Resident Evil

Caseta de specificații din capul paginii: „Producator: Capcom”, cu coloanele „Minim” și „Recomandat”
Caseta de specificații din capul paginii: „Producator: Capcom”, cu coloanele „Minim” și „Recomandat”

Producator: Capcom

Minim Recomandat
P5-90/16M P5-233/24M
2X CD-ROM Sound Card
SVGA Card 3Dfx card
Win95

Trebuie spus că demultă vreme îi dădeam târcoale. Toate site-urile de N64, Playstation și alte platforme, intraseră la un moment dat într-o nebunie generală cu acest Resident Evil. Și uite, acum când pentru ei e gata partea a doua, avem și noi plăcerea.

Screenshotul mare din capul paginii: un hol întunecat cu podea roșie, o ușă masivă de lemn deschisă în dreapta și un personaj singur în capătul culoarului. Legenda tipărită dedesubt: „Hărmălăie mare la intrare: „Hei! Vreau și eu să intru la matineu!””
Screenshotul mare din capul paginii: un hol întunecat cu podea roșie, o ușă masivă de lemn deschisă în dreapta și un personaj singur în capătul culoarului. Legenda tipărită dedesubt: „Hărmălăie mare la intrare: „Hei! Vreau și eu să intru la matineu!””

Revenind la joc, concluziile mele sunt sub măsura așteptărilor proprii. Astfel, din punct de vedere artistic jocul este sub nivelul unui produs ordinar de PC. Respectiv, chiar de la scenariul banal de casă bântuită, parcă totul era cunoscut de ani de zile. Zombii în formă clasică, pereții, obiectele, arhitectura, totul ca într-un film de pe TNT.

Sunetele,deși gândite bine, suferă în urma unei bube tehnice, ca de altfel tot jocul, strivit de o incompetență tehnică, grafica având o șansă de scăpare printr-un accelerator.

Deși ca design, așa cum am înjurat mai sus, resident-ul e repetent, jocul are un ceva sfărmător. Acel ceva se cheamă GAMEPLAY și este uluitor. Excelent îmbinat între aventură și troscău, cu toate că personajul (oricare dintre aleși) nu știe nici măcar să sară, simplitatea geniului dă pe dinafară.

Așadar, cu o echipă destul de proastă, designerul jocului a reușit o micuță capodoperă, exprimându-se din plin doar prin gameplay. De aici reiese și atmosfera și, odată cu ea, spiritul artistic de care este nevoie într-un joc.

Transpunerea de pe platformă într-un sens brut, aduce de asemenea niște elemente de originalitate. Faptul că interfața de pe consolă se rezuma la doar câteva butoane l-a făcut pe producător să recurgă la ceva artificii care tot la sporirea atmosferei și gameplay-ului au dus.

Caseta de legendă de sine stătătoare din josul coloanei 1, pe două rânduri și fără nicio imagine alături: „Hărmălăie mare la intrare: „Hei! Vreau și eu să intru la matineu!””
Caseta de legendă de sine stătătoare din josul coloanei 1, pe două rânduri și fără nicio imagine alături: „Hărmălăie mare la intrare: „Hei! Vreau și eu să intru la matineu!””

Pentru a salva, de exemplu, folosești un ribbon pe o mașină de scris. Ideea că trebuie să fii într-un anume loc pentru a salva e veche și în unele cazuri enervantă trebuind să bați ceva drum până la locul cu pricina, acum însă, având un număr limitat de riboane, în funcție de câte găsești, te mai gândești dacă mai salvezi au ba. Și se ajunge în situația în care cauți de nebun ribbon de mașină de scris. Să se oftice Agatha Cristea.

Screenshotul din mijlocul paginii: un cadavru însângerat întins pe covorul unei camere cu plante. Nu poartă nicio legendă tipărită
Screenshotul din mijlocul paginii: un cadavru însângerat întins pe covorul unei camere cu plante. Nu poartă nicio legendă tipărită

Jucați și-o să vedeți. Toată tevatura asta te împinge să joci tare, să pleci cu sănătatea la limita de jos într-un nou atac, dat fiind că nu-ți permiți să salvezi; rezultat: un plus de adrelină.

Screenshotul mare din josul paginii: o încăpere întunecată cu un tablou mare înrămat pe perete, covoare pe podea și personajul în mijloc. Nu poartă nicio legendă tipărită
Screenshotul mare din josul paginii: o încăpere întunecată cu un tablou mare înrămat pe perete, covoare pe podea și personajul în mijloc. Nu poartă nicio legendă tipărită

UNA PESTE ALTA

Jocul are feeling total. Ia Tomb Raider-ul și dă cu el de pereți la capitolul ăsta. Dacă însă nu s-ar vedea că e făcut în sărăcie... pe cuvânt că ar fi mai celebru. Mai e și chestia cu Manga-ul, ce dă înspre consolă, dar merge. Și apropos, jocul e un horror. Să joace și Roberta Williams să-și scoată fantasmagoriile din cap. Ca să nu mai vorbim că pentru Mask Of Eternity s-a băgat femeia la engine-uri 3D.

Să revenim însă la prezent. Adâncimea jocului este iar la înălțime, dacă pot să zic așa, laolaltă cu scenariul ce permite o poveste neliniară. Foarte bine dozat, trebuie să fii prea prost să te blochezi dar nici prea ușor nu e. Asta-mi place la un joc.

Așadar, vorba propriului slogan, “să nu subestimăm horror-ul PC-ului” (traducere din sanscrită) și să ne luăm cu toții acceleratoare. Tare mi-e că nu prea o să se mai poată fără. Deocamdată, Resident Evil rezistă și fără scaieți din ăstia. Care reușiți să-l obțineți, da-ți-i bătaie că e un clasic. TNT-ul să trăiască.

-Bubble

Ce ne place: Jocul e un pic diferit când joci cu personaje diferite. Feeling excelent și gameplay dus spre maxim.

Ce nu: Sec vorbind, stă prost de tot la partea tehnică, cel puțin fără 3Dfx.

Nota finală — 89 — și caseta „Ce ne place” / „Ce nu”; în colțul din stânga-sus al decupajului intră și semnătura „-Bubble”
Nota finală — 89 — și caseta „Ce ne place” / „Ce nu”; în colțul din stânga-sus al decupajului intră și semnătura „-Bubble”