M.A.X. 2
de la Interplay
Dedicat lui Paul Kellner, care a simțit pe pielea lui ce înseamnă să fii coordonator de beta testeri.
M.A.X a fost un joc inspirat. A avut grafică, a avut AI (printre cele mai bune), a avut un nivel de zoom neegalat până acum, un număr mare de unități de tipuri diverse și deștept echilibrate totul combinat cu o groază de opțiuni (nu continui lista pentru că articolul trebuie să iasă de o pagină ). Mi se pare normal să fiu al naibii de curios ce îmbunătățiri și defecte o să aibă M.A.X. 2. Așa că mă uit ca turbatu' după informații și scriu un articol.
Prima veste bună pe care am primit-o de la MAX 2 a fost că se poate juca pe ture, pe ture simultane și .... in timp real. Uraaa!!! zic unii, Uraaa!!!!! am zis eu până m-a bătut măr în versiunea beta(pisica redacției). Ați vrut AI bun la strategii în timp real? Na-vă AI! Alții o să spună, că, pentru a face o strategie în timp real comparabilă cu ce s-a lansat de curând pe piață este nevoie de mai mult decât o simplă vopseală. Puținică răbdare și o să vă explic și îmbunătățirile disponibile.
A doua veste o constituie o remediere a unei manevre puțin inspirate din prima parte. O să poți și tu ca în marea majoritate a jocurilor gen să alegi între două tabere. Una o constituie oamenii cu clanurile și unitățile bine cunoscute, iar cealaltă (aducând numărul de unități la o sută) este reprezentată de extratereștrii SHEE-VAT cu unități complet schimbate ca design și abilități, plimbându-se biomecanic prin aer, pământ și apă. Ca să vedeți ce ciudate sunt (câștigă experiență si se vindecă în timp) și ce fel de cap au designerii de la Interplay am să vă dau câteva exemple: Incubator un fel de Alien 4: Resurection, care își depune ouăle în trcătorii neavizați care oua cresc, omoară gazda și ies la bătaie; Stasis Projectorul îți răpește controlul asupra unei unități, temporar.
Povestea, la fel de inutilă aici ca și în prima parte, îi pune pe oameni membrii cu drepturi depline ai Concordului și singura rasă destul de meseriașă ca să-i oprească pe extratereștrii expansioniști din cucerirea galaxiei.
Vor fi 4 campanii a câte 9 misiuni, plus 24 de misiuni fără legătură între ele și -Măria Sa- editorul de nivele/hărți/scenarii. Prima dificultate pe care au avut-o realizatorii a venit din partea editării hărților. În timp ce aproape toate editoarele din strategiile în timp real erau „tile based" adică bazate pe acele mirifice „poze" pe care le grefai, după dorință, pe o anumită suprafață, MAX 2-ul are la bază un peisaj renderat 3D, adică făcut dintr-o bucată și cu înălțime și cu adâncime reale, dacă se poate spune așa. Dar s-au descurcat și pe lângă toate astea veți putea să setați condițiile de victorie, dispunerea unităților, cantitatea și dispunerea resurselor în câteva minute.
O facilitate care te ajută să supraveghezi totul pe hartă în același timp este spy-cam-ul. Vei putea planta mai multe camere fixe în orice parte a hărții care îți va prezenta imaginile aferente in partea din stânga-sus a ecranului. Ba chiar ve-i putea să zoom-ezi, să le atașezi unor unități, să dai ordine prin intermediul lor și să le schimbi rapid una cu alta.
Alte două îmbunătățiri realizate mai ales pentru lupta în timp real sunt way-point-urile și comenzile specifice.
Cu ajutorul tastei SHIFT poți seta până la 256 de way-point-uri, iar dacă vrei să ataci pe undeva pe drum pur și simplu clichezi pe acea unitate, iar dacă unitatea scapă cu față curată își reia traseul prestabilit. Dacă dorești să patruleze între cele 256 sau mai puțin de way-point-uri, mai clichezi odată la sfârșit pe unitatea în cauză.
Despre ordine și comenzi, numai de bine. Poți ordona unităților să păzească o clădire și să înțepenească lângă ea, sau să urmăreasc atacatorul până în pânzele albe cu picățele bleumarin. Poți pune băieții să protejeze o unitate și s-o urmeze până la moarte (la propriu, nu la figurat). De asemeni va fi disponibilă opțiunea Search & Destroy, pentru un perimetru bine stabilit sau pentru întreaga hartă. Asta este o chestie deșteaptă.
Dacă la asta mai adăugăm și că sistemul de obținere a resurselor și a curentului electric a fost simplificat, că zoom-ul s-a păstrat la aceeași precizie, că există același număr uriaș de up-grade-uri, că alien artefact-ele au fost înlocuite cu forme indigene de viață și că, între timp mi s-a făcut o foame groaznică plus faptul că are cel mai adevărat line-of-sight, se obține o chestie cu adevărat teribilă.
Ar mai fi niște lucruri de adăugat, da' nu mai au loc. Așteptați-l prin vară, pentru Ferestre '95
PS: S-au format deja Clanuri, pentru jucat pe Internet.
-CZ