Wing Commander: Prophecy

Producator: Origin

Minim	Recomandat
P5-166/16M	P5-200/32M
2X CD-ROM	12X CD-ROM
SVGA Card	Sound Card
Win95	3Dfx card

De bine ce ziceam că gluma de 1 Aprilie pe care au făcut-o anul trecut (cea cu filmarile în cosmos pentru WC5) reprezenta sfârșitul oficial al seriei, Origin revine în actualitate cu Wing Commander: Prophecy, o nouă adiție la atât de populara space saga.

Subiectul Kilrathi fiind epuizat în partea a III-a, iar cel al conflictelor interne în partea a IV-a, era clar ca trebuia găsit ceva nou, așa că ne-am trezit cu o nouă specie aliană, design-ată de Syd Mead (Blade Runner și 2010). O veche profeție de-a leuților, avertizează asupra venirii a “ceva cu inimă Kilrathi dar care nu este născut din Kilrathi”, această specie urmând să pună capăt civilizației lor în particular și vieții în general. Acțiunea jocului este simplă, la fel ca și în celelalte episoade: împușcă tot, nu te lăsa împușcat și urmărește filmele dintre misiuni.

Dat fiind faptul că inițiatorul seriei, Chris Roberts, a plecat de la Origin, în locul său a apărut un japonez cu ideile sale specifice. Cu această ocazie, accentul a fost mutat pe partea de simulare, iar secvențele cinematice si-au pierdut atributul de “interactive movie”. Stilul noului producător se vede și în design-ul navelor, de la interceptoarele ușoare la “mother-ship”-urile noii specii aliene totul fiind diferit față de ceea ce văzusem până acum. Dacă am ajuns și la nave-mamă, trebuie amintit că acum nu te mai întâlnești cu una și o distrugi pur și simplu. Pentru a distruge așa ceva, trebuie să-i liniștești mai întâi escorta, tunurile, motoarele, puntea de comandă (unele dintre acestea sunt protejate de un scut al cărui generator trebuie facut praf în prealabil), toate acestea necesitând câte o misiune separată. La arsenalul cu care deja ne-am obișnuit (laser, mass driver, storm-fire, ir, fof, hs) au fost adăugate noi “dispozitive” (swarmer, dragonfly) al căror nume și funcționalitate este foarte sugestivă. În primele misiuni transmisiunile aliene nu sunt inteligibile, dar devin pe parcurs, gratie tehnicienilor Confederației care adaptează sistemele de comunicație. Piloții inamici au un stil de zbor cu totul aparte (dacă mișcarea brown-iană pe care o efectuează poate fi numită zbor) și folosesc tot felul de trucuri pentru a-ți distrage atenția, rachetele sau pentru a-ți irosi muniția și eventual viata. Un bun exemplu în acest caz, este o navă aliană pe care străduiești să o faci strecurătoare, o lași fără scuturi și cu armura pe roșu, apoi te uiți prostit cum se desface în 3 năvuțe mai mici (dar “sănătoase”) pe care trebuie să le vânezi separat. Pentru a încheia cu hardware-ul, îmi voi da cu părerea, care, din păcate nu este tocmai pozitivă. Sunt de acord că totul este nou, îmbunătățit, și refăcut pentru a reprezenta stilul “insectelor”, dar consider că navele Kilrathi din WC3 erau cu MULT mai impresionante și sugestive.

Eroul principal este locotenentul Lance Casey, un rookie abia ieșit de pe băncile Academiei. Acesta este fiul lui Michael Casey, „Iceman“ pentru cei care au jucat primele două jocuri din serie. Dintre vechile cunoștințe avem parte de colonelul Blair care se ocupă cu tactica, Rachel Coriolis care are grijă de “hardware” și bineînțeles Maniac, a cărui înfumurare și glume penibile trebuie să le suporți chiar și atunci cînd îi salvezi viața.

Grafica din Prophecy reduce la tăcere toate simulatoarele întâlnite până acum. Engine-ul a fost îmbunătățit, și oferă suport pentru accelerare hardware - ceea ce permite realizarea unor efecte deosebite fără a pierde din viteză. În numărul 3 afirmam că Origin au cele mai bune explozii din jocuri; de data asta băieții s-au autodepășit: lens-flare, fumul rachetelor (inexistent în mod normal...), lumina ambiamentală, efectul armelor asupra scuturilor, decoy-urile și exploziile venind să sprijine din plin simularea, feeling-ul și tot ceea ce mai rămăsese de sprijinit.

“Jucabilitatea” este foarte bună, și se datorează în mare parte suportului 3D care dă o mare fluiditate animației. Spre deosebire de ultimele două jocuri din serie, nu mai ai posibilitatea să-ți customizezi nava, armamentul și wingman-ul, iar briefing-ul misiunii ți se face pe o consolă care conține toate datele referitoare la misiunea respectivă. La același capitol mai este de observat AI-ul, sau de fapt lipsa oricărui AI al coechipierilor în momentul în care “se bagă” între tine și ținta ta, te ating din greșeală sau atunci când se grăbesc să tragă concluzia că tu ești de vină (este destul de enervant după ce joci 20 de minute, faci praf câteva zeci ce moluște iar nava ta abia se mai ține să fi distrus ori de... “friendly fire”, ori de către un wingman care a ales aceeași traiectorie cu cea a proiectilelor tale).

Sunetele din joc sunt bine realizate (cu toate că în spațiu nu prea există așa ceva), comunicațiile dintre nave sună foarte bine (dar nu se ridică la înălțimea celor din Privateer 2) iar muzica din simulator este excelentă spre deosebire de cea din timpul jocului care nu iese în evidență în mod deosebit.

Singura lipsă regretabilă este suportul multiplayer, dar, cu toate astea Wing Commander: Prophecy se situează cu ușurință în primele trei locuri la categoria simulator spațial.

-Roger

Ce ne place: Simularea. Grafica (aia pe 3Dfx) Muzica din simulator.

Ce nu: Sistemul de operare. Cum ziceam, navele din WC3 erau parcă mai sugestive. Uneori wingman-ii iau decizii tîmpite.