Mechwarrior 3
Jenner-ul e o prostie, atâta lucru am reținut după primele ore de joc cu primul Mechwarrior. Era pe vremea când Loom era un vârf al tehnologiei, iar Operation Wolf "rula" pe domeniul arcade
Când Fasa a luat drepturile Mechwarrior-ului din custodia Activision, m-am întristat ca un copil căruia i se ia acadeaua și i se dă un pahar cu lapte degresat. După aia, am auzit că Fasa face Mechwarrior 3. Bun. Activision a trecut la Heavy Gear. Bun și lucrul ăsta. Zâmbetul mi-a revenit. Iar acum, după ce am jucat demoul de la Mechwarrior 3, mai mai să dea metroul fericirii peste redacție.
Zipper a făcut Recoil și nu pot spune că lucrul mi se părea de bun augur. Recoil este un arcade bine făcut din mai toate punctele de vedere, doar că grafica mi se pare... "neinspirată". Așa că am dat drumul la demo-ul de MW3 fără speranțe uriașe. Ei bine, pot spune că bucata asta de program "m-a rupt".
În primul rând, din punct de vedere grafic, nu văd ce i s-ar putea reproșa. Peisajul este încărcat, chiar dacă nu abundă în copăcei, stânci sau alte zorzoane. Un pod, un râu cu un soi de baltă, o șosea și o grupare de case este tot ce trebuie pentru a te entuziasma.
Când vine vorba de roboți, iarăși entuziasm. Mamuții ăstia metalici reușesc să dea într-o și mai mare măsură ca până acum feeling-ul că te plimbi cu un munte blindat. Începând cu zgomotul pașilor - care te zguduie la interior - trecând prin animații - ale tale și ale inamicilor - și terminând cu umbrele în timp real care pică excelent pe sol. Când am intrat în apă și m-am apropiat de case observând că ferestrele de la ultimul etaj îmi veneau la nivelul "umerilor" și că bărcile de lângă ponton mi se bălăceau printre "genunchi", chiar am simțit că am "power at my fingertips". Și mai sunt tot soiul de amănunte care vin să întregească impresia de grandoare. Urmele pașilor lăsate pe sol, de exemplu.
Grafica și sunetul au rolul lor, foarte important, însă gameplay-ul e ăla care decide. Așa, la prima vedere, Zipper a reușit să păstreze din Mechwarrior taman părțile bune, aducând îmbunătățiri clare unde era cazul și nu briz-briz-uri de împopoțonat elefantul. Legat de aspectul ăsta, prezența clasicului reactor - cu încălzirile lui, cu shutdown-urile și toate necazurile de rigoare - e ceea ce mă bucură nespus. În Heavy Gear, ioc reactor și ioc și o bucată bună de farmec. Reactorul te obligă să ții seama de echilibrul dintre cantitatea de arme și numărul de radiatoare, pentru a nu te trezi zburând în aer la prima salvă. A fost introdus și un lichid de răcire - cantitate limitată - care poate fi "flush"-at la un anumit moment pentru a răci reactorul în caz de urgență. Idee nu numai logică, ci și foarte bună.
Există acum un ZOOM care se face rapid cu butonul din dreapta al mouse-ului, pe o bucată mică în jurul țintei. Asta îl face mult mai ușor de folosit, netrebuind să-ți dezlipești mâna de pe mouse. În general, interfața e mult ușurată, rămânând îndeajuns de complexă ca să dea sentimentul de simulator.
Vorbeam de animații. Ei bine, roboții știu acum să se așeze frumos pe vine - ca o cloșcă pe ouă - sau în genunchi - precum un Romeo blindat sub balconul unei Juliete de vreo câteva zeci de tone. Deasemenea, dacă o salvă te culcă la pământ, poți să te ridici și să continui lupta așa, târâș-grăpiș. Foarte important este faptul că se mișcă acum și "brațele" roboților, în limite mici ce-i drept, lucru care te ajută să ochești mai precis, mișcarea întregului tors presupunând o inerție mai mare și, implicit, o precizie ușor spre "ciobănească".
Misiunea din demo nu are vreun briefing deosebit - este Instant Action și cam atât - așa că nu pot spune cum se comportă tovarășii tăi în condiții de luptă "strategică", însă așa, pe post de forță de foc ajutătoare, se comportă chiar bine. A fost păstrat sistemul de ordine din Mechwarrior, modificat un pic ca interfață, ca să fie mai ușor de folosit.
În ceea ce privește atelierul în care îți configurezi robotul, nu s-a schimbat mai nimic și n-am remarcat apariția unor arme noi. Jocul final probabil o să dispună și de așa ceva. Deocamdată, am văzut că există câte două skin-uri pentru fiecare model de robot, astfel încât îți poți adapta - măcar teoretic - înfățișarea la mediul în care se duce lupta.
Ce regret este absența în demo a unei misiuni cu un briefig mai complex, în care să-mi pot da seama de cum va arăta campania în jocul propriu zis. Știu că vor fi 20 de misiuni, vreo 35 de arme și cam 18 tipuri de roboți, iar dacă scenariul se ridică la înălțimea fragmentului ăstuia de demo, îmi pare că Mechwarrior 3 chiar o să însemne ceva. Având în vedere că iese acușica și Heavy Gear 2, iubitoriii genului se vor confrunta cu o dilemă. Plăcută, nimic de zis.
- Bugs