Test Drive 4

Banda de specificații din capătul interior (stânga) al mastheadului: „Producator: Accolade”, cu coloanele „Minim” și „Recomandat”
Banda de specificații din capătul interior (stânga) al mastheadului: „Producator: Accolade”, cu coloanele „Minim” și „Recomandat”

Producator: Accolade

Minim Recomandat
P5-90/16M
Win95
P5-166/16M
Sound Card

Când am auzit prima dată că TD 4 e pe vine, am ramas visător. Gândul m-a dus la primul Test Drive...

mais, ou sont les neiges d'antan?

Jocul nu aduce prea multe noutăți față de NFS. Ai un număr de 10 mașini sport și 12 trasee din care poti să alegi, fiecare masină fiind optimă pentru un anumit fel de traseu, mai de viteza sau mai întortocheat. Pe parcurs ai posibilitatea să descoperi câteva trasee noi. Ce ingenios, nu?!

Mașinile sunt împărțite în două categorii. Cinci sunt foarte moderne și 5 foarte puțin moderne, adică de prin perioada hippie și a pantalonilor evazați. Ce e mai rău e că jocul nu poate fi configurat cine știe ce, lucru destul de agasant. Nu poți configura tastele sau alte alea pe la mașină, asta măcar pentru cei care se pricep.

Asta... ne place! Măcar 1 pic.

Primul lucru demn de mentionat la capitolul de față, ar fi mișcarea realista a mașinii, mai exact balansul pe care aceasta îl face când frânezi sau in curbă, respectând niște legi de'ale fizicii. Asta dacă nu te taie capul să lovești vreun parapet în mare viteza, căci atunci masina nu se va rasturna, cum ar fi normal și mai plăcut, dealtfel, ci se va comporta ca la o frâna bruscă, aspect ce îl putem băga la capitolul de lucruri rele.

Senzația de viteză nebună este prezentă, dar nu în stilul NFS, ci într-o formă ARCADE. De altfel, jocul însuși se vrea o combinație de ARCADE și SIMULATION care, din pacate, la partea de simulare stă slab de tot!

În ceea ce privește grafica, jocul este mediocru, un 3DFx fiind necesar pentru a mai ameliora acest minus! Oricum, peisajul este destul de reușit, cu toate că unele elemente sunt prost realizate! Cel mai bun exemplu este pădurea, care aduce mai degrabă cu un perete copacizant (ce găselniță de epitet!) exact ca in RAC Rally. Sunt totuși cateva lucruri ale graficii și ale engine-ului care te impresioneaza în mod placut, ca de exemplu luminile din diferitele pasaje pe care le străbați (Mă rog, noi pe-aici prin Bucureștiul Romaniei minunate om fi mai ușor impresionabili când e vorba de lumini în pasaje, că nu prea suntem obișnuiți dar asta e!)

O noutate interesantă, demnă de menționat, ar fi posibilitatea de a concura cu un oponent în DRAG RACE! Din păcate, nu există mașini speciale pentru acest tip de cursă, dar și cele disponibile sunt foarte rapide.

Acest efect de "ramă" neagră este ceea ce intelege jocul prin mărirea rezoluției
Acest efect de "ramă" neagră este ceea ce intelege jocul prin mărirea rezoluției

“Ne” mai place (pluralul majestății, de!) și faptul că performantele masinilor diferă de la una la alta. Băieții de la PIT-BULL au avut grijă să testeze masinile, să vada ce le poate pielea. Sau tabla.

Da' asta...

Traseele aduc mult cu realitatea (nu toate), in Anglia circulându-se chiar pe stanga, dar sunt unele amanunte în peisaj care ar fi trebuit omise sau, cel puțin, nerepetate. De exemplu, in Japonia plouă cu pagode!!

Sus: Una din "crizele" de derapaj întâlnite în joc. Urmele sunt oricum numai ca-n fizică nu. Dreapta: Și ce? Un bug acolo...
Sus: Una din "crizele" de derapaj întâlnite în joc. Urmele sunt oricum numai ca-n fizică nu. Dreapta: Și ce? Un bug acolo...

Dreapta: Și ce? Un bug acolo...
Dreapta: Și ce? Un bug acolo...

Engine-ul este slăbuț (are tendința de a se bloca fără motiv) iar decorul este mult prea înțepenit. Nu poți interacționa cu el sub nici o formă. În NFS 2 mai poți să ieși în decor, să iei un pom în brațe sau chiar să cazi în prapastie, chit că arată ridicol faza. Aici nimic. Te simti ca intr-o conductă fără nici un robinet pe parcurs. Apar străzi care intersectează traseul. De pe străzile astea apar mașini, fără să se asigure, dar numai când treci tu pe acolo! Bineînteles că nu o poți apuca pe una din străzile astea, taman ca atunci când te-ai afla într-o conductă transparenta! Senzația este de la cretină în sus, producătorii nefolosind măcar vreun artifiviu pentru a nu te lăsa să schimbi direcția, ci pur și simplu... blocând “logic” abaterea de la traseu.

In timpul unei curse poți fi acostat de politie, lucru puțin spus aiurea realizat. Respectiv masina iti este oprita pentru cateva secunde si dupa aia, gata, pornesti mai departe. Nu văd unde mai e bucuria când scapi, respectiv necazul când ești prins. Traficul nu lipsește - ar fi fost chiar culmea să lipsească și asta - dar e relativ constant pentru o cursă. Asta inseamnă că in cursa x, mașinile care apar pe traseu sunt cam aceleași. Alt lucru rău este că traficul nu e mai deloc aglomerat, ci mai degrabă anemic, dând senzația că a fost pus în joc din obligație și nu ca element esential.

În funcție de traseu, vremea este schimbătoare, așa că să nu te miri dacă, în timp ce străbați șoselele in mare viteză, începe o penibilă ploaie de “săgeți” albe, ciudate, care arata a orice numai a ploaie nu.

Sonorizare: comments?

Aici jocul stă destul de slab. Unele sunete sunt chiar stresante, derapajul mașinii, ca să vorbim numai de el, se rezumă la un scârțâit repetat la nesfârșit, atât timp cât derapezi. Fără modulații, variații și chestii dintr-astea nebărbătești. Măcar motorul sună binișor, cel puțin la mașinile model vechi. Muzica: NO COMMENT!

Feeling

Ultimul dintre capitole și cel mai important în același timp este feelingul care, deși inexistent, este de-a dreptul sublim. Dupa cum am menționat mai sus, senzația de viteza este reușită, dar feelingul nu se rezuma numai la asta! Este grav pentru producători că nu au reușit să taie NFS-ul, care a apărut, sărmanul, cu ceva timp în urmă.

Concluzionul

În concluzie, trebuie menționat că jocul este de evitat, în cazul amatorilor de simulatoare serioase și că este bunicel pentru amatorii de ARCADE pe patru roți (mai bine zis 40, ca sunt 10 mașini în total). Este de fapt un MOTO RACERS cu mașini ca principiu, partea de design, grafic sau sonor, și lipsa feeling-ului necesar, trăgându-l însă departe de vârful piramidei.

-Alex

Nota finală — 54 — și caseta „Ce ne place” / „Ce nu”
Nota finală — 54 — și caseta „Ce ne place” / „Ce nu”

54

Ce ne place Ce nu
Poate ideea cu masnile alea vechi și supărate Feeling și senzații frustrante.
Bucurie aproape ioc.
Cerințele de sistem.