Total Annihilation

Îmi aduc aminte parcă ar fi fost ieri: erau toate pe masă, calculatorul în echilibru stabil, imprimanta în echilibru instabil, iar mouse-ul în echilibru al dracu' de indiferent...

După o binemeritată vacanță în care am lăsat neuronii la încărcat și am refuzat cu noblețe regală orice intruziune de strategie, a venit și momentul reântoarcerii la rădăcini și crudități și iată că Total Anihilation a fost norocosul joc cu care am hotărât să îmi refac „mâna" (sau „mana"). Jocul ma prins încă din primele momente cu o grafică pe care o simțeam pe gâtlejul princiar dulce ca nectarul zeilor combinat cu un muștar de Galați. Și aceasta era numai un pescăruș subnutrit pe vârful icebergului...

Buun!

Grafica este foarte bună și este, ca să zicem așa, full 3D, fiecare entitate din joc fiind tridimensională, construită poligonal (ceva absolut nou, dar și absolut bun?!). De exemplu un tanc se înclină suspect când merge pe „plajă" sau când urcă un deal, unitațile se văd printre frunzele copacilor, turelele tancurilor, țevile lansatoarelor, tunurile distrugătoarelor și cuirasatelor se mișcă la marea artă, commander-ul poate alerga într-o direcție oarecare în timp ce, cu trunchiul îndoit, trage undeva în lateral, iar totul are un aspect demențial chiar dacă numai în 256 culori (puneau mai multe și trebuia un Pentium Pro).

Ce să mai lungim vorba, începi alegând una din cele două armate Arm sau Core ale căror diferențe sau interferențe nu ne interesează, ca persoane sau personalități vaccinate ce suntem, care știm ca nimic din ceea ce este evident nu este adevarat. Fane în acest caz ar încerca să va adoarmă reflexele spunându-vă de ce Arm se complac pe teritorii mai cu iarbă, cu viță de vie, cu un păr, cu un măr... sau de ce Core preferă să stea cu picioarele pe un teren mai solid (doar câteva sute de kilometri de metal calitatea întâi)... nu-l ascultați! Destabilizează.

După ce faci alegerea respectivă și te uiți buimăcit la modul în care calculatorul propriu înghite zecile de Mo de texturi, terenuri și alte alea ale primei misiuni, începe și balul, bal care continuă în mod susținut pe parcursul celor 25 de misiuni și, colac peste pupăză, este și diferit pentru cele două armate.

În joc de bază este commander-ul, pe care trebuie să-l păzești ca pe ochii din cap să nu fie deranjat de la lucru manual. Paradoxal acesta este cel mai rezistent personaj mobil din joc și în plus se mai repară și singur dacă nu-l bați la cap cu „mercurialul" și cu recolta planificată la hectar. Realizatorii i-au atribuit (în scârbă) pe lângă laserul din inventar (pe care îl folosește din proprie inițiativă sau când îi comanzi ATTACK!) și o armă de-i zice D-GUN, care absolut întâmplător este cea mai puternică din zonă (zona jocului bineînțeles) chiar dacă risipește aiurea energia mai ceva decât o Dacie nesegmentată uleiul.

Cu comanderul construiești tot cea ce vrei și-ți permite și jocul. Clasic nu?! Construiești o fabrică de roboți și cu ajutorul acesteia construiești un fel de commander „junior" mai mic, mai lent, mai slab, dar care știe să facă și niște chestiuni upgradate suficient de importante pentru a hotărâ granița dintre VICTORY și DEFEAT și tot așa până la adânci bătrâneți. Dacă-ți distruge inamicul commander-ul atunci poți să începi să plângi (Defeated!) indiferent dacă el a venit cu un robot care trage cu „fasole" și tu ești deja cu lansatoare de rachete upgradate.

În joc nu există decât două resurse: metalul și energia. Metalul se extrage din locuri bine stabilite și din ce în ce mai rare, iar energia se obține din energia solară, geotermală, eoliană sau hidro-energie. Metalul se mai poate recupera din carcasele roboților sau vehicolelor distruse cu ajutorul commander-ului sau ale „juniorilor".

Toate elementele din joc suportă repetabilitate (magica tastă Shift), astfel pot comanda unei fabrici sa-mi facă cinci Rocko și șase Hammer sau commander-ului îi pot comanda să extragă metalul din trei carcase din zonă, să facă două fabrici de vehicule și extractor de metal, după care o perioadă pot uita de el, sigur fiind că va proceda întocmai.

Unitățile aerine sunt mult mai importante în T.A. decât în alte jocuri de gen în care ele ocupă un rol facultativ, secundar (nu vă spun ce distrugeri face o escadrilă de bomber-i în zona bazei).

Terenul este „alterabil" (există teren „distrus" pe care nu poți construi nimic, copacii pot fi extrași iar dacă un descreierat trage printre copaci apare un incendiu care distruge rapid toată pădurea...) și permite existența a mai multor nivele de altitudine, astfel dacă poziționez un robot pe un deal acesta va avea un câmp vizual și de luptă mai mari decât ar avea la nivel zero, dacă vreau să distrug un robot aflat pe un munte nu voi reuși dacă robotul cu care atac se află imediat la baza muntelui, însă va fi foarte ușor de la o distanță puțin mai mare de aceasta (dacă stau și ma gândesc bine totuși în acest caz e preferabil să urc pe munte lângă robotul inamic și să încep să-l lovesc cu levierul în cap...)

Răăăn!

Calculatorul nu joacă stralucit, dar are ocazia să te pună în nenumărate cazuri în încurcătură, există și nivele exagerat de grele chiar și dacă joci pe easy iar unele nivele nu pot fi terminate decât într-un singur fel. De exemplu o chestie care mie nu-mi place este că poți fi atacat și poți raspunde la atac în afara câmpului vizual disponibil. Când am expus această teză în „plenul" Game Over am rămas foarte rapid singur pe baricade, fiecare încercând să mă prostească cu „Stai să vezi că radarul...face și drege..." Prostii! Pe radar nu apare nimic. Tot la „rele" trecem și faptul ca pe un P166 cu 32M RAM și tot merge chinuit, sub W95. Am zis.

- Johnny

Ce ne place: Un tip absolut nou de a aborda grafic o strategie în timp real. Excelent în multiplayer. Idei și interfață... uau!

Ce nu: Win 95 și cerințele de sistem extreme pentru majoritatea jucătorilor de pe la noi.

Bugs time... NUMAI PUȚIN

Am cerut o bucată de spațiu ca să-mi exprim și eu părerea despre jocul ce a schimbat viziunea redacției GO asupra strategiilor în timp real. Așadar, după noi, Total Annihilation, la ora actuală nu are un rival cu care să poată fi comparat. Pe domeniul grafic, engine-ul poligonal schimbă tot ce se știa până acum in domeniu. Acuratețea, detaliul și alte lucruri „radical imbunătățite" în alte jocuri din gen, pălesc până la a dispărea fără urmă în fata graficii un pic grobiene din TA, dar animată de un engine de zile mari. Dacă vezi cum se mișcă în aer un singur avion in dementa asta de joc, rămâi cu gura căscată și îți dai seama de cât de in urmă este ca animație Red ALert-ul și chiar Dark Reign-ul. E ca și cum ai compara grafica din Duke 3D, mai îngrijită, mai frumos colorată, mai hoață, cu grafica și animația Quake-ului, mai din topor, dar atât de radical deasupra.

Pe domeniul strategiei, ceea ce au în cap cei de la Cave Dog este dezvoltarea unui sistem si nu a unui joc. Astfel, Total Annihilation se vrea un joc deschis, cu accentul pus pe partea de multiplayer, ca la Quake. Unități se pot „da jos" de pe Internet, la fel hărți și tot restul.

Multiplayer

În rețea jocul spulberă o mulțime de concepte, iar conflictele capătă un aer de război „serios", fără multi ciucurei atârnați de coadă ca să sporească distracția. Varietatea de unități si mărimea hărților depășesc tot ce s-a incerat până acum, iar posibilitățile de luptă deasemenea.

Până și resursele, atât de banale in aparență, au o dinamică ce conferă o importanță aparte menagementului. Tacticile pripite sunt sortite fără drept de apel eșecului, iar dezvoltarea fără cap duce lejer la pierderea cozii.

Încă ceva? Probabil pare ciudat termenul de „deathmatch" aplicat unei strategii in timp real, dar cei de la Cavedog au reusit s-o facă si pe asta.

Finish

Am pus la testat Dark Reign-ul si Total Annihilation-ul cam in același timp. Jocurile sunt atât de bune amândouă, încât nu poți spune că, uite, ăsta e mai tare! De fapt, abordarea subiectului este un pic diferită. Dark Reign oferă o perspectivă mai fantezistă, la scară mai mică, mai alertă, poate. De cealaltă parte, Total Annihilation posedă grandoare, seriozitate, o amploare a conflictului neatinsă până acum, o animație și un engine revoluționare si o grămadă de idei noi.

Fără doar și poate, Dark Reign se apropie cel mai mult de ceea ce si-au dorit și au visat iubitorii de strategie in timp real. Total Annihilation nu este ceea ce până mai ieri a visat gamerul pasionat de RTS, numai și numai pentru motivul că trece dincolo de ceea ce acesta își putea dori.

Să fie primul dintr-un nou regn?

Bugs