Beasts & Bumpkins

Caseta de specificații din capul paginii: „Producator: Electronic Arts”, cu coloanele „Minim” și „Recomandat”
Caseta de specificații din capul paginii: „Producator: Electronic Arts”, cu coloanele „Minim” și „Recomandat”

Producator: Electronic Arts

Minim Recomandat
P5-75/16M P5-166/32M
2X CD-ROM Sound Card
SVGA Card
Win95

Știți cum se cheamă de fapt joculețul acesta? Beasts & Bumpkins and Démons & Manents, mai pe românește ceva de genul animalul cel sălbatic și rău versus badea Cârțan cel gherțoi și de treabă (sper să nu se supere Mr. Pruteanu pe mine, că n-am ce-i face).

Dar să nu mai o lălăim și să purcedem la cercetarea, identificarea, studierea și analizarea punctelor slabe și forte ale subiectului nostru. Ca o primă informație declarăm faptul că este o strategie economico-războiască (cum este de altfel și moda jocurilor recente) care se desfășoară în timp real. Desigur, în prima jumătate a jocului, latura economică tinde să acapareze în majoritate atenția butonarului. În a doua parte problema este aceeași, dar nu mai apuci să-ți dai seama, că oricum ți-a intrat în reflex.

Casa țăranului, cu gardul etichetat „fence”, ogorul și pădurea; sus bara de unelte, în colțul din stânga-sus minimapa, iar în colțul din dreapta-jos portretul unui sătean
Casa țăranului, cu gardul etichetat „fence”, ogorul și pădurea; sus bara de unelte, în colțul din stânga-sus minimapa, iar în colțul din dreapta-jos portretul unui sătean

Există 30 de nivele, primele te școlesc, iar următoarele devin din ce în ce mai grele (nimic nou!). Pentru a veni în ajutorul sărăntocilor flămânzi & însetați, fiecare an este împărțit în patru anotimpuri, fiecare divizându-se în noapte și zi. De ce am amintit de sărăntoci - deoarece, de exemplu, pentru mâncare au nevoie să cultive cereale, muncile agricole având loc ca de obicei primăvara (cu semănatul) și toamna (treieratul și obținerea pâinii). Referindu-ne la pâine, lapte, apă sau fructe, acestea sunt singurele modalități de a face bani. Tu dai banii de semănat, plantat, construit, țărănoii muncesc și tu apoi le vinzi lor produsele obținute.

Anotimpurile mai sunt folositoare și la obținerea vițeilor din încrucișarea vacilor (nu se specifică să existe și vaci masculine). Și povestea vacilor este interesantă. Pentru început trebuie să construiești un staul. După aceea, vei trimite pe cineva să caute vaci prin mediul ambiant, pe care le va ademeni și le va închide în coteț; dar ai grijă să nu lași ușa deschisă că fug vacile și altele nu mai pupi, de rămâi fără lapte și nu mai cresc copiii mari!

Și Sigismund zise: Alo, plăieșii din cetate? Hai, mă, ce dracu', vă predați odată că nu vă am numai pe voi și chiar mă 'nervez.
Și Sigismund zise: Alo, plăieșii din cetate? Hai, mă, ce dracu', vă predați odată că nu vă am numai pe voi și chiar mă 'nervez.

Acum să mai revenim și la misiunile tale în minunata lume a bestiilor. La început primești o sarcină haotică și ori o-ndeplinești și câștigi, ori rămâi fără oameni și pierzi. Ah, era să uit să vă explic cum stă de fapt treaba cu oamenii satului. Pentru copiii mai mici care ne citesc, problema este foarte simplă: pe copii îi aduce barza în funcție de numărul de barzodromuri pe care le ai. Pentru cititorii care au oareșce noțiuni introductive, vom înlocui barzodromurile cu tipele. Așadar, populația satului este formată din copii, adulți și bătrâni, fiecare cu sarcini distincte și echitabile, inclusiv un ciclu de viață finit. Bărbații se vor ocupa ziua de militărie, construcții, muncile câmpului și alte d-astea, iar noaptea... ăăă... păzesc satul, să zicem. Femeilor le revine reponsabilitatea îngrijirii vacilor, adunării ouălelor, curățeniei, etc. Copiii și bătrânii sunt scutiți de muncile obositoare și vor mulge câteodată o vacă-două sau se vor juca pe ulițele localității.

Socoteala este foarte simplă: cu cât ai mai multe case, cu atât mai mulți oameni vei avea. Aceasta însă cu condiția să-i lași noaptea în pace, să le dai papa-bun ieftină și din belșug, să nu-i trimiți prin războaie sau în colții lupilor. Având la dispoziție grămezi de oameni vei putea recruta niște bărbați pentru a încropi o ceată pe care o vei năpusti mai mult ca sigur asupra dușmanului, pentru a termina (în general) misiunea.

Ce-i moșue din colț? Nu te iubește? / Mai sa fie, chiar nu-nțeleg de ce.
Ce-i moșue din colț? Nu te iubește? / Mai sa fie, chiar nu-nțeleg de ce.

Nu încă scorul

Acestea fiind enunțate nu am de adăugat decât că are o grafică zgubilitică și minuțioasă, toate vietățile scot mârâituri, chirăituri, ghiorțăituri (și pe față și pe dos) dar și vorbe , are opțiune de multiplayer însă are și ceva în minus: este cam plictisitor. Nu că vreau să fiu rău, dar monotonia și rutina începerii fiecărei misiuni (cu construirea caselor, semănatul, treieratul și toate astea întotdeauna pentru obținerea banilor necesari) te cam fac să te-ntrebi dacă merită să joci și nivelul următor. Rămâne de auzit și opinia voastră. A mea e asta:

-Mazer

Ce ne place: Realizat bine sub aspect tehnic și extrem de haios. Un feeling aparte de combinație între strategie și comedie.

Ce nu: Un pic monoton prin repetiție.

Nota finală — 84 — și caseta „Ce ne place” / „Ce nu”; cifrele roșii sunt culese peste banda de titlu „Ce nu”, iar în colțul din stânga-sus al decupajului intră și semnătura „-Mazer”
Nota finală — 84 — și caseta „Ce ne place” / „Ce nu”; cifrele roșii sunt culese peste banda de titlu „Ce nu”, iar în colțul din stânga-sus al decupajului intră și semnătura „-Mazer”