Read this!

Logo-ul rubricii: „Read this!" cu literă albă conturată, peste o săgeată roșie mare care arată în jos
Logo-ul rubricii: „Read this!" cu literă albă conturată, peste o săgeată roșie mare care arată în jos

Aici zice-se ar trebui să stea răspunsul cel original la întrebarea provocare pe numele său de fată zisă “Betonul vă răspunde”. Așa și este, oricât ar părea de ciudat. Mai întâi însă...

Variante de răspuns au fost multe, majoritatea învârtindu-se, ca fluturii de noapte în jurul lămpii, pe lângă ideea, minunată de altfel, a betonului care e tipul cel ce răspunde la scrisori, în speță eu. După ce m-au dat jos de pe bec, unde mă suisem de încântare, colegii și... prietenii mei, mi-au zis că “Uite ce e, mă băiatule! Dumitale săă-ți iasă betonul din cap că ne bruiezi radioul. Și nu te mai uita așa, că știi foarte bine, nu ăsta e răspunsul pe care îl așteptam”. Așa că am continuat să cercetez, să sortez...

Au fost unii care au văzut o legătură cu plăcile de beton din Dune 2. Frumos. Alții care se întrebau dacă betonul “o fi guma pe care o folosiți voi în redacție?”. Urât da' tot frumos. Amiralul Lee, singura fată care s-a încumetat să ne scrie și care e supărată pe noi că nu i-am răspuns (snirf!) ne-a spus că ne iubește și... hm, ăsta da' răspuns, nu contează că n-are legătură cu subiectul. Unii au zis că “ecoul, bineînțeles, răspunde datorită ecoului pe care-l emană (nu e Mană)”. Uau! mi-am zis, emanând un gând ciudat din cap, pe care mi l-a re-emanat plafonul înapoi, de mi s-a emanat imediat un cucui.

Căci de n-ar exista nebuni,
Și vaci și boi și cucuruzi,
Am fi cu toți normali, dar cruzi
Ca niște... err... err... huni?
versuri măcar gri și stupide rău - autor necunoscut de la GO

Caseta galbenă cu cele patru versuri și rândul de credit
Caseta galbenă cu cele patru versuri și rândul de credit

Ei, dar să vedem răspunsul...

Răspunsul nu-l puteți vedea în întregime pentru că este, el, răspunsul, o scrisoare bandă-desenată de ne-a lăsat pe mine paf, pe Andrei praf, pe Max buf, pe Jhonny hodoronc și pe Fane tronc. Tânărul se numește Moise Silvian Andrei și ne scrie prima oară. N-aș fi cinstit dacă n-aș spune că scrisoarea a “suflat” de sub nas premiul unui alt turbat (unul cu stâlpi și bețivi în cap) mai ales pentru că dovedește o muncă și o dorință de afirmare de ne-a luat cu amețeală. Răspunsul în sine e scurt, poate nu chair nebunesc, dar tare simpatic: “Păi din câte știam eu, omu', în special elevu' la teze (notă: ba și studintele, zicem noi) când nu știe vreo chestie, fixează tavanul, NU care cumva să-i pice în cap (notă: da, da că cine știe ce emană de-acolo). Tavanul, fiind din beton, se cheamă că nu zice nici pâs, cu toate că omul, elevul, se uită insistent (notă: a dracu' tavan, nesimțit rău). Mă gândesc că poate d'-aici vine numele rubricii. Spun prostii? Voi hotărâți”. Ok, dai un telefon la Mag. Muzica și vorbim ca să te răsplătim cu un joc, o măslină, ceva.

Hai să vă zic acum și cum stă treaba de fapt, nu? Ideea e că unul din noi a avut o pisică pe care o chema Alfa. Care acum nu mai e, trecând în veșnicele plaiuri ale vânătorii. Cu câteva zile înainte de tristul eveniment, redacția s-a îmnbogățit cu o altă reprezentantă a felinelor. Ghiciți cum o cheamă? Corect! Beta. Și cum suna stupid s-o alintăm Betuța...

-Bugs