Blade Runner
Producator: Westwood
| Minim | Recomandat |
|---|---|
| P5-90/16M | P5-133/32M |
| 2X CD-ROM | 8X CD-ROM |
| SVGA Card | Sound Card |
| Win95 |
In fiecare domeniu prin care a trecut, numele de Blade Runner a adus ceva nou, dacă nu revoluționar. Cartea a venit cu un univers valabil, așa cum numai mintea lui Philip K Dick putea concepe și care a vorbit despre personaje care nu sunt supereroi, ci oameni. Filmul a redefinit tot ceea ce înseamnă cuvântul atmosferă în domeniul său. Jocul a adus o tehnologie atât de bine pusă la punct și de depărtată de tot ce s-a făcut până acum, încât pare neverosimilă; peisaje bazate pe voxeli (pixeli tridimensionali), care au distrus granița dintre "filme" și jocul propriu-zis, personaje filmate și refăcute 3D cu 20000 de poligoane și alte asemenea (pentru detalii citește "stând pe vine"-le din numărul trecut). Cu orice tehnologie însă, se pot face lucruri bune și lucruri mai puțin bune. Și asta vreau să lămuresc în articol.
Blade Runner este un quest detectivistic care, pe lângă lucrurile enumerate mai sus, își propune să revoluționeze puțin genul și să aducă pe monitoarele noastre atmosfera filmului în cauză. Pentru cei mai puțin în temă se cuvine puțintică poveste. În anul 2019 colonizarea lumilor exterioare este ceea ce consumă o mare parte din energiile bătrânului Pământ. Treaba cea mai grea în domeniul respectiv o fac replicanții, niște androizi șmecheri având o inteligență cel puțin egală cu a unui om, însă o agilitate și o forță cu mult mai mare. În urma unui incident în care s-a vădit capacitatea lor de a ucide oameni, acestora le-au fost intezise plimbările pe Pământ. Au fost instituite secții speciale de "Blade Runner"-i, care au ordin să verifice identitatea și să ucidă orice replicant descoperit prin zonă. Tu joci rolul lui Ray McCoy, un blade runner mai fraier, aflat la început de carieră și aflat în fața primului caz semnificativ din viața lui. Pentru ca tabloul să fie perfect, îți mai spun că activezi în Los Angeles, orașul reședință al corporației Tyrell, singura producătoare de replicanți. A naibii coincidență.
La o primă vedere pare a fi un point-and-click obișnuit, lipsit de inovații în acestă privință: bâdâdâi de la o locație la alta, vorbești cu oamenii, acumulezi obiecte ș.a.m.d. Noutatea vine dintr-o direcție puțin așteptată: obișnuitul inventar a fost înlocuit de K.I.A. (knowledge integration assistant). Respectivul KIA este un computer din dotarea poliției de atunci, care stochează clue-urile, fie ele discuții sau informații despre obiectele găsite. La dorință acestea pot fi revăzute la grămadă, sau organizate după crima în a cărei rezolvare se pot folosi. Foarte bună mi se pare ideea filtrelor care îți permit să vezi informațiile în funcție de anumite criterii cum ar fi, de exemplu, modul de operare ale suspectului sau de locurile pe care le-a vizitat și care se presupune că le va mai vizita. Din când în când poți transfera informațiile pe care le deții în computerul principal al poliției și obține altele noi de pe-acolo.În plus, KIA poate face să i se ierte jocului faptul că toate dialogurile sunt vorbite fără a exista posibilitatea de a fi scrise : ).
Asta probabil li se va părea jucătorilor adevărați de quest-uri o simplificare excesivă care elimină o parte din plăcerea jocului. La fell și dialogurile predefinite, în care nu ai nici cea mai mică șansă să alegi ce să răspundă personajul tău replicilor celorlalți, opțiunile care îi modifică atitudinea fiind un palid simulacru.
Mai mult sau mai puțin, plângerile de mai sus sunt compensate prin neliniaritatea jocului care are de unde oferi destule locații care să te pună să te plimbi de-ți ies ochii dacă vrei să treci mai departe.
Alte două inovații, împrumutate din film de data asta, sunt ESPER-ul și testul Voight-Kampff. ESPER-ul este, nici mai mult nici mai puțin, o mașinărie de analizat fotografii, cu ajutorul căreia poți să zoom-ezi diferențiat diverse porțiuni, în căutare de indicii. Deși dă cu realismul de pământ când zoom-ezi după colț, are o interfață bine realizată și oferă destul "chalange". Testul Voighy-Kampff este un test care măsoară reacțiile emoționale ale subiectului pentru a stabili dacă este om sau replicant. Cu toate că întrebările pe care le pui sunt repetitive, contribuie și el din plin la factorul de aventură.
Un obiect de care nu e neapărată nevoie, dar îmi va face o plăcere deosebită să vorbesc este: "Ză big gan". Din când în când, adică numai când bănuiala că respectivul este replicant atinge cote alarmante, ai posibilitatea să extragi arma din buzunar și să predai lecți despre natura adevărului. În plus poți să stai cât vrei pe poligonul poliției și să ridici scorurile în tavan.
Atmosfea este o bijuterie. Decorul, animația și muzica și-au dat concursul în a realiza o atmosferă cel puțin la înălțimea filmului. Și cu asta am zis totul.
Scenariul e foarte complex. La un moment dat apar atât de multe piste și elemente de analizat încât te surprinzi stând și meditând adânc asupra direcției în care să o iei. Din păcate, rigiditatea lui te face câteodată să spui "eu dacă eram acolo făceam asta".
Personajele, interesante sau nu, sunt pline de clișee și tertipuri de Holliwood și asta este un alt punct în minus. Personal mi se pare că McCoy este un slab înlocuitor al lui Harrison Ford. Slab.
Una peste alta (mai bine unul) este vorba de un quest bine realizat și cu o atmosferă superbă, dar căruia îi lipsește acea perfectă echilibrare și scânteie magică pe care le aștept de la orice joc candidat la un scor peste 90.
Și pentru că tot a fost prea serios articolul, știți bancul cu Ion și Maria care reparau stâlpul de înaltă tensiune?
-CZ
Ce ne place: Scenariu complex și lucruri multe de gândit la și de corelat.
Ce nu: Relativa stare de "paralizie" în care se află scenariul.
