Populous 3
"una din cele mai stranii și mai dubioase producții făcute de părinții lui Indy"
Acum câteva luni, în seara în care am pus mâna pe demo-ul de la Populous 3 a fost jale. În timp ce jucam a venit Paul hotărât să schimbe placa de bază și procesorul. Deși cufundat pe deplin în universul jocului, s-a iscat imediat o încleștare de forțe (Paul zbătându-se neputincios să se apropie de calculator, iar eu dându-mi sufletul să îl țin la o distanță sigură de butonul de OFF). Într-un final am cedat cu superioritate.
După ce a venit jocul, două săptămâni a tras Paul de mine să scriu de el. Din nefericire textul cu "Băi! Lucrurile bune se fac în timp!" nu a mai mers. Căpătase probabil o imunitate naturală la acesta. Astfel încât...JURNAL DE BORD:
Cheptănz log. Suplementăl.
Ziua întâi
"Astăzi am reinstalat Windows-u' 16384 pentru că se blocase și nu mai puteam să joc decât Solitaire 5D și încă câteva prostioare. Paul a venit cu un joculeț găsit prin arhive, undeva, un CD uitat de lume. Populous 3 parcă-i zice. "Înapoi la spălat puntea!" i-am strigat necruțător. "Suc de cărămidă!" am comandat replicatorului, după care am instalat jocul...
(...)
În joc am la dispoziție un șaman (sau șamaniță - nu știu cum ar trebui să îi spun) care taie și spânzură în calitatea lui de semizeu fără noroc. În plus mai am și niște plebei, țărani, a căror rol mi se pare din ce în ce mai vital. Construiesc chestii (clădiri) la comandă, după care se duc la făcut nani și "snor-snor". Șamanul este un mare profitor și exploatează somnul plin de vise al acestora și, face ce face, de se umple de mana. Trebuie să fie o "mana"-rie. Mare porcie.
(...)
Inamicii sunt reprezentați de țăranii din comuna vecină. Am la dispoziție o grămadă de vrăji pentru a le face viață mai grea, înainte de a trece la atacul final, cu ajutorul soldaților, preoților sau spionilor. Și șamanul poate ataca "la carabe" dar puterea lui stă clar în vrăji".
Ziua a doua
"Astăzi Afantana s-a jucat prea mult cu teleportorul și a reușit să-l bușească. I-a ramas un lob cerebral blocat în bio-cache. Acum e la infirmerie. Pare puțin șifonat, se uită în gol și bânguie cuvinte fără înțeles: hoți, proiecte, ciocănari... Nimic care să nu poată fi rezolvat de o perfuzie cu compot de perje.
(...)
Vrăjile sunt bestiale și cu idei, neică. În plus, o chestie de efect e faptul că raza de acțiune a vrăjilor depinde de înălțimea la care te afli, mai exact de diferența de nivel între șaman și locul în care dă vraja.
Astfel, la un nivel am cucerit dealul dintre cele două sate. Mișcare strategică. După ce am construit un turn de gardă în vârful acestuia și am plasat șamanul în el aveam tot satul inamic în raza vrăjilor mele. Într-adevăr, cu "earthquake" poți termina un nivel".
Ziua a treia
"La capitolul misiuni, jocul stă și bine și rău în același timp. Unele misiuni sunt absolut bestiale, se vede că sunt gândite cu grijă pentru că se disting clar puncte strategice care trebuie luate considerate. Mai sunt și misiunile "cu timp". O astfel de misiune, care părea la prima vedere imposibilă, și chiar era în condițiile în care era abordată fără cap, am terminat-o cu două vrăji plasate strategic.
(...)
Pe de altă parte sunt și o gramadă de misiuni mai puțin reușite, în care important este numărul unităților cu care ataci și nu capul pe care îl ai pe umeri.
După două, trei misiuni din astea fără gust, deja nu prea mai ai chef de Populous 3. Tentația ca în final să-ți transformi toți țăranii în soldați și să dai buluc în tabăra vecină e destul de mare. Iar șamanul adversar îți anihilează toată armata cu două fulgere trase "la întâlnire", în gloată... abator curat.
E vital să nu subestimezi importanța prezenței șamanului, undeva în ariergarda armatei, care să "dicteze" discret termenii în care se desfășoară lupta: mai un fulger, o tornadă în satul vecin (ca să îi găsești buimăciți) sau un stol de viespi necruțătoare (cu inamicii). Nu strică niciodată. Dar pentru asta trebuie mai puțin C&C și mai multă materie cenușie.
Extrem de importanți sunt spionii, atât ai tăi cât... mai ales ai inamicului.
Acestea sunt misiunile care generează feeling-ul necesar. Și suficient".
Ziua a patra
"Iar a înfundat Fane țevile (cu lichid de răcire pentru reactor) cu niște dischete cu RPG-uri șovine și vechi de când lumea. Acum se odihnește la galere. Permanent.
(...)
Engine-ul jocului este absolut meseriaș. Pornind de la ideea că pământul e rotund, producătorii au făcut un engine care să se comporte ca atare (de când aștept un Total Annihilation cu un concept identic!). Iar rezultatul se vede, și încă cum.
Nici nu se poate povesti feeling-ul pe care îl ai în momentul în care te uiți peste deal la baza vecină, aflată la linia orizontului, în semiîntuneric, sau când vezi trupele inamice cu coada ochiului, pentru o clipă, când se apropie în galop doi munți mai încolo...
Dacă mai spun și faptul că terenul suportă modificări în timp real (a la Magic Carpet) înseamnă că am spus destul.
Și toate astea cu un engine 3D bine realizat.
(...)
Ar mai fi multe de povestit dar nu mai am spațiu pentru log-uri. În plus Paul a mai găsit un joculeț în arhivă. SimCity 3000 ii zice. "Ce? N-ai treabă? Ia... 20 de flotări!"
A consemnat
Capitanul Picant aka Johnny