Quest for Glory V

Quest for Glory V — banner de titlu
Quest for Glory V — banner de titlu

"una din cele mai stranii și mai dubioase producții făcute de părinții lui Indy"

Poate ar trebui să merg la doctor. Lumea îmi spune din ce în ce mai des. Aproape mă obișnuisem, dar acum îmi dau seama că am ceva packet loss-uri. Altminteri cum să-mi placă în aceeași lună două joace făcute de două muieri? La muher est nada gamer! :)

- SuperCow

Eu: - Oare ce să joc? Aș vrea ceva de anvergură. Altminteri, dacă mă ridic de aici va trebui să duc gunoiul. Asta presupune o defilare în peisajul virtual de la "Măi Computer", pe magistrala verde, prin fața magazinului Photoshop până la "Recycle Bin". Iar această plimbare aș prefera s-o fac, mai pe-nserat, că-i mai răcoare.

Giminy: - Dacă domnul are amabilitatea de a mă asculta, îmi permit să recomand o sugestie.

Eu: - Da Giminy, spune.

Giminy: - QFG5 v 1.2. Inscripționat pe două suporturi aluminiu-plastic-optice tip CD, unse cu vopsea pe-o față. Producția Yosemite - Siera OnLine - LoriCole, cea mai recentă zvâcnire a seriei începută acum 10 ani.

Sus: O plimbare cu gondola pe substrat de seară. Foarte romantică e calea spre știință.
Sus: O plimbare cu gondola pe substrat de seară. Foarte romantică e calea spre știință.

Sus: O plimbare cu gondola pe substrat de seară. Foarte romantică e calea spre știință. Dreapta: Io-te ce dansez când dau de fete. Jos: Ia o vrajă-n freză bă urâtule!
Sus: O plimbare cu gondola pe substrat de seară. Foarte romantică e calea spre știință. Dreapta: Io-te ce dansez când dau de fete. Jos: Ia o vrajă-n freză bă urâtule!

Dreapta: Io-te ce dansez când dau de fete.
Dreapta: Io-te ce dansez când dau de fete.

Jos: Ia o vrajă-n freză bă urâtule!
Jos: Ia o vrajă-n freză bă urâtule!

Eu: - Crezi că mi s-ar potrivi? La pantalonii ăștia galbeni, cravata asta...

Giminy: - Domnul are nodul cravatei ca un buric. De aceea conținutul RPG-ul recomandat are o combinație de engine poligonal cu peisaj pictat atent cu pensula. Totodată, reține din versiunea anterioară cele trei clase de personaje (Fighter, Wizard, Thief) cărora, la multiplele abilități li se împart 150 de puncte fără a se ține cont de țipetele lor. Pentru cei ce au avut plăcerea de a se trezi în Mordavia data trecută, s-au implementat personaje chiar din versiunea a 3-a a aventurii. Dar astea poate că nu vă sensibilizează somnul prea tare.

Pateu de gâscă dimineața. Ciorbă de banat la cină. Însă tot n-am înțeles de ce avea cerbul nasul roșu - unde mai pui că luminează?
Pateu de gâscă dimineața. Ciorbă de banat la cină. Însă tot n-am înțeles de ce avea cerbul nasul roșu - unde mai pui că luminează?

Eu: - Nu știu ce să spun. Manetele uriașe sunt prea buretoase și absorb umiditatea. În plus, tastele țin umbră înregii grădini.

Giminy: - Interfața este variată după gust. Aroma de vanilie se extrage de pe cursor-keys. Alternativul aluat de pe keypad, cireșele pe restul tastelor iar frișca este punctată cu mouse-ul. Foarte simplu și pentru toate preferințele. Asfel, lucrul cu obiectele este simplu, deplasarea, comunicarea și lupta se fac cursiv, existând pentru luptă chiar implementare de comenzi tip "action-combat". Toate...

Eu: - Dar mie-mi trebuie o ventilație epică.

Giminy: - M-ați întrerupt în cot. Tocmai vroiam să vă reformez. Cu fiecare clasă de personaj puteți termina o aventură complet diferită, toate fiind excelente, conduse magistral de comunicații, dialoguri și puzzle-uri, putând chiar să vă însurați. Ar trebui să recunoașteți că vă trebuie o femeie. Cu fiecare personaj creați un coktail diferit. Questul (gustul) este de a deveni rege al provinciei. Drumul e lung iar mediul este viu. Poate ceea ce v-ar surprinde cel mai plăcut ar fi mediul. Fiecare zi petrecută pe trecute este unică. O sumedenie de NPC-ere își văd de treaba lor și dacă ai treabă cu unul nu știi unde să-l găsești. Trebuie poate să-l aștepți așa cum aștepți să se deschidă bar-ul. Multitudinea de caractere o să-l bucure pe domn, având posibilitatea de a întâlni cele mai variate ființe cu ciudate limbi. Fiecare dintre personajele principale este bine determinat, iar skill-urile li se potrivesc de minune pe toată durata poveștii.

Eu: - Ce ți-a plăcut ție?

Giminy: - Am avut întrăzneala să m-amuz ursuz cu mini-jocurile și neobrăzarea să-mi placă alternanța noapte zi. Pe de altă parte simt plăcerea de a observa obrăznicia de a se prezenta cu un engine neaccelerat. Totodată m-am bucurat să văd că unele voci sunt desuete, că unele puzzle-uri lasă de dorit și că lupta cu "fighter"ul putea fi mult mai bine dezvoltată. Peste toate, muzica este cel mai puternic punct al jocului. Extrem de variată și de bine integrată, cu volum dinamic crează atmosfera unei lumi excelente. Păcat de personajele ce-mi aduc mai degrabă aminte de joaca pe covor cu cuburile de gheață colorată. "Leuții" parcă ar fi de pluș. Personal mă așteptam la un up-grade ca cel al "leuților"din WingComander care au evoluat vizibil pe la versiunea a 4-a.

Eu: - Ah, ce ce avem la cină?

Giminy: - Caltaboș cu garnitură LostClusters a la Seagate și Jazz!

Eu: - Exclent. Vezi că a venit cineva. Poftește-l pe portul paralel al sărutului. Cred c-o să joc ceva acum. Pune la încălzit și QFGV-ul. Ah, Giminy, cu cât este cotat?

Giminy: - Domnul vrea un scor? Imediat, să-l pun la copt. Aș fi însă recunoscător dacă nu mi-ați mai spune Giminy, spuse vocea, aș putea fi...

- Afantana

General Info

General Info: Producator: Sierra-Online / Distr.: Sierra-Online / Web: www.sierrastudios.com/games/mask
General Info: Producator: Sierra-Online / Distr.: Sierra-Online / Web: www.sierrastudios.com/games/mask

Producator: Sierra-Online Distr.: Sierra-Online Web: www.sierrastudios.com/games/mask

Hardware Bench

Hardware Bench: K6-2/300 64M i740 — ****** - excelent; CeleronA/375 64M Voodoo2 — ****** - excelent. Este neaccelerat.
Hardware Bench: K6-2/300 64M i740 — ****** - excelent; CeleronA/375 64M Voodoo2 — ****** - excelent. Este neaccelerat.

K6-2/300 64M i740 ****** - excelent CeleronA/375 64M Voodoo2 ****** - excelent

Este neaccelerat.

Score Board

Score Board: 86
Score Board: 86

Are ingredientele necasare pentru o calmă, lungă și placută aventură. O lume vie, însă servită fără viziuni aburinde! Desert pentru copii.

86