Incubation

Lume! Lume! Fii atentă aici că altfel mă supăr și pe cuvânt că nu știu multe.

Ce știu e că atunci când am fost la ECTS, am poposit cu mare tam-tam și un pic de sam la standul Blue Byte. Acolo m-am dat mare cum că eu am facut review-ul la Extreme Assault și tanti aia de acolo numai că nu m-a pupat când a văzut că i-am dat 91. După aia, am început să mă uit prin jur, chiar cu un scop și anume: INCUBATION. Primisem cu ceva timp în urmă un press-pack și tare eram curios să văd ce și cum. Cum adică dom'le, turn-based, strategic și teryfing pe deasupra și eu să nu-l joc. Și după ce l-am studiat la ECTS, am venit acasă, iar la câteva zile sună poștașul de două ori și-mi aduce Incubation. Păi să mai zici că nu sunt un tip norocos.

Ideea e simplă. Știți Laser Squadron? Nu? Atunci închipuiți-vă partea de luptă în teren din UFO, separată complet de partea de cercetare, economie și alte bălării și simplificată cât de cât. Obțineți astfel o imagine a ceea ce este Incubation.

Alienii cei bla bla, au făcut bla bla și după ce că bla bla, mai și bla bla. Așa că trebuie să le-o tragi de să le iasă fotbalul din cap, corp, tentacule, carapace sau mă rog.

O misiune

Ai la dispoziție un număr de băieți (fete nu-s), dotați cu arme și echipament, pe care-i pui la trosnit alieni. Obiectivul unei misiuni nu constă neapărat în decimarea extratereștrilor, putând fi ceva de genul „du-l pe Cutare acolo și ai grijă să nu moară Bratt". Bratt ăsta am vaga impresie că ești tu (asta în poveste) astfel încât dacă moare, e numai un pic game over.

Armele și echipamentul nu cresc în copaci ci costă „equipment points" și nu pot fi procurate oricând. De exemplu, poți să-ți dotezi băieții în nava cu care ai sosit pe planeta cea bântuită. Faci asta când îți pică mai bine, când ai bani mai mulți sau etcetera, însă odată făcută aprovizionarea, gata, năvuța dispare.

Arme sunt destule și echipamnet deasemenea. Se merge de la Light Combat Gun la nu știu ce grozăvie de super-blaster, trecând prin câteva tipuri de mitraliere, arme cu laser și altele asemenea. Ba are chiar și aruncător de flăcări. Heh, heh!

La echipament lucrurile stau la fel. Se găsesc scaner-e, tot soiul de armuri, muniție, prim-ajutoare etc. Problema e că, pe lângă acele „equipment points" de care faci rost în timpul misiunii, ca să poți echipa un soldat cu ceva anume, trebuie ca respectivul să aibă îndeajuns de multe „skill points", adică, mai pe românește, să-l ducă mintea să folosească jucăria. Skill-ul unui băiat crește în timpul misiunii, odată cu împrăștierea pe pereți a inamicilor. Fiecare om mai are și niște atribute ca în UFO: experiență, abilitate, acuratețe etc.

În misiune, muți tu, după aia mută dânsul și tot așa. Dispui de un soi de radar relativ limitat, în sensul că știi unde se flă alienii chiar dacă nu-i ai în raza vizuală, cu excepția cazului când se află într-o cameră închisă. Deasemenea, vezi mutările pe care le face calculatorul. Fiecare unitate, om sau mai puțin om, acționează (se mișcă, trage, deschide, face cu ochiul etc.) în limita punctelor de acțiune de care dispune. În timp, punctele de acțiune cresc în număr, odată cu înaintarea respectivei unități în grad.

Păi, veți spune, dacă văd ce mișcă partea adversă, unde mai e strategia? Hm! Natura misiunilor din Incubation este una diferită de natura celor din UFO. O misiune este un soi de puzzle. Ce-i drept un puzzle cu mai multe modalități de rezolvare, dar totuși un puzzle, care este mereu același. Astfel că deși vezi ce se întâmplă și cu partea adversă, faptul nu te ajută cu mare lucru. Și asta pentru că obiectivele misunilor nu constă mereu în uciderea tuturor alienilor, ca în UFO. Nu trebuie să te dai de ceasul morții căutând ultimul supraviețuitor care se ascunde prin cine știe ce vizunie și să pierzi unități pentru că, plictisindu-te, ai dat dovadă de imprudență.

De-a lungul campaniei (jocul propriu-zis) poți câștiga sau pierde unități. Dacă pierzi un soldat în misiunea x, s-ar putea să te dai de ceasul morții în misunea x+y, pentru că nu-ți ajung oamenii. La un moment dat ai de ales între a îndeplini o misiune în care câștigi un om și una în care câștigi doi, bineînțeles mult mai grea. Cum preferi.

O grafică și un sunet

Blue Byte mi-au atras atenția în ceea ce privește grafica, începând cu Archimedean Dinasty. A urmat Extreme Assault și deja era clar că băieții știu ce fac. Incubation este chiar foarte bine lucrat pentru o strategie. Vederea asupra câmpului de luptă este absolut la alegerea jucătorului și poți să ai o perspectivă izometrică (UFO) sau una de sus (Laser Squadron). Deasemenea, dacă dorești să vezi din punctul de vedere al unui soldat propriu, e ok. Ba uneori vezi și prin ochii unui inamic, atunci când se mișcă.

După aia, atunci când trage un nene într-altul, eventual mai cornos, și, eventual, îl face zdrențe... păi îl face zdrențe în adevăratul înțeles al cuvântului, adică sar bucăți de alieni verzi-roșii de mai mare dragul, iar gloanțele, laser-ul sau ce-o mai fi, arată tare bine.

Peisajul nu e foarte încărcat, dar ce există în dânsul are de obicei un rol bine determinat. Există niște lăzi în care găsești fie muniție fie echipament (puncte de). Ici și colo câte o ușă sau câte o trapă prin care mai intră băieți răi în scenă, îți dau ocazi să vezi o animație cu abur și șuiere. În unele misiuni ai ocazia să folosești platforme anti-g cu care să te deplasezi. Apropos. În general nu s-a dat cine știe ce importanță axei Z, cu excepții de genul alienilor care bântuie pe cutii sau se află cocoțați în cine știe ce punct strategic de unde te împroașcă cu ceva mai mult decât vorbe urâte. Băieții tăi au la un moment dat chiar și jump-jet-uri, asta ca să se poată deplasa sărind, eventual, peste un obstacol.

Dacă mai spun că au soldații, dragii de ei, un speech de mai mare dragul, că numai că nu-i înjură pe alieni atunci când îi fac terci și că uneori țipă de-ar face-o pe Linda de la bulgari să plângă de ciudă, se cheamă că sunetul nu trage în jos situația.

Pe lângă asta...

Se joacă în rețea, prin modem, cablu serial, ba chiar și în patru pe același calculator, pe principul „hot-seat". Mut eu, după aia mă scol, mă întorc cu spatele (sau nu) după care mută Cutărescu. Obiectivele jucătorilor sut diferite și generate aleator. Player 1 trebuie să cucerească punctele marcate cu A, P2 trebuie să-i dea un damage de 60% lui P3, care trebuie să reziste până în turul 15, cucerind punctele marcate cu B. De exemplu.

În jocurile multiplayer se stabilește numărul de puncte de echipament cu care se pornește, după care fiecare își alcătuiește propia echipă, așa cum îl duce capul și spiritul managerial. Există două moduri de joc, în ceea ce privește alcătuirea echipei: normal, adică recrutezi soldați al căror skill se stabilește la început și-i dotezi cu ce crezi de cuviință sau, cel de-al doilea mod, mercenary mode, în care recrutezi diferite tipuri de unități, de la răcani bătuți în cap șiieftini, la ofițeri de elită și scumpi, care vin echipați gata.

Pe total, s-a dat foarte multă importanță jocului multi-player și asta e bine. Se joacă și pe Internet, dar... mai târziu. Peste vreo câțiva ani, poate?

În minus, plus

Eu la ochi așa... am văzut două minusuri, nu foarte rele. N-ar fi fost rău să poți trage când și în ce vrei. Cu excepția aruncătorului de flăcări care poate fi folosit în orice moment (ca să obstrucționezi accesul la o anumită zonă, de exemplu) nu poți trage decât în inamici. În plus, obiectele din jur nu reacționează. Nu vezi o ușă sfărmată sau un perete ciopârțit. Că n-ai de unde.

Al doilea minus? Ahem. Există situații în care accentul cade pe noroc și nu pe strategie. De exemplu, la un moment dat ești confruntat cu niște bâzdăgănii care funcționează ca un soi de catapulte. Stau la depărtare și-ți aruncă mizerii în cap, fără ca tu să poți face mare lucru. Ca să reușești ceva trebuie să te folosești de Defense Mode (unitatea respectivă trage pe turul advers, în orice inamci care mișcă și care îi intră în raza vizuală). Trebuie astfel să tot salvezi și să încarci, pentru că nu poți să te aperi dacă chestia respectivă e la mare distanță, iar două salve încasate, omoară la sigur un soldat, nemaivorbind de cine știe ce om de știință de care trebuie să ai grijă sau altceva asemănător.

Există și idei bune. Uite, chestia aia cu arma care nu poate fi folosită mult timp pentru că se încinge și se poate strica ba chiar exploda (odată cu posesorul, bineînțeles) e o treabă bună. La fel butoaiele pe care poți să le împingi și care explodează dacă tragi în ele și fac praf și pulbere ce se află în jur.

Pe total

Pe total, îmi place. Arată bine, e îndeajuns de strategie ca să ofere challenge celor ce îl doresc pe domeniul ăsta și nu e nici stupid de greu, nici prostesc de simplu. Știți box-world? Atunci poate cunoașteți senzația de bucurie pe care o ai atunci când termini un puzzle și interesul pe care ți-l stârnește următorul. Unde mai pui și multiplayer-ul? Așadar... go?

- Bugs

Ce ne place: Foarte bine realizat tehnic și destul de incitatnt ca să te prindă și să te dea un pic cu capul de pereți.

Ce nu: Decorul nu interacționează cu ceea ce se întâmplă. Câteodată dificultatea pare crescută artificial.