Netstorm

Banda de specificații din capul paginii: „Producator: Activision”, cu coloanele „Minim” și „Recomandat”
Banda de specificații din capul paginii: „Producator: Activision”, cu coloanele „Minim” și „Recomandat”

Producator: Activision

Minim Recomandat
P5-66/16M
Win95		 P5-133/16M

M-am hotărât foarte greu să încep a scrie despre Netstorm. Jocul funcționează după un principiu la fel de vechi ca șahul și după niște reguli îndeajuns de moderne ca să iasă o combinație ciudată. Dacă nu înțelegeți cum vine treaba, stați așa, nu mânați că vă explic. Nici măcar nu e nevoie să “lângă boi v-alăturați”.

Netstorm este o strategie. Just like this. Ce fel de strategie? Aici e un pic mai complicat. În ultimul timp, prin asta înțelegând ultimii doi ani, cam așa, termenul de strategie în timp real sau real-time s-a apropiat foarte mult de cel mai puțin onorant: “clonă de Command & Conquer”. Lucrurile au evoluat în direcția asta deloc forțat, însă nu trebuie să uităm că o strategie în timp real nu este neapărat un joc în care unitățile le vezi de sus, le grupezi, le comanzi și le trimiți pe lumea cealaltă. Netstorm e una din cele mai bune dovezi.

Închipuiți-vă așadar, o RTS ce reușește să fie în același timp un “război de poziții”. Conceptele pot apărea ca bătându-se cap în cap, dacă privim lucrurile - ce dacă mă repet? - prin prisma ultimilor ani. Când zici strategie în timp real zici dinamism. Bogăție. Flux și reflux. Atac și retragere. Nu? Păi, nu chiar.

Netstorm este prin excelență și prin proiect, un joc de rețea. Deși se poate juca și single-player, există multe elemente care nu apar decât în jocul multi-payer, la origine Netstorm fiind proiectat pentru jocul pe Internet.

Ideea de bază este că jucătorul se plimbă cu o insulă zburătoare, precum Laputa lui Guliver, prin înălțimile cerului și când se întâlnește cu niscaiva inamici se încinge la bătaie cu aceștia. Lupta seamănă întrucâtva cu abordarea unei corăbii de către o alta. Scopul e să faci poduri de la insula ta la insula celuilalt, să-i dai jos sistemele defensive, să pui mâna pe importatnul personaj numit High Priest - nu poate fi distrus fiind invulnerabil, dar poate fi paralizat și capturat - să-l aduci la tine pe insulă și să-l sacrifici zeilor. Odată Marele Preot advers sacrificat (chestia o face preotul tău), toată știința și tehnologia jucătorului advers trece în posesia ta. De fapt asta e ideea cea mai răspândită printre jocurile pe Internet: crearea unei ierarhii a jucătorilor, funcție de măiestria în luptă.

Doi omuleți, se legănau, pe un pod de piatră pe care nu l-a luat apa, da’ din partea mea putea să-l ia că făceam altul mai frumos și, cu puțină răbdare, mai trainic. Mai, să știi că e adevărat, românu e-un poet... chiar minunat.
Doi omuleți, se legănau, pe un pod de piatră pe care nu l-a luat apa, da’ din partea mea putea să-l ia că făceam altul mai frumos și, cu puțină răbdare, mai trainic. Mai, să știi că e adevărat, românu e-un poet... chiar minunat.

Conceptul, deși simplu în aparență, generează niște lupte destul de interesante. După cum am zis mai sus, Netstorm e în cea mai mare parte un război de poziții, chiar dacă lupta se duce în timp real. Cu câteva excepții (High Priest-ul, Golem-ii care culeg Mana) unitățile pe care le construiești nu pot fi controlate direct. Marea majoritate a acestora sunt statice, cel mai important lucru fiind locul în care construiești respectiva unitate, ținând cont de raza la care poate trage și direcțiile în care o poate face.

Screenshot fără legendă tipărită, în capul coloanei 3: insula verde a jucătorului, cu poduri și turnuri, văzută de sus; în stânga, bara de unelte a jocului
Screenshot fără legendă tipărită, în capul coloanei 3: insula verde a jucătorului, cu poduri și turnuri, văzută de sus; în stânga, bara de unelte a jocului

Toate construcțiile necesită energie, mana, spuneți-i cum vreți. Mana e de mai multe feluri, iar o anumită construcție, ca în Magic: The Gathering necesită un anume fel. Conceptul de “atac cu baza” este pus în practică la modul cel mai serios, întrucât energia este dată de niște generatoare, care o răspândesc pe o anumită rază în care poți construi, astfel că pentru a “înfige” un tun la mare distanță de baza ta, trebuie să faci o întreagă “rețea de distribuție” (ah, ce cuvinte!) a energiei până acolo. Adversarul nu e de acord...

Jocul nu e foarte dinamic și se caracterizează prin faptul că trebuie să gândești întotdeauna “înainte” și nu “după”. Dacă ai făcut o mișcare greșită și ai pus Tunul Cutare, care a costat o mulțime de mana, într-un loc greșit, nu-l poți muta și se cheamă că “ai dat pe lângă”, de multe ori greșeala fiind fatală. Publicul țintă este așadar format în genere din “gânditori” și mai puțin din “strategi în timp real”. Sună rău?

În single-player, principalul minus este că atunci când preotul advers este sacrificat nu câștigi nimic pe domeniul experienței sau tehnologiei, ci doar se termină nivelul. Este câteodată chiar neplăcut să te dai de ceasul morții pentru a doborî vrăjmașul doar... ca să-l dobori. De preferat, deci, ca să închei articolul și seria de ghilimele, să urmați sfatul lui George din numărul 5 și “să-i dați drumul direct în rețea”. Go.

PS - Total nesemnificativ, credeți-mă, grafica jocului este cu un mic pic sub nota 10. O migală și o atenție la detaliu rele de tot. Plus idei, efecte...

-Bugs

Ce ne place: AI destul de bun
grafica excelentă
citate pline de tâlc și dătătoare de feeling.

Ce nu: Se putea gândi un pic altfel jocul de singel-player

Nota finală — 79 — și caseta „Ce ne place” / „Ce nu”; cifrele roșii stau deasupra și peste banda gri de titlu a casetei, iar în colțul din stânga-sus al decupajului intră semnătura „-Bugs”
Nota finală — 79 — și caseta „Ce ne place” / „Ce nu”; cifrele roșii stau deasupra și peste banda gri de titlu a casetei, iar în colțul din stânga-sus al decupajului intră semnătura „-Bugs”