KKND 2

Offspring ascultam când am scris de primul Krsuh Kill'n Destroy, Offspring ascult și acum, ca dovadă că metehnele se schimbă mai greu la bătrânii între 20 și 30 de ani ca mine, chiar după o cură puternică de viață dezordonată în sânul redacției.

Producator	Melbourne House
Web	www.melbournehouse.com
Sistem	Pentium 166MHz/32Mo
3Dfx	nesuportat
Alte

Ceea ce mă sperie îngrozitor e că am primit, fără să cer, două pagini petru articolul în cauză și nu știu, zău, cu ce o să le umplu. Nu știu nici măcar cu ce să încep. Să încercăm (=pluralul majestății, pentru că n-am voie să schimb persoana în timpul articolului) așa: Dragi tovarăși și prieteni, strategii în timp real e multe. Foarte multe. Unele (un Total Annihilation, un Starcraft) dezvoltă armonioase legături cu jucătorii și li se infiltrează în inimă de nu le mai poți scoate de-acolo nici cu forcepsu'. Altele, marea majoritate, fac imediat bâldâbâk în marea masă a mediocrității generale, nu înainte însă de a te stresa serios puțin timp. Când a apărut frac'su mai mic a lui Krossfire era bine realizat sub unele aspecte, aducea destule idei noi și avea jucabilitate bună. Toate aceste calități le are și KKND 2, numai că de data asta, din cauza abundenței de RTS-uri pomenite mai sus, jucătorii au deevnit mai sceptici, s-au stilat și e nevoie de mult mai mult ca să le atragi atenția.

Hai acum să ne uităm mai de aproape.

Povestea pe care-o spune KKND 2 e una tristă, apăsătoare și profundă. În războiul anterior, purtat de către războinii mutanți de la suprafață și cei ce se adăpostiseră în buncărele subterane, ambele tabere au luat-o destul de rău pe coajă. Timp de 40 de ani, primii au meditat la greșelile trecutului, s-au mutat și, mai rău chiar, au tras concluzia că zeii îi pedepsiseră pentru folosirea din nou a tehnologiei. Așa că au înlocuit chiar toate mașinile cu animale domesticite din peisaj. Ceilalți, după ce s-au oprit din săpat, traumatizați fiind de înfrângere, au pus la punct noi și inovatoare tehnologii cu care să revină în forță. Între timp, și-au făcut intrarea triumfală pe scena luptei și Series 9, o generație de roboți agricultori loviți de streche, care a avut timpul necesar pentru a se reprofila pe ocupații mai puțin pașnice.

Unul din primele lucruri noi pe care le aduce Krossfire îl constituie chiar această tabără de luptători din tinichea, disponibili într-o campanie alături de celelalte două cunoștințe mai vechi. În total există 51 de misiuni, în care o să întâlniți cam 50 de unități.

Câteva din aceste unități sunt cunoscute din primul KKND, dar ar fi fost de prost gust să nu apară și o puzderie noi, ca să nu mai vorbim de cele ale Series 9. Unitățile zburătoare s-au diversificat și, chiar dacă nu au apărut navigația pe apă la modul adevărat, unitățile amfibie se descurcă destul de bine ca să îndrpte cât de cât lucrurile.

De departe, însă, cea mai originală idee este că poți să editezi chiar în timpul misiunii tipuri de unități, aproxmativ după cum te taie capul. Adică, de exemplu, după ce ai băgat nasul în misiune și ai mirosit că ai nevoie de, să zicem, niște aruncătoare de plasmă de mărime medie care să se repare singure și care să explodeze rău când intră în comă, poți să pui la punct o unitate taman cu caracteristicile astea. Selectezi mărimea, tipul armei, eventualele aptitudini speciale, totul reflectându-se în costul de construcție. Poți să combini un radar cu un radar-jammer, de exemplu. Taberele sunt ele diferite una de cealaltă, însă nu la nivelul Starcraft-ului. Diferențele se păstrează la genul "Series 9 au armură mai tare, dar nu li se regenerează infanteria, Dinamo sunt mai tari pe atac, iar Evolved pe apărare...". Surprizele întâlnite prin buncăre, cele care făceau deliciul primului joc, au crescut și ele ca număr.

Controlul asupra unităților este destul de bun, exceptând cursorul butucănos. Sunt disponibile toate minunile din domeniu: grupuri, way-point-uri, ordine pentru apărare și atac, patrulare, culcat, târâș, grăpiș, aport și altele la fel. O noutate deloc nouă, de fapt, este "fast-scroll"-ul, conform căruia dacă ții apăsat butonul din dreapta al mouse-ului, poți să scrollezi ecranul cu o viteză fantastică, un lucru mai mult decât bine venit.

Designul misiunilor e relativ bine gândit însă senzația este de "ușurel, să nu forțăm". Nu e cazul să fii vreun "strateg cu capul mare" ceea ce, la o adică, nu e chiar dăunător.

Ca și data trecută, la peisaje, băieții de la Beam Software au făcut treabă bună. Dacă în prima parte au arătat ce înseamnă "de-adevăratelea" teren supraetajat (unitățile treceau pe sub poduri, naturale sau artificiale) acum s-au dezlănțuit într-o demență totală, cu tunele, orașe pline cu clădiri, poduri (care pot fi distruse) totul punând în evidență importanța strategiă a "true line of sight"-ului, prezent și el în joc.

O altă idee nouă ar fi faptul că, pe lângă singura resursă a jocului - petrolul - se poate obține energie și prin intermediul unor clădiri speciale, dar la un randament destul de scăzut. Fără să fie extraordinară, ideea elimină cazurile nefericite din multiplayer când se terminau resursele și trupele de pe hartă, conflictul degenerând într-o "leapșa pe ouate" de mai mare dragul (vezi Starcraft, ce-i drpet, rar).

Un alt lucru care mi-a plăcut, a fost modul în care au fost briefing-urile - nu trebuie să vă luați însă după mine. Mi s-au părut haioase pe alocuri și m-am stricat de râs. Tot pe alocuri. Poate totuși a fost de la stres.

Era să uit, AI-ul se descurcă onorabil în unele situații, în altele efectuând însă niște acțiuni puțin spus bizare, al căror înțeles - ascuns pesemne - îmi scapă. Dacă nu sunteți mulțumiți, puteți încerca un multiplayer, dar să nu depășiți 8 jucători, că nu e voie. În număr de doar 20, hărțile pentru rețea sunt gândite cu cap și dacă ne gândim și la varietatea nebună de unități, putem spune că jocul de rețea merge mai mult decât binișor.

Pentru cei cu spirit creativ accentuat, KKND 2 vine cu un editor de misiuni și unul de unități. Editorul pentru unități îți permite să modifici caracteristicile celor existente și nu să creezi unele noi. Cel pentru misiuni are o mulțime de opțiuni însă este făcut cam din topor și, dacă te răstești un pic mai tare la el, crashează.

În esență, Krossfire mi-a lăsat impresia unui joc dinamic, fără prea multe pretenții, cu o mare varietate de unități și posibilități, destul de distractiv de jucat, chiar dacă nu are "forța" necesară ca să te impresioneze profund. Așa se face că a luat scorul pe care l-a luat. Basta!

- CZ

Ce ne place: Varietate mare, engine performant, interfață gândită cu mult cap, idei, multiplayer țapăn

Ce nu: Dificultatea necorespunzătoare "calitativ". Prea greu, prea simplu...