Grand Prix 2

Până mai acum vreo câteva luni, dacă mă întreba cineva care este cel mai bun joc cu mașini de formula 1, răspundeam fără ezitare: F1GP, al lui Microprose. Situația s-a schimbat întrucâtva, acum răspund: F1GP 2... al lui Microprose. Și este bestial.

CATEGORIA: Simulator PRODUCĂTOR: Microprose FORMAT: 1 CD

Resurse:

Minim	Recomandat
486DX/66	486DX/100
8M	16M
16M(Win95)	Placa de sunet
2x CD-ROM	SVGA
—	Volan, pedale

De fapt, numele corect ar fi GRAND PRIX 2, însă, dacă auzi cuvintele „Grand Prix", gândul de duce imediat la jocul de acum o mulțime de ani, făcut de Accolade. Pe cutia jocului mai scrie un frumos „World circuit racing", urmat imediat de „AN OFFICIAL PRODUCT OF THE FIA FORMULA ONE CHAMPIONSHIP", cuvinte care au darul să te pună pe gânduri. Oficial?

Așa, pus pe gânduri, cobori privirea și dai cu ea de numele celui care a făcut jocul, Geoff Crammond. Numele însuși probabil nu spune prea multe, așa că am să spun eu: Geoff Crammond a mai făcut „The Santinel" (hei, hei, ăsta e un joc de HC cum n-am prea văzut pe PC), Stunt Racing și bineînțeles F1GP. Geoff a fost un pic bombănit printre jucători pentru că... stați să socotim...

DE CÂND ÎL AȘTEPTĂM ?

Prin 1992 au apărut primii zvoneri (tm) și răspândaci (tm), în 1993 GP 2 este anunțat oficial ca fiind în producție, 1994 ar fi trebuit să fie anul în care să „iasă", 1995 chiar ar fi trebuit să fie anul în care să „iasă" și, în sfârșit, izbucnește în 1996. O așteptare pe care, mă voi strădui să vă conving, n-ar trebui s-o regretăm. Grand Prix 2 este tot ce poate fi mai bun printre jocurile cu mașini de formula 1, Microprose lăsând mult în urmă toate firmele concurente din domeniu.

REALISM SAU REALITATE?

„Un inginer de F1, mi-a spus că dacă dai urmele din joc, desenate pe o bucată de hârtie, unui inginer de F1, acesta ar putea crede că sunt date reale, ale unei alte echipe, iar un pilot de F1, a fost încântat, spunând că singura diferență dintre GP2 și realitate, este că nu mai ai nevoie să te antrenezi în sala de gimnastică, pentru a-ți întări mușchii gâtului", a declarat Crammond.

La capitolul realism, citatul de mai sus ar trebui să fie suficient, însă vă mai dezvălui câte ceva... așa, ca să vă dați seama că nu e de glumă.

S-ar putea să nu fie departe timpul când nu vom mai spune „La uite, jocul ăsta arată foarte real" ci „Hm; cursa de-aseară de la televizor...avea ceva artificial".

Mai întâi, numele piloților, numele echipelor, reclamele de pe circuite, peisajul înconjurător, toate sunt identice cu cele din realitate, mă rog, identice e un mod de a spune. Alergi așadar într-o cursă alături de nume ca Jean Alesi, Damon Hill, Michael Schumacher, pentru echipe ca Bennetton Ford, Williams Renault etc.

Înainte de cursă, poți obține informații despre circuitul respectiv, timpii cei mai buni realizați în istorie, toate fiind date reale.

O cursă nu începe, așa, netamnesam ci tam-sam rău de tot. Adică mai întâi te antrenezi pe circuitul respectiv, după care urmează o etapă de calificare, asta vineri. Sâmbătă ai același program, iar duminică se dă startul, mai întâi în tura de încălzire și apoi startul ăl mare.

Mașina o poți configura în cele mai mici amănunte, existând două niveluri la care se poate lucra, cel de-al doilea fiind ori pentru profesioniști, ori pentru maniaci. Prin meniurile foarte stufoase întâlnești tot soiul de termeni și parametri, totul putând fi controlat și setat astfel încât mașina să se comporte optim pe un anumit circuit. Ce e remarcabil este că atunci când alergi folosind o anumită setare se simte diferența față de o alta.

S-au luat toate măsurile ca atunci când conduci să te simți cât mai pilot. Ai un indicator pe bord care-ți arată dacă standurile sunt libere sau ocupate de către colegul de echipă, același indicator semnalizându-ți chemarea la standuri prin radio; există pe traseu check-point-uri unde afli (în timp) la ce distanță te afli de cel din față; bordul este asemănător cu unul real...

Intri la standuri? Apare panoul cu „Brakes on", mașina îți este ridicată, realimentezi, schimbi pneurile, mă rog, tot tacâmul, și culmea realismului Microprose-an, apare și o mână echipată cu o cârpă care-ți șterge de praf vizorul căștii (se aude și un scârțâit specific, așa, ca să fie mai real).

Deși nu sunt un specialist în cursele F1, nu prea știu ce-ar putea lipsi și cred că Microprose a avut grijă să nu lipsească nimic din ce poate fi întâlnit în realitate.

Tot la capitolul realism, intră aspectul grafic și sonor. S-a căzut de acord prin alte părți că, dacă pui GP2 în SVGA pe un P166, cu toate opțiunile de detaliu, jocul ar fi mai real decât o cursă în dreapta lui Damon Hill. Nimeni nu poate contrazice această afirmație, după cum nimeni nu o poate dovedi, pentru simplul motiv că în dreapta lui Damon Hill... n-ai prea mult loc. Situația stă cam așa: GP2 merge în VGA și în SVGA și producătorii l-au împănat de opțiuni pentru nivelul de detaliu, astfel încât poți controla înfățișarea jocului pe porțiuni mici: mașinile, dealurile, oglinzile retrovizoare, suprafața pistei etc. În VGA jocul arată bine, în SVGA excelent. Nu este vorba numai de acuratețea contururilor ci și de alte elemente. Fumul care se degajă atunci când pui frână (se vede și în oglinzile retrovizoare), scânteile care ies pe țeava de eșapament a mașinii din față, modul în care pilotul înclină capul la curbe (atunci când privești din afară), umbrele mașinilor, tipii cu fanioane de pe margini (totul după litera regulamentului) atmosfera de la standuri, toate la un loc au un efect extraordinar.

Pentru sonorizare ar fi două lucruri de spus: o muzică ce te bagă în atmosferă și niște sunete care se vede cât de colo că sunt „făcute", vorba vine, cu reportofonul pe marginea pistei. Vi se pare normal ca, atunci când calci cu roata din dreapta nisipul de pe marginea pistei să se audă zgomotul din dreapta ? Da ? Ei bine, așa se și aude, normal.

Și cu asta am încheiat capitolul realism, trecând, pentru ca nimeni să nu se supere și să ne acuze de o judecată părtinitoare la...

NEREALISM

Nerealismul jocului e „la cerere" și el vine din acele mici 7 opțiuni care pot fi activate sau dezctivate în timpul jocului și care determină calculatorul să dea o mână de ajutor la conducerea mașinii. Pentru cei (cei mai mulți) care nu se simt în stare să piloteze în așa fel, încât să nu iasă din metru-n metru în decor și totuși să câștige, există 7 „domenii" în care computerul este gata să ofere asistență: frânează când te apropii de o curbă, schimbă vitezele, are grijă să fii invulnerabil, îți recomandă cu ce treaptă de viteză să intri în curba următoare etc.

Zice-se că timpul necesar pentru a câștiga o cursă cu toate aceste opțiuni „stinse", începând din momentul în care ai jocul în mână, este comparabil cu timpul necesar pentru câștigarea campionatului mondial de Formula 1, începând cu momentul în care ți-ai cumpărat Williams-Renault-ul. Și nu mi se pare foarte exagerată comparația.

Ce ar mai intra la nerealism, ar fi faptul că, pe aici pe la noi, nu cunosc prea mulții care să aibă set de ăla conținând pedale și volan, ca să te simți ca-n mașină. Majoritatea jucătorilor folosesc tastele, adică un control digital, ceea ce e total diferit (și nu în bine) față de unul analogic. Atunci când apăs o tastă nu apăs „mai tare" sau „mai încet" așa cum fac atunci când rotesc un volan sau rup un joystick, iar mașina reacționează, natural, un pic mai dubios.

REAL, NEREAL... AȘA ERA ȘI F1GP, NU ?

Ce are GP 2 în plus față de precedentul? În primul rând înfățișarea, care este mult îmbunătățită (primul nu mergea în SVGA), contribuie serios la feeling. În al doilea rând, un engine mai performant (cel puțin așa susțin producătorii). În al treilea rând, o doză mai mare de aspecte „luate din viața reală", în al patrulea - formatul, în al cincilea rând stau viorile (ha-ha!).

În ce privește engine-ul, din câte mi se pare mie, este dată mai multă atenție axei Z. Dacă nu ești atent decolezi precum... precum ce vrei tu. Intri în forță pe pistă după o ieșire în decor și, hop! sari în sus peste mica denivelare de pe marginea pistei.

Ce mai are în plus (sau poate în minus), sunt alte cerințe pentru a-l putea juca. În SVGA, cu detaliile la maximum, pe un P133 erau estimate 9.4 fps. Dacă apeși pe „O", în timp ce conduci, apare un frumos 160% - processor occupancy, iar dacă privești cursa de undeva din afară mașinii și peisajul e foarte aglomerat, scrie un măreț 250%. În condițiile astea nici un P166 nu s-ar simți prea bine. Nu trebuie totuși să vă speriați, merge onorabil și pe un DX2/66, senzația de viteză nemaifiind totuși aceeași.

Mai adug că se poate juca și în doi pe același calculator (pe rând, fiecare, un anumit timp, la volanul aceleiași mașini), precum și la distanță, prin modem sau cablu serial, așa că toată lumea să fie liniștită, poți dovedi că ești mai bun, nu numai decât un sărman CPU, animat de un sărman program.

Mașinile arată foarte bine, senzația de realism generată fiind deosebită. În stânga, observați dâra de fum lăsată la derapaj. În dreapta, puteți admira bordul prin ochii lui Damon Hill.

FEELING

Înainte de concluzie, să punem punctul pe „j" și căciulița de „i" din „a" și să spunem cum stau lucrurile cu feeling-ul, pentru că degeaba arată bine, e ca-n realitate și cântă frumos dacă mă lasă rece precum... ăăă, precum.

Simptomele sunt așa: prima dată joci, dar nu ți se pare ceva extraordinar. Pui CD-ul la loc și... după o bucată mică de timp parcă-ți lipsește senzația aia... feelingu' ăla... Pui din nou CD-ul, te uiți la introducerea aia fantastică, mai umbli un pic pe la grafică și apoi te joci, mai mult de data asta. După ce repeți secvența de câteva ori, îți dai seama că ești prins bine de tot în jjoc, că ai început să simți cum se comportă mașina, că ți-ai dori un volan și niște pedale și că e tare greu să fii pilot de F1, chiar fără să-ți trebuiască mușchi la gât și cască de protecție.

Așa, ce-am zis că modifică astăzi? Ah, da, știu. Uite... punem Damper fast bump=4. La toate roțile. Ia să vedem acum cum merge hârbu' ăsta. Ahem. 4 ce?

Dacă vrei să privești niște scene ca „acolo" și să simulezi niscaiva „filmări" supărate, te folosești de PgUp, o mirifică tastă care schimbă „camera" prin obiectivul căreia este redată cursa. „Filmări" de lângă roată, de lângă pilot, ba chiar una din fața pilotului (sâc, i-am tăiat pe cameraman-i), poți să te bucuri de toate, iar dacă îți reușește ceva spectaculos (un accident, o „decolare") și vrei să păstrezi scena, n-ai decât să-i dai un „replay" și să salvezi jocul.

Obiectele din joc au umbre în timp real, așa... ca să fie mai COOL.

CONCLUZIE

GP2 îți place chiar dacă nu-ți plac cursele de F1. Te entuziasmezi fără să vrei și pe buze îți vin tot felul de mărturisiri. „mie nu-mi plăceau simulatoarele de mașină, erau penibile, dar ăsta... e foarte, foarte mi... frumos".

GP2 este o opțiune foarte potrivită dacă te pasionează cât de cât mașinile și cursele de F1, măcar așa... la televizor.

Dacă însă chiar ești pasionat de mașini, raliuri, curse și Formulă, Grand Prix 2 cu tot noianul de informații (un manual impresionant), cu toată atmosfera, cu tot spiritul Formulei, încetează să mai fie o opțiune, devenind, pe nesimțite, o obligație.

P.S. (Hîntu' emisiunii)

Ca și în F1GP, dacă folosești „automatic brakes", mașina nu mai accelerează așa de puternic. Dacă vrei să fii viclean, poți folosi, aici în GP2, tasta F1 (care activează/dezactivează „automatic brakes"), astfel încât pe porțiunile de linie dreaptă să accelerezi puternic, iar în preajma curbelor să aibă grijă calculatorul de excesul de viteză. (Măi, măi, ce șmecherie șmecheră am inventat!). Să nu credeți, însă, că e o metodă care asigură succesul. Nici pe departe.

Nu văd altă opțiune pentru cineva care dorește un simulator adevărat.

Muzica putea fi un pic mai... altfel. Apoi, ce mai vreți la scoru' ăsta?