Lionhead - jurnal de bord

semnat de Steve Jackson

"Molineux părăsește Bullfrog?"

Titlul din săptămânalul Britain Computer Trade, care a apărut în iulie 1996, a determinat telefoanele să sune ca niște alarme. Ziariștii sunau la orice oră. Perspectiva era de neconceput. Era unul din cei mai respectați designeri de jocuri din lume - creatorul titlurilor Populous, Syndicate, Magic Carpet, Theme Park și al companiei pe care o fondase. Peter și Bullfrog erau sinonime. Chiar își va abandona copilul după 10 ani de succese? Și dacă da, de ce? Momentul era nepotrivit. Peter și echipa sa care lucra la Dungeon Keeper, erau deja presați de timp. Încuiată departe de lume, în casa lui Peter din Surrey, intreaga echipă lucra 16 ore pe zi, testând și retestând, depanând și redepanând. Ulterior, adevărul a ieșit la iveală. Era adevărat. Peter își dăduse demisia.

În 1995, Bullfrog a fost vândută lui Electronic Arts. Prețul a fost, așa cum Peter urma să recunoască ulterior, "o sumă enormă de bani". Astfel, a devenit bogat. Chiar a apărut în lista celor bogați , publicată de ziarul Sunday Times (pe poziția 755, alături de Roger "James Bond" Moore, actrița Joan Collins și autorul jocului Discworld, Terry Pratchett).

Dar în particular, nu s-a simțit niciodată bine în cadrul Electronic Arts. Ședințe interminabile de management și un dute-vino continuu in și din California, îl trăgeau în jos. Vroia doar să se întoarcă la prima sa dragoste, designul jocurilor. Peter Molineux se întorcea la rădăcini.

L-am întâlnit prima dată pe Peter cu câțiva ani înainte. Pe vremea aceea scriam o pagină pe săptămână despre jocuri și puzzle-uri, pentru The Daily Telegraph. Am aranjat un interviu despre succesul Bullfrog-ului și despre apropiata lansare a Dungeon Keepr-ului. Peter mi-a plăcut imediat. Entuziamul nativ cu care vorbea despre jocuri era reconfortant. Interviul a durat două ore, din care cea mai mare parte am petrecut-o discutând despre pasiunea reciprocă pentru jocurile germane "de masă" (n.t. gen Monopoly). O consecință a fost faptul că am început să ne întâlnim regulat cu alți patru prieteni de la "Games Nights".

Într-o zi, cam după 18 luni de la prima întâlnire, Peter a venit la mine la birou și mi-a prezentat planurile lui de viitor. Vroia să știe dacă mă interesează să mă alătur noii sale echipe. Era o ofertă pe care n-am putut să o refuz. După doi ani de jurnalism, îmi doream să revin la crearea de jocuri, în loc să scriu in continuare despre ele. Exista un singur impediment. Minor. Habar n-aveam programare.

"Nu e o problemă", mi-a zis Peter. "E un dar. Cineva din echipă trebuie să fie sănătos... ".

Mai existau încă doi directori ai noii firme. Ne-am întâlnit cu toții pentru prima dată în aprilie. Mark Webley era genul de om cu care te înțelegi ușor, având un simț al umorului de nestăvilit. Odată, Peter mânca dintr-o pungă cartofi prăjiți. Pe punga respectivă scria "Găsiți BANI ADEVĂRAȚI in pungile norocoase". Peter a fost încântat când a găsit in pungă o bancnotă nou-nouță de 10 lire.

"Am câștigat", a exclamat, noi uitându-ne uimiți.

"Îmi pare rău", a replicat Mark. "Am glumit. Eu am pus banii înăuntru".

A luat banii din mâna lui Peter și i-a băgat în buzunar. Mai târziu, am realizat cu toții enigma. Chiar pusese banii in pungă sau doar ii furase câștigul lui Peter?

Cât timp a fost la Bullfrog, Mark a fost într-o continuă ascensiune. Unii chiar credeau că-l va înlocui pe Peter Molineux. La un moment dat, era responsabil cu managementul unui număr impresionant de proiecte, cam 30. Când l-am întâlnit in aprilie era încântat de succesul ultimului său joc, Theme Hospital, care tocmai detronase MDK-ul din poziția de lider in clasamentul preferințelor.

Al patrulea membru al echipei era Tim Rance, un fost analist de sisteme, pe care Peter îl știa de pe vremea lui Populous. Tim fusese programatorul versiunii de multiplayer pentru Populous. A fost unul dintre primele jocuri care a oferit posibilitatea jocului in retea. Era un fel de Data (n.t. din Star Trek). Cunoștințele sale in domeniul tehnic erau fantastice. Tim mânca problemele Windows-ului la micul dejun.

Când ne-am întâlnit, am discutat despre afaceri. Despre taxe, impozite, cifre de afaceri, spațiu la E3 și despre cum s-o aducem pe Lara Croft pe post de recepționeră. Dar cele mai multe discuții le-a suscitat alegerea numelui firmei. La început, Peter și Mark se hotărâseră asupra numelui "Lionhead", numele hamsterului de acasă al lui Mark. Din nefericire, onoarea a fost prea mare pentru sărmana creatură. Lionhead a murit. Lucrul ăsta a fost considerat un semn rău. Tebuia să alegem un alt nume. Au apărut mai multe posibilități. Cei mai puternici concurenți au fost "Black Box", "Midnight" și "Hurricane" (porecla lui Peter de la Games Night), dar nu a apărut un câștigător clar. Am încheiat prima ședință cu un joc de fotball "de masă" și niște cricket.

Cam o săptămână mai târziu, am primit un telefon de la Peter: ce părere aveam de "Red Eye"? Era nevoie de o hotărâre rapidă, pentru că revista Edge urma să facă un interviu. Să ne spună "Lionhead" sau "Red Eye". Tuturor ne-a plăcut Red Eye. Edge a făcut mare tam-tam anunțând în premieră numele noii firme. N-ar fi trebuit să fim așa de grăbiți. S-a dovedit că fiecare om, ba chia și unchiul său, are o firmă numită Red Eye. Existau Red Eye Records, Red Eye Productions, orice vă imaginați. Și, cel mai importatnt, adresa de web "redeye.co.uk" era deja acaparată. Numele "Lionhead" nu avea nici una din problemele astea. Tim inregistrase deja un web-site "lionhead.co.uk". Aveam până și cărți de vizită cu numele Lionhead. Cu scuze interminabile către Jason Brookes și revista Edge, ne-am întors la primul nume.

La prima vedere, "Lionhead" poate duce cu gândul la leul Angliei, regele junglei sau alte viziuni similare ale grandorii. Adevărul e destul de diferit. Firma a fost botezată după numele unui hamster mort.

(va urma)