Ultima 9
Pentru început dați-mi voie să vă explic că nu sunt un mare specialist în ceea ce privește subiectul de față, dar mi-am făcut temele și m-am informat binișor.
Seria de RPG-uri Ultima, începută în 1980 și condusă, cu mână de maestru de către Richard Garriot aka Lord British, cofondator al firmei Origin Systems, ajunsă acum la a noua parte, Ascension. Ultima VII este considerat ca fiind cel mai bun RPG al tuturor timpurilor.
Hai să intrăm acum și un pic în amănunte:
De la partea a patra, Quest of the Avatar (1985), personajul principal și campionul Britanniei, locul unde se de desfășoară acțiunea, este Avatar. Din partea a șaptea, The Black Gate, oponentul lui Avatar este The Guardian, un fel de entitate a dracului, care își petrece cea mai mare parte a timpului liber încercând să cucerească Britannia. La sfârșitul ultimei părți apărute, Ultima VIII: Pagan, Avatar, exilat până acum din Britannia, reușește să se întoarcă în lumea lui doar pentru a o vedea teribil transformată de către entitatea în cauză.
Ultima IX: Ascension, se vrea o încununare nu numai a trilogiei “Guardianice” ci și a celorlalte două trilogii existente până acum, în care Avatar ar trebui să se transforme într-o ființă superioară - Titan of Ether - pentru a-și face praf oponentul.
Aceasta este ultima parte a seriei care îl va avea ca personaj principal pe Avatar și designerii promit să rezolve multe dintre misterele episoadelor anterioare, readucând în prezent o parte din locațiile și artefactele întâlnite atunci.
Scenariul va fi non-liniar, questurile putând fi duse la capăt în orice ordine și având mai multe soluții de rezolvare. De asemeni vor exista quest-uri neobligatorii, demne de orice RPG care se respectă.
Însă aspectul prin care a șocat foarte mult Ultima IX au fost cerințele de sistem: Pentium 233, 32 MB RAM și accelerator grafic.Minimum. Pe de altă parte se spune că nimic nu ți se ia fără a primi ceva în schimb. Fiecare Ultima s-a bucurat de un alt engine și nici Ascension nu face excepție. Ultima IX va fi complet poligonal, fiecare ecran conținând 2000-3000 de poligoane, iar personajele 500-700. Perspectiva, ca o noutate pentru RPG, va fi liberă, jucătorul putând să-și aleagă, teoretic, orice unghi de vedere își dorește, fie izometric, fie gen Tomb Raider, fie orice altceva. În plus va mai exista posibilitatea să zoom-ezi și să dezoom-ezi la dorință obiectele schimbâdu-și dimensiunea în raport cu Avatar.
În ceea ce privește realismul și interacțiunea cu mediul,lucrurile se prezintă mult mai nebunește. Dacă se trage o săgeată care nu-și nimerește ținta, aceasta își va urma traiectoria și va rămâne unde a căzut până va fi recuperată. Un butoi va pluti - mai sus sau mai jos - sau se va scufunda în funcție de cât de plin este. Obiectele vor rămâne în echilibru sau vor cădea în funcție de propriul lor centru de greutate.
Vor exista zi, noapte, cer cu nori, stele, ploi, furtuni cu trăsnete, regiuni înzăpezite și umbre. Animațiile vor fi toate render-ate fără scene sau actori filmați.
Magia se va folosi după același model din Ultima VII, bazat pe cărți. Va exista, ca o noutate și un sistem bazat pe ritualuri despre care se zice că o să fie foarte spectaculos.
O înbunătățire necesară vizează harta și orientarea prin Britannia, care ar putea deveni foarte confuză din cauza perspectivei “rotitoare” și a dinmensiunii teritoriale (150X150 ecrane).
Sistemul de luptă, diferit de cel din Ultima VIII care se zice că a scos peri albi tuturor jucătorilor va fi real time cu capacitatea de a pauza când ai nevoie. Interfața sistemului de luptă va necesita atât șoarecele cât și tastatura.
Asta n-ar trebui să constituie o problemă pentru că întreaga interfață va fi configurabilă la dorință, netrebuind să-ți fracturezi degetele încercând cine știe ce figură măiastră. Cursorul va fi deștept- deștept astfel încât dacă rămâi cu el mai mult deasupra unui obiect va apărea un box cu denumirea obiectului în cauză.
În rest Avatar o să fie capabil să inoate, să zboare și să se plimbe cu propriul vaporaș prin Britannia asta implicând și bătălii navale.
Ultima IX este programată să apară prin toamnă pe două CD-uri. Până atunci nu vă urez decât să beneficiați de configurația respectivă.
-CZ