X-Wing Alliance

"... e un joc tare bun. Și puteți folosi un "B" mare."

Dom'le, măcar un lucru e clar, universul Star Wars are o longevitate puțin spus matusalemică. Păi numai dacă ne gândim nițeluș la ce jocuri l-au folosit drept suport și ajungem să ne minunăm. , X-Wing, Tie Fighter, X-Wing din nou, de data asta, versus Tie Fighter, Rebel Assault - vreo două - Star Wars: Rebellion, Dark Forces - tot două - și... încă o grămadă. Aproape toate genurile de jocuri sunt reprezentate. Lipsesc un "cafting" cu personaje Star Wars și un RPG, dar am așa, o viziune că o se umple și nișa asta. Să revenim însă...

X-Wing Alliance e un joc "ca Tie Fighter". Adică un space combat simulator care conține ingredientele de bază: nave, laser, rebeli, Imperiu și, aruncat așa... la întâmplare, renumita propoziție: "May the Force be with..." aici se completează cu numele beneficiarului urării. Până aici, cât se poate de clasic.

Băieții de la Lucas nu sunt, însă, chiar de ici de colo și au reușit să compună jocului o linie epică și un scenariu care să-l scoată din schema arhi-cunoscută: rebelii săraci da' buni contra Imperiului bogat da' bătut în cap. Ăsta este unul din primele puncte marcate. Totul începe prin conflictul dintre două familii din galaxie, familii cu ceva cheag, dacă stăm să ne gândim că dispuneau de o bază spațială dotată cu tot strictul necesar, de la toalete ergonomice, la tunuri ionice de mare calibru. Așa... parcă aduce un pic cu intriga din Dune, Atreides împotriva Harkonnen, ambii asistați de Imperiu. Și-ți place cam totul la conflictul ăsta, are un aer așa, provincial, care se simte peste tot, de la aspectul camerei în care îți duci traiul, la numele navelor și ale zonelor: Corellian Corvette Sabra, sau Otana, sau nava lui frățâne-tău, Andrasta. Au o unitate sonoră și generează feeling-ul ăla că ești un soi de D'Artagnan pentru care casa părintească și maidanul din spate nu mai ajung, trebuindu-i ceva mai important de făcut. Ceea ce se și întâmplă.

După câteva misiuni în care te hărțuiești cu familia Viraxu, aceștia reușesc să-ți trimită navele Imperiului pe cap, trebuind să dai bir cu fugiții, drept în brațele flotei rebele, mai precis în ale alianului ăla maroniu cu aspect de pește fiert, cunoscut din film. De aici încolo, ești în slujba Rebeliunii, existând din timp în timp și câte o misiune referitoare la situația de acasă. Mai salvezi pe unchiu' ăla bunu', care zisese că nu e bine să te joci cu focul și să bla bla bla și în nici un caz să blu blu blu. Așa, ca impresie generală, scenariul este o reușită. Chiar mare, zic eu. Nici nu e îngropat până la gât în conflictul rebeli-imperiu și cuprinde și tot ceea ce trebuie ca să fie totuși un clasic Star Wars, va să zică pe gustul fanilor.

Tușe de idei

Ziceam că X-Wing Alliance e ca un Tie Fighter. Ei da, însă ca un Tie Fighter mult îmbunătățit. Și nu e vorba numai de aspectul grafic, ci mai ales de partea epică. Se vede că designerii au vrut să dea bogăție jocului și chiar au reușit. De exemplu, camera ta se îmbogățește, pe măsură ce faci misiunile cu tot soiul de obiecte găbjite pe parcurs. Mai un steag de la niște pirați, mai o carafă plină cu o licoare dubioasă, mai niște săbii cadou pentru că ai fost viteaz mare... important e că la un moment dat ți se stârnește curiozitatea și vrei să vezi ce minune mai capeți. Obiectele astea apar pe lângă eventualele medalii sau galoane pe care le poți primi în caz că te comporți exemplar.

Apoi, tot aici în cameră, primești e-mail. Da, a ajuns internetul și-n galaxia asta "far, far away". Mesajele pe care le primești sunt fie serioase, nu cu cine știe ce importanță pentru joc, dar picând bine la partea epică, fie haioase, ca să ți se mai descleșteze nervul zâmbirii și mâna de pe joystick.

În general, jocul se caracterizează printr-o lipsă accentuată a monotoniei în misiuni, lucru care nu poate decât să bucure. Obiectivele nu sunt de genul "împușcă tot ce e roșu pe radar", ci sunt construite cu destul de multă fantezie. Trebuie, destul de des să faci lucruri care presupun dock-area cu o anumită navă sau culegerea vreunui container cu care s-o zbughești de sub nasul inamicilor. Tot design-ul misiunilor este bine gândit și, chiar dacă acestea nu sunt atât de complexe ca unele din Tie Fighter, reușesc să-ți dea feeling-ul că faci realmente ceva și nu că te bați ca chiorul cu navele imperiului.

Și apoi, mi-a plăcut tușa de realism dată de faptul că sunt în joc misiuni în care te poți întoarce la nava mamă pentru a fi reîncărcat cu rachete sau ce-ți mai dorește inima, plecând apoi pentru a continua misiunea. Mi se pare o opțiune mai mult decât decentă.

Există, bineînțeles, și bucăți de acțiune puternică. În joc, te afli de multe ori la comanda unei Corellian Corvette, navă dintr-aia ca a lui Han Solo, și poți să te așezi, dacă ai chef la una din mitralierele laser din dotare, nefăcând în consecință decât să tragi ca turbatul în navele din jur. Din păcate, efectul de mitralieră potentă generat de faza din film (aia în care Han și Luke fac arșice niște Tie Fightere ofuscate) s-a cam pierdut, pentru că aici în joc, mitralierele astea mai mult sfârâie anemic, decât să șuiere a dezastru ca în film. Oricum, e o idee bună. Într-o misiune te "dockezi" cu o platformă inamică și, în timp ce aștepți

ca unchiul tău, proaspăt evadat, să fie adus la bordul navei, nu stai cu mâinile în sân, ci tragi de zor în ăia răi de primprejur, prea puțin mulțumiți de cea ce faci.

Strănutul tehnologic

Nu se poate spune că Alliance aduce vreo revoluție pe plan tehnologic. Aceeași grafică cu poligoane, texturi, explozii "corespunzătoare", nebuloase frumos colorate și efecte de iluminare hoațe. Există și aici câteva lucruri bune care merită spuse. Dacă tragi multe rachete în corpul unei nave dintr-aia uriașă, apare o gaură acolo. Nu e mare lucru, dar parcă dă bine și face ca nava respectivă să pară mai obiect și nú poligoane frumos potrivite.

Ah, apropos de potriveală, îmi place desgin-ul navelor și a diferitelor structuri de prin joc. Bine, bine, cele mai multe sunt arhicunoscute, că doar de-aia e Star Wars, însă există ici și colo câte un "touch" arhitectural care te atinge la simțul grandorii artistice. Un șantier imens de reparat nave, un crucișător enorm, ba chiar baza spațială a propriei familii, cu o formă aducând a simbolul de la Quake. Se vede că cei de la Lucas au imaginație când e vorba de design și arhitectură în spații largi, lucru care se vede dealtfel și în Jedi Knight, constituind unul din punctele tari ale jocului.

Tot de tehnologie ține AI-ul wing-man-ilor. Băieții sunt destul de radicali și tind să se descurce frustrant de bine în luptă., fiindu-ți - e de la sine înțeles - de mare ajutor când ai nevoie.

Echilibartrita

Jocul reușește să găsească echilibrul între un simulator complex și un joc de acțiune atrăgător, lucru care dealtfel a făcut și Tie Fighter-ul să fie un mare succes. Și nu e vorba numai de lupta propriu-zisă, ci și de întregul univers care e înțesat de opțiuni și de lucruri de văzut sau încercat.

Simulatorul de luptă îți permite să exersezi lupta în ce condiții vrea sufletelul tău. Stabilești ce echipe zboară, câte, ce componență au, câți inamici, pe ce nave... într-un cuvânt, tot ce te-ar putea interesa. Apoi, odată cu aderarea la mișcarea rebelă, poți să te antrenezi pe diferite circuite care să te ajute să exprimi cu ajutorul joystick-ului ce ai tu mai bun. Totul se petrece într-un șantier de reciclare al metalului, unde te poți antrena printre utilajele care topesc, zdrobesc, măcelăresc și ... alte "esc" deșeurile de metal, fiind îndeajuns de nesimțite pentru a aplica și navei tale același tratament. E o găselniță drăguță pentru locul de antrenament, presupunând că rebelii n-aveau o bază de antrenament amenajată conform ultimelor manuale din domeniu, trebuind să improvizeze.

Și tot la partea de simulator complex, intră briefing-urile. Ah, ce-mi plac! Te simți important, ba chiar mai bine, te simți pilot, când diferite figurine colorate se mișcă pe un ecran care reprezintă zona diferitelor operațiuni, totul fiind însoțit de niște explicații într-un limbaj milităroso-cool.

Febra multiplayer și minusita

Multiplayer-ul e... nelipsit. Dealtfel orice Tetris are în ziua de azi multiplayer, pentru că altfel nu se poate. X-Wing își face treaba și pe domeniul ăsta. Se poate juca în toate modurile posibile și imposibile, fiind prevăzut și cu posibilitatea configurării unor mesaje personale, ca să-l îndrumi, înjuri sau lauzi pe partener cât ai spune "Fraiere!".

Când vine vorba de minusuri, nu sunt multe lucruri de spus. Producătorii au fost chiar prudenți, ca oamenii să nu aibă motive de nemulțumire. Ți se pare prea greu? Activezi din meniu Invulnerabilitatea și treaba-i pe jumătate rezolvată. Pui și muniție infinită și mai ai de rezolvat vreo 30 de procente. Restul se rezolvă cu joystick-ul și mâna proprie.

Ei da, ăsta poate fi catalogat drept un minus. De ce s-or fi încăpățânând ei să nu pună și mouse-ul între opțiunile de control, nu pot pentru ca să pricep. Ideea e că dacă n-ai joystick, de uiți la joc precum vulpea din fabulă la mâncarea din sticlă, iar dacă joystick-ul e slab și dă rateuri, lucrurile tind să devină frustrante. Credeam că or fi primit destule plângeri după X-Wing vs Tie Fighter referitoare la problema asta și că vor schimba lucrurile, însă nu. Poate acolo, la poalele Statuii Libertății joystick-urile or fi mai multe.

Mai există niște minusuri micuțe, sub forma unor bug-uri legate de unele mesaje predefinite care ar trebui să se potrivească cu desfășurarea acțiunii. De genul că eu intru în Hyperspațiu și părăsesc câmpul de luptă, iar peste 2 minute, mi se spune pe un ton disperat "It's time to go, now!". Lucrurile astea sunt însă minore. Mai gravă este lipsa unei opțiuni de Time Compression. Eu unul n-am găsit-o, chit că am cercetat chiar manualul din scoarță în scoarță. Asta, normal, generează timpi morți destul de aiurea, iar dacă ratezi o misiune de îndeajuns de multe ori, te plicitisești să auzi aceleași lucruri de o grămadă de ori, neputând cu nici un chip să le dai un "skip" rapid.

Sindromul concluzional

E un Tie Fighter mai tare. Nu, asta am zis. Err... e un simulator în universul Star Wars. Neah, asta e prea clar. Ei bine, este un joc recomandat în primul rând celor care iubesc îndeajuns de mult simulatoarele - sau jocurile de acțiune cu aspect de simulator - încât să aibă un joystick la îndemână, însă nu doar lor. Lucas a încercat să facă jocul accesibil și pentru cei care nu deosebesc un Tie Interceptor de un Tie Fighter și care nu știu de la ce vine denumirea "Tie". Una peste alta, un joc tare bun. Și puteți folosi un "B" mare. Eu unul, sunt de acord.

• Bugs