Concurs

ATENȚIE: Concurs recomandat celor care urăsc zicala "Numai cine riscă poate câștiga"

Niște câștigători

Niște câștigători
Niște câștigători

Din nefericire, numărul 12 - concursul din dânsul - a fost cu peripeții, de data asta acordându-se două premii, unul reportat, taman ca la loto de la concursul cu pricina. Sunt astfel în măsură, la această oră cuminte - este un banal 12:30 pm - să anunț câștigătorul celor două jocuri oferite:

VLAD MUNTEANU, DIN RM. VÂLCEA, DE 20 DE ANI (VLAD, NU VÂLCEA)

Tânărul ne-a trimis inclusiv seria de la buletin alături de răspunsurile corecte la întrebarea din numărul trecut - a menționat în treacăt și răspunsul pentru celălalt concurs, "Bioforge" - însă nu e cazul să dezvăluim chiar totul. El a răspuns cu Terminator: Future Shock, Terminator: SkyNET, Elder Scrolls: Arena și Elder Scrolls: Daggerfall. Scurt și la obiect. Numai chestii de bază de la firma mai sus menționată. Îi urăm să fie sănătos și să dea telefon la redacție ca să-și ridice premiile: 1xGrim Fandango și 1xBladur's Gate. Dacă e pasionat de RPG-uri (o fi jucat omul Dagerfall) sperăm să-i pice bine cele 5 CD-uri ale porții lui Baldur.

Celălalt câștigător este unul dintre cei care și-au făcut abonament la Game Over, folosind unul din taloanele găsite în numărul trecut. Vai, ce taloane frumoase! Mai ceva decât cartelele de metrou! Norocosul pe care sorții orbi, repezentați de mâna moleatecă a unui Fane proaspăt sculat din somn la 4 și un sfert dimineața, se numește:

TEODORU IUSTINIAN, DIN GALAȚI

Individul norocos ne-a cerut un tip de abonament cu sistem ramburs. Gândindu-ne noi așadar la ce-i dorește inima am hotărât să-l abonăm gratuit pe timp de 6 luni. Dragă Teodoru, din acest moment de poți considera "rezolvat". Cu ceilalți abonați, ne "vedem" data viitoare.

Problemele...

Problemele...
Problemele...

Concursurile sunt prea simple sau prea ușoare? Are omul internet, găsește ce răspuns vrea în doi timpi și trei mișcări, nu? Ce să facem? Ce să facem? Să zicem că vă punem din nou să dezlegați o cimilitură cum a fost aia cu the Curse Of Monkey Island. De acord?

Alcătuiți așadar din toate literele următoare titlul unui joc la persoana întâi, scos de niște rebeli, care promite multe, din vreo trei puncte de vedere.

E S A P T O L E N V U S R D A R I S E R

Cei care găsesc răspunsul corect, trec la faza doi și intră în obișnuita tragere la sorți al cărei câștigător va intra în posesia unui:

HEROES OF MIGHT & MAGIC 3: Restoration Of Erathia

Nu știu dacă mai era nevoie să menționez, dar o fac. Răspunsul trimteți-l în rubrica destinată acestui scop de pe talonul din revistă. Merge să-l trimiteți chiar dacă depășiți termenul cu 3-4 zile. Vă urăm succes și vă ținem pumnii. Nu e chiar atât de dificil pe cât pare. Sau nici măcar nu pare? Oare?