vorbesc mai mult, să nu stric distracția nimănui.
Fără rele nu se poate
Unde am simțit la un moment dat că universul Half Life începe să scârțâie devenind un pic plictisitor a fost pe planeta extraterestră, dacă se poate numi planetă. Dacă n-ar fi existat pseudo-puzzle-urile presărate pe parcurs (un monstru care trebuie fentat, un traseu mai parșiv de parcurs), partea asta risca să devină un pic anostă, mai ales unde acțiunea se petrecea în exterior, unde abundența de texturi roz-mov și lipsa unui relief mai variat începea să agaseze.
Concluzie
Fără să spun nimic despre multiplayer, pe care îl abordez separat, se poate acorda pentru Half Life - fără nici o remușcare și fără nici măcar umbra fricii de a greși - un scor gras de tot. Sau nu, ca să-mi mențin tonul serios de mai sus, voi reformula: un scor deosebit de ridicat. Uf!
- Bugs
Half Life - Multiplayer
Primul joc pe care l-am jucat în rețea a fost DOOM. De acolo am primele influențe. De atunci joc cu mouse-ul, strafez încontinuu, încerc să mă mișc cât mai mult, "iau colțurile" strafând, nu trag cu racheta dacă inamicul e aproape, fug după cel mai apropiat colț când aud zgomotul BFG9000-ului și tot așa. Următoarea influență a fost adusă de Quake. După el am rămas cu obișnuința să fac salturi când mă bat cu cineva în aceeași cameră, să fiu atent și sus și jos, să arunc grenade în spate când mă retrag pentru ca inamicul să dea peste ele, să fac rocket jump etc. A venit Quake 2. El a reintrodus BFG-ul - un pic modificat - și a adus în joc Railgun-ul. M-am obișnuit să nu mă limitez la un număr redus de arme - obișnuință căpătată vrând-nevrând din Quake - să ochesc cu mai mare atenție și... etcetera. Obișnuințele astea sunt valabile probabil pentru o mare majoritate a celor care joacă 1st person shoot'em up-uri în rețea.
Tocmai de aceea vreau să subliniez că în Half Life multiplayer-ul este altceva. Cu totul altceva. Deosebirea principală dintre Half Life și Quake - spun Quake pentru că e cel mai reprezentativ în domeniu - este la tratarea damage-ului pe care îl fac armele. Half Life e mult mai realist. În Quake dacă ai armura roșie încasezi o rachetă în dinți și vreo două prin alte zone fără să mori. Asta nu se întâmplă în Half Life, unde ești un om, nu un tanc și ești tratat ca atare. Între Quake și Rainbow Six - care e realismul ăl mai real - Half Life se află mai aproape de cel de-al doilea, având însă acțiunea îndeajuns de fierbinte ca să placă multora. Este probabil o îmbinare de mult timp așteptată - chiar inconștient.
Să revin, însă. Această deosebire generează un cu totul alt gen de multiplayer. Mai milităros, mai meschin dacă vreți, mai atent, mai gândit. Mai puține reflexe și mai multă fantezie. Multiplayer-ul din Half Life nu se abordează ca în Quake. E drept că sari, te agiți și te miști ca să fii nimerit mai greu, însă e mult mai eficient să te târăști, să te ascunzi, să te ferești după un colț de clădire și nu strafând de nebun stânga-dreapta. Există hărți de multiplayer pentru Half Life cu o singură cameră - deloc mare - încărcată cu tot felul de obstacole, baricade, saci de nisip, ziduri, cazemate. Este însă o singură cameră de dimensiuni modeste, chiar mici. În Quake multiplayer-ul ar căpăta rapid un aspect de "Lupul și Iepurele". În jocul celor de la Valve, dacă folosești o abordare tip Quake a jocului și încerci să-ți urmărești adversarul în câmp deschis, iți găsești rapid sfârșitul, în cazul în care adversarul știe să joace și folosește terenul corespunzător. Dacă ambii adversari încearcă să joace Quake cu armele și engine-ul de Half Life, jocul degenerează într-o serie de morți alternative, cât se poate de anostă.
Însă dacă fiecare se comportă ca un soldat pe câmpul de luptă - care nu iese în fața inamicului bazându-se pe abilitatea de a strafa și a sări ca o biligonguță pentru a nu fii nimerit - jocul devine cu totul altceva. Ceva foarte, foarte bun.
Înainte de a încheia, vă mai spun că Unu: engine-ul de Half Life are capacitatea de a reține în memrorie mult mai multe pete de sânge sau de la explozii pe pereți, astfel încât după un sfert de oră de luptă în doi, o cameră arată ca după un masacru în toată legea. Și Doi: nu vreau să mă înțelegeți greșit. Nu spun că Half Life are un multiplayer mai bun decât Quake-ul. Este cu totul altceva. Nu se pot compara mere cu vaci. Merele din soiul "Quake" sunt savuroase, vacile din rasa "Half Life" dau lapte și carne. Simplu. Cum de n-or înțelege părinții că nu ți se face foame când stai la calculator?
Team Fortress 2
Partea de multiplayer din Half Life a fost băgată mult în seamă și asta nu numai de producători, care au inclus pe CD ditamai editorul de hărți - Worldcraft 2.0 - ci și de renumiții de acum băieți de la Team Fortress Software, cei care au creat Team Fortress-ul pentru Quake. Ca să vă dați seama de dimensiunea problemei, aflați că se apreciază la ora actuală că circa 40% din serverele de Quake sunt de Team Fortress.
Team Fortress (1 și 2) este un add-on - de fapt o modificare a jocului - pentru rețea, care se joacă între două echipe, pe principiul unui Capture The Flag. Ideea de bază în TF, cea care face totul mai special este că fiecare membru al unei echipe poate aparține unei anumite clase, având caracteristici și arsenal propriu și, natural, posedând propriul rol în timpul conflictului.
În Team Fortress 2 există nouă clase în care te poți înscrie:
- Commander
- Scout (Light Infantry)
- Medic
- Heavy Infantry
- Rocket Infantry
- Sniper
- Commando
- Spy
- Engineer
Ei bine, dacă Scout-ul e un tip rapid, cu armură ușoară, numai bun pentru a înhăța steagul inamic și a o zbughi la fugă cu el în dinți, un Heavy Infantry Guy e înarmat până-n dinți, se mișcă greoi, vorbește puțin și face multe. Inginerul construiește o turelă pe care o upgrade-ază și o alimentează cu muniție, Sniper-ul snipează în stânga și-n dreapta din umbră... fiecare clasă cu drepturile, atribuțiile, avantajele și dezavantajele ei.
Add-on-ul e gândit în special pentru multiplayer (max. 32) însă se poate juca și de unul singur având incorporați niște boți foarte șmecheri - cel puțin din câte se promite. Sunt 20 de hărți în care să-ți încerci puterile împotriva oponenților umani sau binari. Mai spun că în joc există vehicule blindate, tancuri și elicoptere și că armele sunt gândite să semene măcar cu alea din realitate și... gata spațiul.
