Niște joace mici și cul! — Lines

Bannerul rubricii: „NIȘTE JOACE MICI ȘI CUL!”
Bannerul rubricii: „NIȘTE JOACE MICI ȘI CUL!”

Logo-ul „LINES”, făcut din liniuțe întrerupte și buline colorate
Logo-ul „LINES”, făcut din liniuțe întrerupte și buline colorate

O voi burladi-dibaci, păgâni-români, prin citirea acestor rânduri dați Mișcarea de Emancipare a Femeii din România cu 100 de ani înapoi. O, zei, cum de îndurați?

Consoartele noastre, în hoarde, cu tot regnul lor cu tot ne-asaltează și ne limitează accesul la computerele NOASTRE! Subit, ca printr-o vrajă diafană învață cum să dea drumul la “lains” și cu mânuțele lor ne mângâie “mausul” ademenindu-l să aranjeze coloratele bulinuțe pe ecran. Te privesc mereu incomprehensibile parcă spunând că frizează adâncurile jocului pe calculator transpirând în tot acest timp un dispreț pentru interesul tău investit mult mai mult în mașina din fața ei decât în farmecele-i blonde pleoștite de cu dimineață. Și se uită precum găina trăgând linii. Este printre primele încercări de folosirea a calculatorului în scopuri educative în ceea ce privește sexul slab pe alocuri.Ba analiștii prognozează că până în anul 2000 vor ajunge să descopre “dreapta”. Păi cred și eu, că n-o mai suport să-mi ia spațiul de emisie din fața ecranului. “Uite dragă... o dreaptă: ZBANG!”

Însă, pe cealaltă părticică, în ceea ce privește diafan joculețul ăsta atât de cuceritor, laudele noastre o să-l îmbrace în hăinuță nou-nouță. Strategia pe ture numită “lines” reușește într-o paletă cromatică vie să dezvolte un război de forme, culori și numere (formă, fond și ten) minunata confluență dintre Inteligența Artificală a computerului și Inteligența L(-ipsă, -imitată, -acustră) a mirabilei domnișoare “flou-flou”.

Una peste alta “Lines” devine porția zilnică de MagneB6. Greutatea unei biluțe drăguț colorate în vastul spațiu blond atârnă până-n stomac. Subit asta te stoarce de bani dar te întronează la posul de comandă și culmea culmilor rămâi să termini partida pe care o începuse Dânsa. Și o termini și mai faci una ca să câștigi și tu, apoi treci la 3 din 5 și te mai prinde seara când îți dai seama că ți-e foame, că n-ai jucat ce vroiai să joci, că ea e la o prietena (jucând liniuțe probabil în timp ce te bârfește de-ți sar unghiile de la picioare) și până să vină, mai faci o liniuță. O prietene, dar vine momentul în care după atâta jucat, până și mouse-ul se uită urât la tine.

Un joculeț așa de drăguț și frumușel pastrează în el puterea zeilor străvechi. Ba de la o vreme îmi dau seama că e un mod de comunicare al gagicilor. Le urmăresc din foișor cu un binoclu (uite ăsta de mi s-a lipit aici pe arcadă). Am descoperit chiar un cod de acces pe rețeaua lor. E fantastic construită din linii drepte. Mai am puțin și descopăr sitemul de codificare prin culori. Cercetăriile mele vor fi continuate (în cazul unui eșec) de ajutorul meu Lăbuș. Înțelegerea profundă a comportamentului fetelor stă în aceste descoperiri. Nobel o știe!

Dana Dogaru - agent special

Bibliografie:

Lucrarea științifică “Linia și punctul ca elemente natural recognoscibile și inseparabile și influențele lor asupra psihicului labil” - editura “Bâtlanul”, 1996

Blocul final „Notă:”, cules cursiv fără serife; nu are chenar tipărit
Blocul final „Notă:”, cules cursiv fără serife; nu are chenar tipărit

Notă:

S-a constatat că rezoluția proastă nu are nici o influență asupra receptării conceptului.

Zeci de femei și sute de secretare folosec acum noua linie de “linii”, radical îmbunătățită. Acest lucru ne servește la admirarea lor în integrarea cu lumea tehnică, nemuritoare și rece a calculatoarelor. Luceafărul modern are acum mai multe culori și se exprimă prin linii.

Vom solicita o decizie guvernamentală, printr-un act normativ, care să sublinieze orice abatere de la linie. Astfel să fie pedepsite dacă vor fi prinse jucând altceva, nedemn de statutul Ai-ului în cauză. Mulțumim!