Red Line Racer

Titlul „Red Line Racer”, cu motocicleta randată peste care e cules cuvântul „Racer”
Titlul „Red Line Racer”, cu motocicleta randată peste care e cules cuvântul „Racer”

Caseta portocalie de citat din colțul interior de sus
Caseta portocalie de citat din colțul interior de sus

“Red Line Racer a beneficiat din plin de trecerea timpului și de ceea ce înseamnă 3Dfx-ul.”

Caseta General Info: Producator Critterion Studios, Web (gol), Sistem Pentium 200MHz/16Mo, 3Dfx recomandat, Alte placa de sunet
Caseta General Info: Producator Critterion Studios, Web (gol), Sistem Pentium 200MHz/16Mo, 3Dfx recomandat, Alte placa de sunet
Producator Critterion Studios
Web
Sistem Pentium 200MHz/16Mo
3Dfx recomandat
Alte placa de sunet

Până nu demult, dacă zăreai pe MTV o reclamă la un joc cu mașini și vedeai zeci de milioane de poligoane zburdând pe ecran mișcate de monștrii numiți Sony Playstation sau mai știu eu cum, soluția era să schimbi canalul. Acum există 3Dfx, Red Line Racer...

Nu există să vă placă jocurile cu motociclete și să nu fi jucat Moto Racer. Cu câtva timp în urmă era cel mai rău joc cu motoare existent pe PC. Și, după cum era normal, a apărut un challenger care i-a tras preșul de sub picioare. Red Line Racer, căci despre el e vorba, a beneficiat din plin de trecerea timpului și de ceea ce înseamnă 3Dfx-ul. Fără să vreau să aduc vești proaste, trebuie să spun că RLR-ul arată excelent cu 3Dfx și... nu arată mai nimic dacă render-ul e făcut software, texturile și contururile fiind total LHX-istice.

Atmosfera de “Sara pe deal” este reamrcabil redată. E drept că strică motocicletele alea romantisnmul și nu prea se mai aude doina cântată din caval sau talanga vacii, da' asta e. Măcar dacă s-ar vedea vreo mândră pe undeva.
Atmosfera de “Sara pe deal” este reamrcabil redată. E drept că strică motocicletele alea romantisnmul și nu prea se mai aude doina cântată din caval sau talanga vacii, da' asta e. Măcar dacă s-ar vedea vreo mândră pe undeva.

Dincolo de neajunsurile aduse de evoluția inevitabilă a hardware-ului care se chinuie să ne lase în urmă bugetele, joculețul oferă o grafică de nota 9 - că 10 nu dăm decât greu de tot - un gameplay dus spre maxim, o senzație de viteză țapănă combinată cu dinamism din belșug, niște trasee realizate la marea artă și câteva motociclete, vreo 12, de dat cu ele prin peisaj. Ah, încă ceva, un challenge destul de mare și o dificultate un pic cam prea “destul de mare”, completează lista de bucate.

Amanunte? Bine, amănunte.

Ziceam la început că Red Line Racer-ul poate concura lejer cu jocurile de pe consolele specializate în poligoane mișcate la viteze nebunești. Asta înseamnă o senzație de viteză atât de bine realizată încât trebuie obligatoriu combinată cu un numar corespunzător de fps-uri ca să nu ieși din peisaj din 3 în 3 metri pentru că nu-ți dai seama ce se-ntâmplă. Traseele sunt lucrate conform standardului impus de 3Dfx, apă albastră (cum altfel?), transparentă și unduitoare, urme lăsate de roți în nisip, ninsoare pe munte de-ți vine să-ți pui șoșonii în picioare și 64k de culori, ca să fie tacâmul complet.

Cascadă de pe faleză în mare. Nu știu să existe așa ceva pe undeva prin lume, dar la o adică nu contează. Și dacă tot vă uitați la poză, obsrvați dâra lăsată în nisip de ăla din față.
Cascadă de pe faleză în mare. Nu știu să existe așa ceva pe undeva prin lume, dar la o adică nu contează. Și dacă tot vă uitați la poză, obsrvați dâra lăsată în nisip de ăla din față.

Am spus că dificultatea e un pic aiurea gândită, în sensul că nu poți juca toate cursele până nu termini pe primul loc setul disponibil. Având în vedere că jocul e gândit pe principiul “un pic mai mult realism decât într-un arcade racing de mod comun”, chestie ce înseamnă că derapezi, aluneci, te dezechilibrezi, te ciocnești și alte alea, toate terminându-se cu spectaculoase căzături, se cheamă că e ușor de tot, spre inevitabil chiar, să îți prăjești un kil două de neuroni enervându-te. Este cred principalul lucru pe care-l reproșez jocului: dificultate gândită puțin (dar suficient, uneori) greșit. În momentul în care introduci într-un joc cu motociclete elemente ca derapajul sau nisipul ud care chiar contează, mi se pare exagerat să ceri musai terminarea fiecărei curse pe primul loc. Un sistem de ligă ca în Motohead probabil ar fi fost o alegere ceva mai fericită.

Motociclistul randat din josul marginii interioare a paginii 18
Motociclistul randat din josul marginii interioare a paginii 18

Și-apoi, fiind atât de aprig în ceea ce privește dificultatea, nu-ți prea îți oferă libertate în ceea ce privește alegerea motocicletei. Deși există peste 10 motociclete în joc, una singură e de bază (la anumit moment și set de curse) celelalte fiind practic aproape imposibil de adus în poziția de lider.

Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, însă, și să recunoaștem că, deși te enervezi de-ți vine să te-alegi cu un monitor mai puțin, jocul te ține strâns bine de tot, senzația pe care ți-o produce (a se citi senzația de viteză demență și totuși lină) fiind la urma urmei cea care contează. Au reușit băieții să facă un joc greu, dar îndeajuns de lipicios? Bravo lor!

Atunci când ninge cursa capătă un feeling puternic, măcar pentru faptul că vizibilitatea este mult scăzută, challenge-ul mai mare, afară ceva mai frig și te tot aștepți să vezi globuri în brazii din pădure.
Atunci când ninge cursa capătă un feeling puternic, măcar pentru faptul că vizibilitatea este mult scăzută, challenge-ul mai mare, afară ceva mai frig și te tot aștepți să vezi globuri în brazii din pădure.

Poate ar mai fi de reproșat modul în care e realizată vederea 1st person, chestie care se face de la nivelul roții. E de la sine înțeles că a fost aleasă perspectiva asta pentru a da feeling-ul că mergi ca gândul și ca vântul, asfaltul trecându-ți la 2 cm de nas, însă chiar dacă știi cursa pe de rost, nu văd cum ai putea să reziști mai mult de 3 minute la modul haotic în care vezi lumea din jurul tău. E vorba de o motocicletă care se înclină de mai mare dragul la fiecare viraj, iar dacă punctul din care vezi tu se află, ca să zic așa, pe furcă, ești dat cu capul de pereți rău de tot, iar performanța se obține destul de greu chiar atunci când vezi motocicleta din spate și, imlicit, pista mult în față. Însă, la urma urmei nu putea să lipsească modul ăsta de a privi lucrurile și se poate folosi de comun acord în jocul multiplayer.

Sus: exsită și curse prin canioane, cele mai simpluțe, dealtfel.
Sus: exsită și curse prin canioane, cele mai simpluțe, dealtfel.

Jocul multiplayer? Dacă sunt mai mult de trei jucători pe circuit începe să devină interesant, dacă nu... hm, merge totuși.

Jos: cum o fi să ai casa de vacanță lângă traseul pentru curse? Halal vacanță, îmi pare.
Jos: cum o fi să ai casa de vacanță lângă traseul pentru curse? Halal vacanță, îmi pare.

Al doilea motociclist randat, în josul marginii exterioare a paginii 19
Al doilea motociclist randat, în josul marginii exterioare a paginii 19

În București au apărut de relativ puțin timp - continuă să se înmulțească, ce-i drept - băieții cu motoare. Bondari dintr-ăia care o iau din loc de parcă au reacție. Pe cuvânt mi-e drag de ei. Când văd cum pleacă Daciile de la stop mugind ca turbatele, băieții fiind deja la 200 de metri, cu motoarele turate de te sperii, simți așa cum te furnică prin dește. Și nici măcar nu-i invidiez. Trebuie să fii un pic nebun ca să mergi prin Bucureștiul minunat așa. Uite, eu când vreau să simt că fuge motorul de sub mine, dau drumul la Red Line Racer, îmi aleg minunea aia de-i spune Tiamoto Edge, dau boxele o țâră mai tare ca de obicei și... ok, ok, nu-i chiar același lucru, da' calculatorul nici nu consumă benzină, e și “ozone friendly” și în plus, pot să mă dau “huța” toată noaptea, dacă vrea ei.

Ce-ați zis? Cum care ei? Mușchii mei. Go.

-Bugs

Score Board: nota 90, cu caseta „Ce ne place” / „Ce nu”
Score Board: nota 90, cu caseta „Ce ne place” / „Ce nu”

90

Ce ne place Ce nu
Grafica, senzația de viteză și ceva-ul ăla care ne-a făcut să-l terminăm, în ciuda dificultăților. Dificultatea greșit gândită. Numai un pic, ce-i drept, totuși...