Sentinel

A fost acolo sus dintotdeauna, rece și încremenită, dominând doar din priviri pustiul ce se întindea dimprejuru-i. Un pustiu dezolant, neospitalier, la fel de ostil ca Ea însăși și numai al Ei. Și nimeni n-a cutezat vreodată să-i înfrunte privirile până într-o zi, când cineva cu aceleași puteri s-a întrupat din neant hotărât să-i uzurpe locul...

"It's four in the morning, the end of December...Your famous blue raincoat..." spunea un cântecel vechi și trist despre un impermeabil albastru și faimos de la sfârșitul deceniului șapte. Un deceniu mai târziu, un om, la aceiași oră și îmbrăcat tot cu un impermeabil albastru ca-n cântecel rătăcea prin ploaie pe străzile Londrei în timp ce din genunile minții sale se năștea o idee. O idee ce avea să bucure sufletele multor oameni, fiind ideea ce a condus la realizarea unuia din cele mai originale jocuri concepute vreodată. Omul se numea Jeff Crammond iar jocul avea să se numească "The Sentinel" și să ruleze pe computerul de suflet al acelor vremi, adică pe Spectrum (In a world free of Bill Gates and Widows 9x).

Mai târziu, adică în 1998, niște oameni care toți la un loc formau o firmă pe nume "Psygnosis" și-au adus aminte de Jeff și de Sentinel-ul său și au decis să re-facă jocul, să-l descătușeze din grafica Spectrumului și să-i dea grandoarea binemeritată. Și așa s-a născut "The Sentinel Returns" pentru PC, menit să trezească nostalgie voluptoasă în cei care au jucat "Sentinel" în anii 80 și să ofere satisfacție inedită celor străini de universul fascinant al acestui joculeț.

Eu, făcând parte din prima categorie, recunosc fără jenă că mi s-au umezit ochii de emoție când Paul, a grăit într-o dimineață cu rimă bacoviană: "Bă! A venit demou' lu' Sentinelu'!". Cu mâna tremurândă am hrănit pisicul cu sidicul și am așteptat cuminte instalarea.

> Setup complete_

După care am plonjat desculț în universul jocului. Regulile sunt foarte simple: cam ca-n viața de toate zilele adică "ăl de-i cocoțat mai sus are mai multă dreptate ca restu' "; ești într-un peisaj full 3D cu suișuri și coborâșuri în care sunt presărați spontan niște "copaci". În cel mai înalt punct se află Ea, adică Santinela care stă țapănă pe piedestalul ei dar se rotește neobosită. Tu, ca aspirant, pornești din cea mai adâncă văgăună a moșiei respective și tre' să te cocoți până la ea.

Cum? Uite-așa: te uiți într-un punct aflat la același nivel cu tine te concentrezi ca Rumburak și iști o cutiuță de carton acolo. Apoi încă una și tot așa iar la urmă așezi un corp ca al tău în vârful lor în care te transferi; acum ești o țâră mai sus, absorbi corpul din care ai plecat și te uiți în jur după "copaci". Ei sunt importanți fiindcă sunt unitatea elementară de energie în joc(E=mc2); o cutiuță echivalează cu doi copaci iar un corp cu trei. Deci cu cât absorbi mai mulți copăcei cu atât mai multe cutii & corpuri vei putea creea după aia. Pe astea din urmă le poți absorbi și ele...Ați început să vă prindeți? Scopul e să vă cătărați cât mai sus, astfel încât să vedeți baza Santinelei și să o puteți absorbi, să-i luați locul și să terminați nivelul. Trebuie să aveți în vedere că poți crea sau absorbi una, alta numai în locurile situate la aceiași înălțime cu tine sau mai jos. Ar putea părea simplu, dar dacă păzitoarea te zărește în timp ce se rotește, te soarbe din ochi luându-ți și suflarea. Și în unele nivele mai are și niște păznicuțe, situate mai jos ca ea dar redutabile și ele.

Nu mă pot abține să vă spun că înclestarea asta îți induce un feeling deosebit de om care își clădește viitorul cu mâinile lui și urcă scara socială demn și hotărât ca primul din vis pe nume Lis. Aș adăuga aici și faptul că am avut o senzație dulce de evadare când am jucat jocul. Atmosfera e stranie, ai sentimentul ăsta inedit și oniric de " niciunde și nicicând ": oricât m-am chinuit să identific timpul și spațiul în care se petrece acțiunea din joc n-am reușit decât să mă complexez. Înfrânt și cu inima ruptă m-am dus la istoricul redacției (Fane) care a zis doar "Moșule...âââ..." după care a ridicat cu superioritate din umeri. Complet edificat și mult mai împăcat cu mine m-am întors la scris, scrijelind acestea: jocul ăsta merită atenția voastră având toate șansele să vă cucerească după câteva nivele deci nu-l lăsați să treacă pe lângă voi fiindcă așa de veți face s-ar putea să vă treziți un pic mai săraci sufletește. Ar fi de prisos să vă spun că grafica e lucrată cu sârg, cu stil suprarealistic și că merge și cu 3Dfx creeând efecte de iluminare chiar simpatice? Poate că da dar nu mai pot rescrijeli ce-am zis.

Psygnosis care are în cuptor jocul ne-a promis că va fi numai bun și gata în curând și că va avea doar 650 de nivele. Spun "doar" fiindcă pe Spectrum, în 48 de kile aveai 10000 (!) de nivele grație unei funcții matematice simpatice care crea landscape-ul dintr-un număr de zece cifre (parola nivelului respectiv).

E bună dom'le și matematica asta din când în când și-n doze mici.

Asta am avut pe suflet asta v-am spus. Stop pagina mea...

-Blom