Abe's odyssey

Producator GT Interactive

Minim	Recomandat
P5-90/16M	P5-133/16M
Win95

Unul din jocurile pe care le-am așteptat vreme îndelungată și pe care îl mai aștept cu destul de multă inconștiență a fost, de fapt este, Heart Of Darkness. Un jump'nrun? Da. Am văzut niște bucăți de animație din el și am fost lăsat paf. Poate am eu o slăbiciune la joculețe dintr-astea, dar știu că tare-mi place să văd o animație nebună pusă la lucru de mintea unui designer care știe ce face. Dar dacă Heart Of Darkness se lasă așteptat prea mult o să aibă surpriza să găsească pe piață concurenți din cei mai aprigi. Unul dintre ei, este Abe's Odyssey, un joc cum de mult n-am mai văzut.

Stiți ce e acela un joc pentru oameni mari? S-a observat prin studii îndelungi că adulții preferă fie jocuri în care să-și spargă creierul, fie prostioare de genul minesweeper-ului, cu un număr mai mare de procente spre varianta a doua. Odiseea lui Abe este, o îmbinare de arcade cu o bucată destul de bună de gândire “ușoară”, având un suport tehnic care bate la fund, cap, coadă și tot restul... tot restul domeniului.

Este genul acela de joc, extrem de plăcut, în care la tot pasul ai ceva nou de văzut și unde nu contenești să te minunezi că “merge să faci și aia”. Jocul folosește tastele clasice de mișcat, sărit, fugit sau acționat, plus o serie de butoane pentru dialog. Da, dialog. În demența asta de joc - jump’n run zice - poți să vorbești cu celelalte personaje și chiar dacă acestea nu reacționează la fel de inteligent ca într-un joc axat pe o astfel de interacțiune, faptul că se mișcă și arată extrem de natural, mai-mai să te urce prin Nirvana.

Rămâi uimit la vederea lucrurilor care se pot face folosind numai câteva taste, atunci când sunt puse la lucru în mod corespunzător: de la dezamorsat bombe la aruncat cu pietre sau grenade în diferite direcții, trecând prin sărituri de tot felul, agățări și apucări a la Prince of Persia. Dealtfel, toate mișcările din joc sunt făcute cât mai naturale. Probabil unul din lucrurile care plăcut din primul moment la Prince a fost tocmai modul în care tipul se mișca, lipsit de automatismul unui personaj de joc pe calculator și posedând naturalețea unei ființe reale.

Acel “pic” pe lângă jump’n run este bucata de scenariu? Quest? Oricum ar fi impropriu să folosesc vreunul din cuvintele astea. Cert este că structura nu este bazată pe niveluri, ci este o misiune continuă, de genul celei din Metal Mutant, făcut de Silmaris, care e de departe excelent, cine l-a jucat e foarte probabil să-mi dea dreptate.

Pe lângă iuțeală de degete și reflexe, e necesară un pic de fantezie și o țâră de gândire, acest pic și această țâră dând o bună bucată din farmec. Reacția cea mai normală după ce treci de o piedică este să continui ca să vezi ce se mai întâmplă în continuare. Plictiseala nu prea are ce căuta pentru că e mereu ceva nou de văzut iar realizarea tehnică... cum?

Cel mai bun

Fără să lucreze în vreo rezoluție nebunească și fără să aibă nevoie de accelerator, Abe’s Odyssey este cel mai arătos jump’n run făcut vreodată pentru PC și, natural, unul din jocurile cu cea mai bună grafică în general. La modul sec, sunt câteva elemente care ar trebui să spună totul:

1. Grafică pe 16 biți, asta însemnând 65535 de culori. Diferența față de grafica pe 8 biți este ca de la cer la pământ. Bănuiesc că știți despre ce vorbesc. Dacă nu, cu atât mai bine.

2. Decoruri făcute de niște desenatori absolut meseriași. Fiecare ecran în care intri îți dă un fior de plăcere, fie că e junglă, fie că e decor SF sau noapte cu lună și stele. Apropos de noapte, chiar pe la începutul jocului ai ocazia să evadezi din.. nu contează, și asta se petrece noaptea, personajele văzându-se doar ca niște umbre profilate pe cer. Atmosfera este asemănătoare cu cea din Saboteur-ul 2 de pe HC. Bineînțeles grafica este cu totul alt lucru, dar tot senzația aia de “hide ‘n seek” pe viață și pe moarte o ai.

3. Animație pe mai multe planuri, care interacționează unul cu altul. O fază care mi-a plăcut a fost aceea în care am fost împușcat în “prim plan” de către un ticălos care mișca în planul doi și pe care nu-l băgasem în seamă. Altă dată, m-am rostogolit la adăpostul unei țevi aflată în ecranul din față, iar tipul din “spate” a tras și am văzut praful țânșnind din țeava respectivă atunci când au ricoșat gloanțele. M-am simțit ca un Sergiu Nicolaescu, e drept că mai verde, așa.

Partea sonoră este de nota 10. E frustrant să nu poți explica exact ce și cum, că doar de aia suntem revistă și nu post de radio, dar dialogurile pe care le porți cu cei din jur (le spui să vină după tine, te superi pe ei, le zici să aștepte, râzi, le spui parole, fluieri etc.) sunt ca... o simplă picătură de necatar/în cupa plină cu-amar. Aiurea! E-un cântec de demult. Tare mi-ar fi plăcut ca și în Black Thorne să poți interacționa cu personajele la un nivel ceva mai adânc decât acela la care interacționează vânătorul cu iepurele.

Idei

Poți să iei sub control anumiți inamici. Odată luat sub control unul, îl miști după pofta inimii, tragi, sari. Faza e bestială și, cel puțin la început, nu ți-o zice nimeni. La un moment dat, am văzut că dacă “incantez” ceva mai mult, steluțele alea care se formau în jurul meu au intrat într-un monstrulec din zonă și am văzut că băiatul se mișca după cum vroiam eu. Bineînțeles că l-am băgat în cea mai apropiată barieră cu laser și băgat a fost. Mai târziu am aflat că puteam să-l omor și altfel, mai natural.

Pe parcurs mai ai ocazia să folosești câte un ajutor, reprezentat de.. știu eu, un animăluț care sare și fuge de mai mare dragul, e credincios la maximum și, chiar dacă are două picioare, se descurcă onorabil pe postul unui cal de călărie.

Există, conform unui model bine cunoscut, locuri în care se salvează jocul. Totuși, salvările “externe” alea pe care le reiei după ce te odihnești, mănânci, dormi și școlezi, trebuie să le faci de mânuță. Produătorii au avut grijă ca locurile în care se salvează, temporar, jocul să fie destul de dese ca să nu devină frustrant și să nu te-apuce nervii.

Concluzie

Are idei cu grămada și îmbinare acestora duce la puzzle-uri dintr-alea, cu o felie de gândire și o halcă de îndemânare. E ca un Prince Of Persia, combinat cu Black Thorne, Metal Mutant și Rayman, totul susținut de o realizare tehnică și artistică de zile mari. Foarte mari. Chiar dacă nu vă plac jump’n run-urile, aveți mari șanse să vă prindă și să vă dea cu capul de pereți. Ca să mă repet, la modul sec, pur și simplu bestial! Go.

- Bugs

93

Ce ne place	Ce nu
Grafică extraordinară. Idei și noutăți	Pierzi nopți rapid de tot dacă nu ești atent și a doua zi te dor ochii. Ăia care-i mai ai.