HARDWARE
Până nu de mult, toată lumea căuta plină de pasiune plăci de sunet. „Sound Blaster" devenise cuvântul magic înflorit pe buzele tuturor utilizatorilor de PC, odată cu explozia multimedia. Apoi a fost CD-ROM-ul. De 1, 2, 4... acum de 6 sau 8 X-uri. Saltul a fost uriaș în numai doi ani: de la 150k/sec la peste 1M/sec, comparabil cu viteza unui HD mai amărât.
Dar, de la o vreme, moda a cârmit-o iarăși spre sunet, odată cu ceva mai rapida răspândire a Wave-card-urilor. „Ce mai e și cu trăsnaia asta?!", vor exclama o bună parte din bătrânii user-i. „Ce naiba, SB-ul meu nu-i destul de bun? Păi, e făcut de Creative!". Mă rog, se prea poate, nu am de gând să contest asta. Poate să fie fabricat și de bunicul lui Creative, că tot un sunet sărman scoate pe partea de FM.
Ce e partea de FM? Este tot ce ține de cipul OPL3, folosit la generarea sunetelor prin suprapunerea a două semnale. Această suprapunere de semnale, ok la prima auzire, dovedește mari slăbiciuni, mai ales la redarea sunetelor de tobe.
Cândva, un prieten (acum e pe la GO), mi-a zis: „Diferența de la PC-speaker, la Adlib, este la fel de mare ca cea de la FM la General-MIDI". Am privit neîncrezător. Nici nu știam prea bine ce e standardul General Midi. După un an, am avut norocul, sau, cine știe, ghinionul, să aud muzica din DOOM redată în General MIDI sau, mai comun, Wave Blaster. E altă muzică. Și asta e valabil pentru toate jocurile care acceptă standadul GM. Toate fâșâiturile penibile care se aud în FM, devin cu ajutorul unui Wave Blaster, zgomote de cinele, solo-uri de baterie și altele asemenea.
Ei, după un timp, însă, am descoperit că un Wave card comun, cu 128 de instrumente preînregistrate nu era chiar tot ce poate fi mai bun, ba chiar sună cam... jalnic.
Desigur, în comparație cu Yamaha DB50-XG, o „plăcuță" add-on, pe un SB marca... ce-o fi. Și cine a avut bafta să AUDĂ „sunetul la el acasă", reprodus de banca de eșantioane de instrumente - peste 600 - înmagazinate în cei 4MB de ROM ai acestui Wave card, înțelege ce vreau să spun. Nu știu câți au avut privilegiul să confunde un fișier MIDI redat de DB-50 cu un track audio de pe CD. Dar o să mai vorbim despre asta.
Dezavantajele Wave card-urilor: găuri! Mai mari sau mai mici. De regulă în buget.
Cum se... Simplu. Pe orice SB respectabil există un conector în care se fixează Wave-card-ul, asta în cazul în care acesta este add-on. Există, bineînțeles, plăci de sunet cu Wave table integrat.
Cele mai multe astfel de plăci nu vin cu un soft de instalare, așa că nu aveți nimic de setat, reglat, jumpărit etc. În schimb, vin cu progrămele serioase de editare și procesare a fișierelor de sunet, în special mid. Pentru fericiții care au un controller MIDI pe-acasă, nu mai spun nimic. Ei știu mai bine cum vor folosi banca de sute de instrumente, incluzând aici zecile de seturi de tobe și instrumente de percuție, pentru a da culoare producțiilor lor.
Concluzie: Merită să încercați. Dar nu orice Wave-chestie. Încercați să vă apropiați de produse Roland sau Yamaha, chiar dacă prețurile sunt, de regulă, mai mari de 600.000. Firme ca acestea, cu zeci de ani de experiență în sintetizarea sunetului, dau garanția calității. Asta dacă vreți calitate. Dacă urmăriți numai jocurile, merge și un ESS, un Genius, Crystal sau altceva, diferențele nefiind majore.
În orice caz, vom continua cele spuse aici în numărul viitor, în care vă vom prezenta rezultatele testului unei mici bijuterii: YAMAHA DB50-XG Wave-card. Primul reprezentant al standardului Xtended General MIDI.
