Aliens vs. Predator

Om - mamifer biped înzestrat cu ochi, urechi și pușcă Alien - gheare și acid într-un exoschelet chitinos Predator - extraterestru rapace cu sânge verde și păr slinos

Producător: Rebellion Distribuitor: FOX Interactive Data estimativă: acum

Prima impresie la aflarea veștii despre existența unui anumit joc pe nume "Aliens vs Predator" n-a fost deloc grozavă. Asta nu pentru că nu mi-ar place conceptul Aliens, desenele lui Giger sau seria filmelor cu Predator-ul în prim plan. Și Alien și Predator sunt două chestii foarte... cool. Genul de ființe extraterestre care te înfioară. Cu obiceiuri stranii și o gândire străină. Așadar, separat, fiecare este un mic univers în sine.

Alăturarea, însă, mi se părea forțată. Cum adică Aliens versus Predator? Îmi aduce aminte de întrebările copilăriei: "Bruce Lee îl bate pe Piedonne?" "Da' Luke pe Sora 13?". Mda.

Dincolo de asta au venit cele 3 demo-uri. Și după ce le-am jucat, pe lângă impresiile lăsate, s-a ivit de undeva un gând cu tente filozofice. Sunt bucuros că 1st person shooter-ele nu mai sunt ce-au fost. Adică nu mai sunt doar ce-au fost. Half Life și acum Aliens vs Predator aparțin clar genului mai sus amintit, fiind totuși atât de departe de conceptul "Quake" sau "DOOM", acela în care reflexele, un mouse bun și foarte puțină minte mai mai să garanteze succesul.

Alien vs Predator e un joc de acțiune. Și mai ales de suspans. Acțiunea există în doze mari, însă suspansul e prezent pe fiecare centimetru pătrat. Nu se joacă relaxat. Nu se poate juca relaxat. Cel puțin din demo, așa se pare.

Generalități

Engine-ul nu este mirific, însă este cu siguranță bun. Iluminării i-a fost, în general, acordată multă atenție. Luminile pâlpâie foarte credibil și strălucesc exact cum trebuie ca să-ți intre în ochi în momentul cel mai nepotrivit. Monștrii se mișcă destul de bine, oricum nu apuci să-i studiezi foarte mult, luptele în general durând foarte puțin.

La capitolul sonorizare, s-a mizat pe o reproducere a efectelor specifice "universurilor" Alien, respectiv Predator. De la zgomotul mitralierei omului, la grohăitul Predatorului, totul e foarte ca "acolo la ei".

Marine

Prima impresie este de "extraordinar de dificil" spre "imposibil". Faci doi pași, apare un alien mergând haotic când pe tavan, când pe pereți, la o viteză infernală, tragi în el, îți mai dă și el una, în sfârșit, moare. Te uiți la muniție... consumată aproape de jumătate. Armura, aproape de zero. Sănătatea cam la fel. Îți spui că e clar o scăpare de design. E prea greu. Faptul că nu ți se permite să salvezi (o prostie, chiar așa în demo) contribuie mult la impresia asta.

Încercând să analizez dificultatea mi-am dat seama că o doză bună din ea vine din faptul că "nu s-a dat drumul la mouse". Adică senzitivitatea mouse-ului este prea mică, rezultând un sistem de mișcare nu tocmai fericit. Să sperăm că nu e așa și-n joc, că altfel e de rău.

A două impresie vine să o îndulcească pe prima. Jocul nu e chiar atât de greu. Trebuie doar abordat cu atenție. Economisirea muniției este de bază.

Apoi faptul că alienii lasă atunci când mor niște aciduzzu ultra-coroziv la fața locului nu este un detaliu lipsit de importanță. Acidul respectiv te poate face arșice dacă pășești în el mai rapid chiar decât un alien ceva mai amețit.

Și, cel mai important, nu se luptă cu un alien ferindu-te, sărind sau mai știu eu cum. Nu se fac mișcări bruște cu mouse-ul (a la Quake). Modelul este, mergi atent, îl vezi pe radarul din dotare (ăla din film), îl auzi.... îl vezi, te dai în spate, ochești atent (asta e de bază) și îl împuști cu minimum de muniție încercând să-l nimerești în cap și să nu-l faci chiar terci ca să nu împroaște totul cu acid. Să ochești atent e vital. Nu tragi SPRE el, tragi ÎN el.

Am încercat să joc cu marine-ul un joc alert, să parcurg nivelul repede. Nu merge. Alienii sunt "treziți" atunci când treci prin zona lor, se iau după tine, iar la un moment dat ai în spatele tău o hoardă întreagă. E drept că ai și grenade în dotare însă nu poți curăța chiar totul.

Am încercat opusul, adică un joc cu încetinitorul, strategic. Să sting luminile și să mă uit în infraroșu, pentru că observi mai bine monștrii decât într-o lumină care pâlpâie ca-ntr-o discotecă. Să arunc flare-uri care-ncotro, încercând să-mi creez o atmosferă cât mai luminoasă, ca pe stradă în miezul zilei. Adică, într-un cuvânt, am încercat să aplic zicala "prudența e mama înțelepciunii". Nu merge nici așa. Alienii tot apar, n-au auzit de zicala asta. Nu știu dacă sunt număr fix în nivel, însă tactica duce la terminarea muniției și la o "tocare" a ta înceată, dar sigură. Și degeaba reziști jumătate de oră cu armura și sănătatea la maximum, nefăcând nici o greșeală, pentru că un alien scăpat în apropiere de voie sau de nevoie te face praf fără multă vorbă.

Astfel că stilul de joc trebuie să fie variat, iar viteza... normală. Nu fugi de nebun ignorând camerele dubioase și clar "populate", dar nici nu stai și cercetezi curios radarul înainte de fiecare pas.

Ca impresie generală, jocul cu omul este cel mai plin de suspans. Marine-ul fiind creatura din joc cea mai slab dotată de la natură numărul de greșeli permise tinde spre zero, iar suspansul pomenit mai sus se ivește rapid. Prea rapid uneori și de unde nici nu te aștepți.

Predator

Cel mai urât demo. Cel mai prost pus la punct ca sonorizare. Senzația de luptă este egală cu zero. Asta pentru că Predatorul fiind un mare viteaz, nu simte cine știe ce atunci când un alien îi cotrobăie prin măruntaie - chit că sănătatea scade rapid - pentru că nu țipă corespunzător. Sfârâie el ceva-ceva, dar nu îndeajuns. E cam nesimțit, îmi pare, pentru că același lucru se întâmplă și când calci în acid. Sănătatea scade, iar Predatorul își trage nasul.

Sunt, însă, și lucruri care-mi plac. Îmi place că tipul nu cade ca bolovanul de la înălțime, ci planează precum o frunzuliță nevinovată, chit că e un malac mare ca un bivol și cel puțin la fel de urât. Bine, mai urât.

Și îmi place zgomotul care se aude când schimbi "modurile video" cât ești cloak-at. Generează feelingul din film. Predatorul folosește două moduri de vedere când face pe omul invizibil. Unul destinat depistării oamenilor, iar celălalt conceput special pentru alieni.

Dar destul cu chestiile de gust și ureche. Să trecem la lucrurile serioase. Predatorul este o ființă puternică. Adică dintr-un pumn - dotat ce-i drept cu o lamă - spintecă un alien dacă-l nimerește cum trebuie. Problema este însă că pumnul ăsta trebuie dat de aproape, situație în care alianul, dragul de el, este cam la fel de puternic. Nu e la fel de rezistent, însă are avantajul unei agilități înspăimântătoare. Una peste alta, nu vă bazați pe pumnul de fier al Predator-ului, decât când sunteți sigur pe situație (știți clar din ce parte vine "bibicu") sau din contră, în situații limită, când muniția e pe zero și vrând nevrând e arma de folosit.

Ca orice ființă care se știe puternică, Predatorul este bătut în cap. Altfel și-ar fi luat cu el mai multe baterii cu energie. Ideea e că nu dispui decât de o cantitate limitată de energie, iar "baterii" nu se prea găsesc în joc. Vrei să faci pe omul invizibil și să vezi clar inamicii? Te costă energie. Vrei să tragi cu tunulețul ăla de pe umăr, care țintește automat și face praf cam tot ce e cazul? Te costă energie. Totul în jocul cu Predatorul se învârte în jurul acestei energii pe care trebuie să o economisești.

Sunt câteva lucruri la care trebuie să fii atent. Intrarea în modul "cloak" te costă o doză măricică de energie, rata de consum de după nefiind chiar mare. Așadar, dacă intri în modul respectiv, rămâi acolo o bucată de timp, altfel nu rentează. Dacă te cloak-ezi și decloak-ezi de cinci ori la rând, n-ai făcut nici o afacere, ci ai consumat mai multă energie decât dacă ai fi stat invizibil de la început. Nu mai vorbim de avantajele invizibilității (alienii își caută ținta altfel, nu vizual, însă oamenii, săracii, sunt mai conservatori). Tunul de pe umăr nu țintește automat decât în modul ăsta.

Lansatorul de săgeți este o armă foarte puternică și are avantajul că poate fi folosită și ca pușcă cu lunetă (Predatorul poate face zoom la un nivel rezonabil). Dezavantajul este că nu o poți folosi cât ești invizibil, ba mai mult, te "scoate" din respectivul mod dacă tragi cu ea. Asta înseamnă altă energie cheltuită pentru a te cloak-a din nou.

Având un timp de încărcare măricel, nu e genul de armă cu care tragi de aproape. Să țintești bine cu ea este mai mult decât vital, mai ales că muniția nu este pe toate drumurile.

Pentru un management bun al energiei și o alegere corespunzătoare a armei este bine să rețineți configurația nivelului. Dacă urmează după colț o cameră încărcată cu adversari, modul cloak este indicat. După care o retragere cu spatele în timp ce tunulețul își face treaba... rezolvă problema.

Dacă la momentul t, se știe că în locul x există un dușman, se poate recurge la lansatorul de săgeți și la capacitatea de zoom, pentru un kill "curat". Atenție, dacă băiatul rău e singurel și sunteți în modul cloak e de preferat să sacrificați puțină sănătate și să omorâți respectivul inamic cu pumnul (se presupune că nici el nu stă degeaba) decât să folosiți tunul sau lansatorul de săgeți care, ticălosul, v-am zis mai sus ce face.

În rest... ah, da, uitam să vă spun că-mi place cum triunghiul de raze din dotarea d-lui Predator se "așează" pe suprafețele așa zis curbe din joc, de genul țevilor. Un detaliu frumos exploatat.

Alien

Ah! The mighty hero! Toată lumea îl urăște și toată lumea l-ar lua pe post de câine. De pază, de protocol sau de plimbat seara cu el prin cartierele rău famate, scoțând limba în jur.

Ei, dulceața asta are parte de un demo foarte țapăn, poate cel mai plin de strategie dintre toate. Și fără nici un fel de poate, cel mai altfel.

În primul rând micuțul Alien are în dotare numai armele pe care i le-a dat mama natură. Sau muma naturii, cum o fi acolo, la el pe planetă. Asta înseamnă gheare și coadă și, cel mai important, înseamnă luptă de la mică distanță.

Dezavantajul unui arsenal redus este însă compensat de trei elemente. O viteză de deplasare capabilă să stârnească invidia unui ogar, un câmp de vedere mult mai larg decât al unei ființe normale. O astfel de ființă normală să presupunem că este marine-ul sau un jucător din Quake, care are un fov - field of view - de 90. Încercați, în Quake, să tastați în consolă "fov 130", fără ghilimele și veți înțelege cum e să vezi 130 de grade în loc de 90. Tocmai acest câmp de vedere larg îl procopsește pe alien cu o deformare spectaculoasă a imaginii, asemănătoare cu cea din Quake în urma comenzii de mai sus, însă ceva mai "stilată".

Al treilea mare avantaj al extraterestrului conceput de Giger ține tot de domeniul deplasării, constând în capacitatea de a merge pe tavan sau pe pereți la fel de natural ca pe o podea. Din punctul de vedere al jucătorului, controlul asupra unui alien e cu siguranță derutant la început, însă cu un pic de antrenament lucrurile devin mult mai plăcute.

Spuneam că jocul din perspectiva vestitului Alien este cel mai strategic. Dacă la Predator este vorba de un management la sânge al energiei, aici este vorba de o cât mai bună orientare în teren, de o cât mai bună folosire a avantajelor acestuia.

Multă lume știe patch-ul pentru Quake care a introdus Grappling Hook-ul, jucărie care permitea cocoțarea în doi timpi și trei mișcări în locuri accesibile în mod normal doar prin niște trasee foarte mult bătute și intrate deja în reflex. Ei bine, exista o oarecare dificultate de a te dezvăța de modul de gândire normal, acela care presupune că nu poți străbate distanțe nemăsurate prin aer cu ajutorul unui Grapplig Hook.

Aceeași problemă apare și aici într-o anumită măsură. Fiind alien te poți cățăra pe oriunde, poți ignora lifturile, poți intra prin țevi, poți să alegi cele mai dubioase scurtături, poți să ataci alergând pe tavan asemenea unui gândac monstruos și multe altele. Și totuși, prima tendință este să alegi drumurile omenești. Că doar ești om la interior. Sau vreți să spuneți că nu? Să urci scări, să folosești lifturi, să faci ștrafe în doar.. două dimensiuni, adică vreau să spun doar pe podea. Cu un efort micuț poți scapi de modul de gândire al unei ființe cu două picioare, treci la cel al unui monstru chitinos cu patru labe și gheare corespunzătoare și lucrurile se schimbă.

Spuneam că trebuie să folosești terenul. Sursele de lumină sunt extrem de importante. Și oamenii și Predatorul pot vedea pe întuneric, însă primii sunt dezavantajați dacă întunericul nu e dens (dacă o lumină pâlpâie e grav, de exemplu) iar ultimul nu o poate face decât cu consum de energie. În plus, oameni sunt lipsiți, cât timp au activată vederea IR, de aportul detectorului de mișcare, lucru deloc de neglijat. Astfel stingerea luminilor este o strategie în general bună.

Începusem să intru la idei după primele minute de joc în "pielea" unui Alien. Încercam eu să fac niște figuri șmechere, însă eram împușcat fără multă vorbă, iar niște gloanțe în scăfârlie te cumințesc rapid și definitiv, așa Alien și movie star cum ești. După ce am încercat însă de mai multe ori să străpung o anumită zonă, am luat-o cătinel printr-o conductă care m-a purtat taman la generatorul de energie al întregii baze, clădiri, mă rog, ce-o fi. Două lăbuțe i-am dat ușor și s-a făcut întuneric beznă. După câteva secunde s-au aprins luminile de avarie însă oamenii tot pe lângă erau. Am trecut pe Hunter Mode (un fel de vedere de noapte) și... cine era mai tare ca mine? După care luminile s-au aprins din nou, însă bucata aia de întuneric mi-a picat foarte bine. Dacă lovești cum trebuie într-un om îi poți nimeri capul, caz în care... îl mănânci?! Probabil. cert e că sănătatea îți crește cu 50 de puncte, începând apoi să scadă până la valoare normală de 100.

Așadar cu un Alien se joacă alternativ. Perioade de furișare în întuneric, de priviri aruncate după colț și de pregătire a terenului (stingerea luminilor, de exemplu) alternând cu pasaje de acțiune furibundă, în care țâșnești din întuneric asupra victimei, fără să te oprești ca să gândești, pentru a nu-i da ocazia să reacționeze. Rezultatul? Un feeling, vorba redacției, "genunic". Nu căutați în dicționar că nu e. Cred.

Generalități? Nu, concluzie.

În ciuda problemelor de "scenariu" pe care le-am pomenit la începutul articolului, jocul este unul din cele mai bine puse la punct pe care le-am văzut în ultimul timp. Un concept simplu însă bine orchestrat, promițând un single-player captivant, adânc și puternic, alături de un multiplayer măcar interesant. E ca un fel de Starcraft cu câte un singur personaj. Trei rase, avantaje, dezavantaje. Și nu vreau să mă gândesc cum ar arăta un meci pe echipe. Sau poate că vreau. Cel mai probabil, când citiți rândurile astea, jocul e pe piață și, mai știți, poate că taman acu' sunt în carapacea aia neagră a uni alien, gâdilându-l cu coada pe Johnny care, costumat într-un Predator buburos, e preocupat să-l facă pe Fane - fidel oamenilor - să regrete că i s-a