Outcast

Prima oară, acum 3 ani. Mi s-a părut o clonă de TombRaider adaptată la Voxel și umplută cu dinozauri. Era deja o modă -atât Voxel cât și dinozaurii. Anul ăsta, mă mai uit odată, mai de-aproape. Întind mâna... AU, ForceFeedback. Vine un tip, îmi explică o șmecherie și intru sub apă. Super. Jocul repornește. Muzica...

Tab "de la Appeal/Infogrames" și caseta galbenă de pull-quote: "Eu v-am zis despre un joc frumos pe care, sincer... îl aștept. Să vă placă și vouă, da?"

Întotdeauna am avut respect pentru Filarmonica din Moscova, dar de când cu Outcast-ul, îmi vine să le fac o donație. Uite, însă, că m-am luat cu prostiile. Jocul, este un 3-rd person action/strategy/adventure un pic mai neobișnuit. De ce? Păi... din mai multe motive. Iar combinația elementelor componente ar trebui să fie suficientă. Care-i ideea? Ca story, e simplu. Pornind de la două teorii fizice, o echipă (de fapt un singur tip e cu avântul mai...comunist) descoperă o dimensiune paralelă. Construiesc apoi o dronă și o introduc în ecuație. Drona întâlnește un băștinaș (din lumea aceea), iar acesta din urmă, îi "băștinește" o rachetă între ochi că... s-a răs! Drona! Iar asta n-ar fi mai nimic, dacă nu s-ar fi produs efecte în laboratorul din dimensiunea noastră. Un fel de gaură neagră a început să crească în locul cu pricina înghițind bunătate de savanți. Ăi mai iuți de talpă s-au dat roaba fugii și-au spălat putina. Problema însă a rămas. Ciorba creștea cu o viteză apreciabilă. Singura soluție, propusă de același savant dedicat rămâne trimiterea unei echipe "dincolo" pentru a remedia "băștineala" dronei. Simplu.

Crescendo

Echipa formată din trei flăcăi se îmbarcă și pleacă. Ajunge. Unul dintre ei... da, va fi bunul tău prieten, personajul principal. El, singurul care mai are porniri violente (sau să le spun curajoase) va avea de explorat, de interacționat cu această nouă lume și de rezolvat problema, într-un timp relativ scurt, ca să mai aibă unde să se întoarcă! Cât dinspre a ceea ce găsește acolo și din punctul jucătorului de vedere mediul realizat este... viu. Prin asta vreau să spun, că designerii și-au stors ceva creieri în încercarea de a crea o lume cât se poate de adevărată. Pentru asta, oamenii au creat GAIA (Game Artificial Intelligence with Agents).

Personajul în care te întrupezi este o îmbinare de clasic și SF. Iar ochelarii sunt chiar frumoși.

Ce vrea asta să spuie? Că au introdus reacții normale personajelor ce populează mediul (fie că sunt animale sau mai știu eu ce mutanți), reacții gen "Mi-e foame" - foarte credibil pentru mine în acest moment, sau "Scapă cine poate" - credibil când voi da articolul. Aceste reacții se cheamă agenți! Simplu. Ca exemplu, dacă unul dintre cei doi amici cu care ai venit pe această lume, să zicem că aude un sunet venind Prioripost de undeva (căci fiecare aude și vede ce se petrece mai ceva ca un OM), firea lui fiind mai slabă de duh, sunt mari șanse s-o ia la sănătoasa cu picioarele la spinare, până pe unde crede el că nu-i mai poate nimei face vreo ofertă de publicitate. Și culmea, dacă l-a speriat cineva rău de tot într-un anume loc (într-o casă, într-o baltă pe când dădea la păstrăv :)) nu mai intră acolo. Are memorie. Tot ce poți să faci, este să-l duci la cofetărie, îi dai o ciorbă de legume, îl ai plimbi și poate uită. Și dacă v-am povestit în linii mari modul de funcționare al pieselor principale să vă explic ce face tot angrejul - Doamne ce plastic sunt - biodegradabil! De partea cu acțiunea se ocupă fazele de luptă (să zic gen TombRaider), de aventură se ocupă firul epic, nu mai stau eu să vă explic. Dar strategie în jocul ăsta? Îmi pare rău! ÎMI PARE RĂU!

De ce Dom'le? Stai să te lămuresc. Dacă prin aranjamente diplomatice sau militare reușești să lași un sat fără provizii, inamicul slăbește. Mă-nțelegi mă? Mă-nțelegi? Asta-i un fel de strategie. S.T.R.A.T.E.G.I.E.

Fortissimo

Engine-ul ajută. Zoomezi după cum ai poftă, plimbi camera ici-colo... mă rog. Eu eram cam în goana calului când am pus mâna pe el (trebia să ajung de urgență în altă parte mai... sexy) și n-am apucat decât să rămân țâmp pentru restul zilei de frumusețea peisajelor, de apa făcută în Voxel, de paleta coloristică, de muzică și de feelingul unui ForceFeedback bine dirijat. Heh. Singura armă pe care am încercat-o... știți ce? Cred că ar mai simplu dacă v-aș aduce aminte de FadeToBlack. Un feeling aparte. Am tras odată cu chestia asta, un fel de pistol cu apă, dar pe bază de energie. Am așteptat să se încarce, am încercat să nimeresc o plantă gigantică foarte pofticioasă și POC! Am simțit reculul armei în joystick, apoi, din cauza suflului am fost aruncat (virtual vorbind) undeva în afara ecranului și am simțit iar căzătura. Planta râdea să se tăvălească. Să mai zici că plantele nu... știți voi.

Captură de ecran: personajul scufundându-se lângă stânci

Sunt câteva lucruri de observat în pozele astea. Prima dată apa, care arată tare bine. În al doilea rând umbra tipului de mai sus, care la rândul ei arată tare bine. În al treilea rând tehnologia Voxel. Și în fine, calitatea execrabilă a JPG-urilor de față care oricum am da-o învârtită sau răsucită, arată oricum numai tare bine, nu.

Piano

Ei, voi deja ar trebui să știți că orice joc poate avea surprize. Altminteri chiar de fiecare dată când treceam pe lângă standul Infogrames și aruncam un ochi (fie vorba între noi, de ăștia aveam destui) vedeam ceva inedit la Outcast. Acum fugeau toate animalele de personaj, acum era călare pe unul, ca pe Chocobo. Acum dacă n-o fi cum am spus io aici nu-i vina mea. Eu v-am zis despre un joc frumos, pe care sincer... îl aștept. Să vă placă și vouă, da?

-Afantana