The Lionhead Diary — Sau ceea ce se cheamă Timeline
Prima mea zi oficială la Lionhead a fost 9 iunie 1997. În ziua dinainte primisem un telefon de la Peter, care încă se mai refăcea după (Dungeon Keeper ordeal). Părea să fie extenuat.
- Steve, noroc. Vrei să vii mâine dimineață la 9:30? Crezi că poți să ajungi ceva mai târziu? În jur de unu după-masă? Perfect”
Ce-i asta? m-am gândit. Credeam că în vecii vecilor n-o să fiu rugat să mă asigur că ajung la servici mai târziu. Să lucrez la Lionhead chiar avea să fie ceva deosebit.
Așa cum urma să aflu, stilul lui Molyneux dădea peste cap toate matrițele obișnuite de lucru. Programarea, destul de obositoare, inceta intre 10 dimineața și prânz. Lucrul mi s-a părut un pic îngrijorător la început. Dacă toată lumea lucrează doar șase ore pe zi, în cât timp urma să fie terminat primul nostru proiect.
Dar ceea ce nu luasem în considerare era măsura în care fiecare își iubea munca. Deși se putea ca programatorii să plece de la servici la ora 6 seara, de obicei își luau calculatoarele acasă, cu ei. De multe ori, după o seară relaxantă, se intorceau la birou pentru a munci câteva ore în plus. Ca lucrul să dureze până la 3-4 dimineața devenise deja destul de normal. Ca o consecință, Peter, Mark, Tim și Demis au terminat bibliotecile și procedurile de bază - structura pe care se bazează engine-ul jocului - în doar 7 săptămâni. Și toate trebuiseră scrise de la zero, având în vedere că jocurile de la Lionhead rulează în 800x600, true-color.
Cea mai nouă achiziție a firmei a fost Demis Hassabis, de 21 de ani, un băiat bun. La un moment dat, când mergea cu un taxi, impreună cu Peter, taximetristul, un pasionat de jocuri pe calculator, a început să-i povestească acestuia despre Lionhead. Peter îl pasează deloc bănuitorului Demis care a fost nevoit să-l asculte o jumătate de oră explicându-i despre cum suntem ocupați in prezent cu noul nostru proiect. În timpul conversației, Peter a stat și s-uitat la Denis rânjind. Era 1-0.
Pe lângă pungi cu cartofi părjiți și CD-uri cu Terra Ferma (o fi vreo formatie, ceva - nt) biroul lui Demis e plin de ca “Matematica pentru Ingineri și Cercetători” și “Viața Artificială 2”. Se ocupă cu construirea unui engine de “fizică reală” pentru lumea din joc. Ideea e următoarea: să zicem că o mașină explodează în joc. Un bucată de metal lovește o fereastră din apropiere. Geamul se sparge. Niște cioburi zboară către un copac și lovesc o frunză, care cade lin pe pământ. Engine-ul lui Demis va copnferi obiectelor din joc proprietăți genul ăsta de comportamente fizice reale. Cum? Nici măcar nu pot începe să-mi imaginez...
Spre mare stânjeneală a întregii firme, luna asta febra Tamagochi a lovit Lionhead. Când am fost într-o plimbare până la Tottenham Court Rd, am cumpărat un peștișor digital. Un cadou pentru fiul unui prieten. Pe bune! Am făcut însă greșeala să deschid pachetul și să drumul blestematului de progrămel. Oul a făcut pui și mormolocul a început să miște încoace și încolo, pe întregul ecran. Când animălutul meu având două zile - un pește acum - a apărut cu mine la servici, toată lume a zâmbit patetic către idiotul Tamagotchi din colț. În orice caz, Peter a fost fascinat.
- Un Tamagotchi! De unde l-ai luat? Ți-l cumpăr eu. Îți dau 50 de lire!
A doua zi a reușit să convingă pe cineva să-i dea unul pe gratis și competiția a început. Convins că Peter n-ar reuși niciodată să fie indeajuns de responsabil ca să crească un Tamagotchi, am pus pariu pe 10 lire. Pentru următoarele câteva zile, birourile au devenit un teren de joacă virtual, cei doi Tamagotchi piuind cerând atenție, când unul, când altul.
La un moment dat, Peter chiar a recurs la spionaj. Băiatul meu de 12 ani și prietenii își croiau drum prin Dungeon Keeper. Ajunseseră la nivelul 12, dar din pricina unei salvări pierdute erau nevoiți să se intoarcă la nivelul 5. Ben i-a trimis un e-mail lui Peter întrebându-l dacă există vreun cheat care să-i ducă direct la nivelul 12. Răspunsul lui Peter oferea cheat-ul cu o condiție - să-mi fure Tamagotchi-ul și să-l lase prin vre-un colț al casei ca să moară. Din fericire, planul criminal a fost dejucat la timp.
După trei zile, eram cu 10 lire mai bogat. După alte două, am uitat să-mi iau peștișorul cu mine într-o seară. A murit de foame.
Însă cel puțin, liniștea a revenit la Lionhead...
- Steve Jackson (tradus de Bugs)
