Infinite Worlds

Cu mari eforturi am reușit să mă urnesc din fața demo-ului, să aflu cum o să arate versiunea finală și să fac rost de poze conform. Un mare tur de forță.

Producător: VB Design Distribuitor: Nimeni, momentan Data estimativă: în această vară

Strămoșul lui Infinite Worlds s-a numit Mordor și a fost un fel de RPG mai mult în mod text, cu o groază de ferastre întinse pe ecran, reprezentarea labirintului fiind înghesuită pe cea mai mică dintre ele. De altfel, o bună bucată de vreme, prezenta continuare s-a numit Mordor II și era la fel de neatractivă grafic. Mai târziu, întreaga parte "vizuală" a jocului a fost regândită, relația lor cu distribuitorul Interplay având, probabil, un mare rol în asta.

Ca specific, deși vezi acțiunea prin ochii personajului, I.W. este apropiat, în linii mari, de Diablo, principala ta îndeletnicire constituind-o explorarea unui labirint și eliminarea fizică a locuitorilor, punctată de scurte vizite sus, la oraș.

Labirintul pe care îl ai de colindat este format din 30 de niveluri de mină părăsită, din care, pe vremuri se extrăgea ceva foarte important, dar nesemnificativ pentru povestea noastră. La un moment dat, prin ele se aciuiaseră tot felul de tâlhari, cuțitari și derbedei , autoritățile fiind în dubiu dacă să le închidă sau nu. Problema este rapid rezolvată de o hoardă de demoni care apare printr-un portal și face orașul arșice cu tot cu locuitori și specificul lui medieval. Așa că împăratul se mânie îngrozitor , trimite o armată să pacifice zona și aruncă problema investigării evenimentelor în cârca ghildelor magice și/sau războinice ale locului. Metoda lor preferată de anchetă era trimiterea noilor înscriși în ample expediții subpământene pentru a aduna informații, obiecte și scalpuri. Ce rol revine aici jucătorului este ușor de ghicit.

Poate, totuși, comparația cu Diablo e un pic forțată, acesta fiind focalizat pe simplitate și jucabilitate, pe când IW a moștenit complexitatea ușor maniacală a strabunului său în mod text.

Una din primele diferențe și puncte tari ale jocului o constituie partea legată de personaj. Crearea lui e relativ clasică: 9 rase, un număr de caracteristici care pot fi modificate și trei "aliniamente" (bun, rău și neutru); numai că familiarul concept de clasă a fost înlocuit de ghildele de care vă povesteam. În oraș există 12 asemenea ghilde, gata să-ți accepte cererea de înscriere, dacă ai rasa, aliniamentul și caracteristicile minime necesare. Odată înscris, ghilda respectivă îți oferă diferite avantaje, îți trasează diverse quest-uri spre rezolvare, imprimând o direcție specifică dezvoltării persoanjului. În plus, iți mai și plătește datoriile când ești falit. Ce dă savoare sistemului e că, odată ce ai mai evoluat și corespunzi cerințelor, te poți înscrie într-o nouă ghildă și explora labirintul dintr-o nouă perspectivă. De exemplu, e foarte frumos să fi "sorcerer" și să înveți tot felul de magii șmechere, dar vei fi chior ca o cârtiță la majoritatea ușilor secrete pe care un "explorer" le-ar sesiza numai trecând pe lângă ele, iar în ambele cazuri ai toate șansele să o iei în freză de la un cufăr-capcană cu care un "hoț" nu ar fi avut nici o problemă.

Dar nebunia producătorilor nu se oprește aici în ceea ce privește personajul. Să zicem că ai editat unul , l-ai înscris într-o ghildă și te-ai plimbat ceva timp prin labirint. După aceea, apucându-te plictisul, ai creat unul nou, eventual de rasă diferită, pe care l-ai înscris în altă ghildă, pe care-l aventurezi și pe el pe acolo. Ei bine, jocul iți permite să iei până la 4 personaje create personal cu tine în "dungeon", tu conducând unul, iar calculatorul având grijă de celălalte. Poți schimba în ce moment ai chef personajul pe care îl controlezi, oferindu-ți-se posibilitatea să fii în aceeași expediție luptător, vrăjitor, cleric, hoț sau ce altceva ți-ai mai ales.

Marele potențial al formării acestui gen de grupări, va fi de exploatat mai ales în multiplayer. Imaginați-vă cum ar fi un grup in care un un luptător hăcuie în stânga și-n dreapta, în timp ce un vrăjitor dă cu magii din spate, un cleric îi vindecă și un "warlock" ii teleportează pe toți când se precipită lucrurile prea rău. Tot în ceea privește multiplayer-ul, jocul vine cu un soft care te lasă să-ți faci server de Internet la tine acasă, dacă ai chef, încă de pe acum, din versiunea beta.

O a doua chestie originală e că sistemul de salvări a fost aproape de tot eliminat. Odată ce personajul a murit, el va fi resurect-at în oraș contra unei anumite sume de bani. Ceea ce e frumos la această metodă e că te lasă să-ți vezi de dezvoltarea personajului, așa cum e normal într-un RPG. Limitarea aici provine din faptul că fiecare rasă are o vârstă medie de de trăit , iar resurect-area costă și timp. Un elf, de exemplu, trăiește 400 de ani, dar se poate înscrie în mai puține ghilde decât un om, care trăiește 100.

Orașul a mai evoluat de pe vremea Diablo-ului, acum existând acolo, pe lângă facilitățile obișnuite, o bancă unde se pot lăsa bani și bunuri, un lord care-ți mai dă și el câteva questuri și o prezicătoare care-ți localizează prin labirint monștrii sau obiectele necesare unui quest sau prietenii care au căzut pradă unei morți subite.

Dar punctul culminanat al jocului il consider nici personajul, nici sistemul de ghilde, ci măria sa Editorul, care mi se pare unul din cele mai țapene instrumente de modificat jocuri de care am auzit, dacă va face ce declară. Respectivul nu se limitează la editarea arhitecturii nivelurilor, ci permite modificarea a câteva sute de variabile, de la importarea de texturi și skin-uri și crearea de noi obiecte sau monștri (în număr de peste 500 fiecare), la modificarea ghildelor, raselor și vrăjilor.

În concluzie, cred că Interplay a pierdut o afacere bună de când nu mai urmează să-l distribuie.

• CZ