Atlantis
Dacă iau degetele de la o mână, cred că sunt suficiente pentru a enumera jocurile „quest" care mi-au plăcut vreodată. Când văd un quest nu concep ca lipsa relativă a acțiunii să nu fie echilibrată de prezența unei grafici ca la carte și a unui scenariu de joc pe-acolo. Așa că în momentul în care vă spun că Atlantis e un joc care mi-a plăcut, sunteți, măcar un pic, lămuriți.
Nu afirm că CRYO e cine stie ce firmă, sau că se poate lăuda cu jocuri cu priză uriasă la public (si la mine), insă eu am fost impresionat de standardul de grafică oferit incepând chiar si cu faptul că, după părerea mea, au cel mai „bestial" logo pe care l-am văzut vreodată la toate firmele producătoare de jocuri si nu numai.
Dacă vrei să vezi nebunie de filme, nebunie de grafica, nebunie de scenariu, nebunie de sunet... nebunie de joc, nu trebuie decât să joci... jocul.
Când am văzut carcasa de la Atlantis am si zis „Yuck! Iar o phantasmagorie de joc pe sapte CD-uri pline cu secvente video telurice!" (am uitat să vă spun: când am de ales între un quest de „desene animate", gen Larry 7 si un quest cu „filme" phantasmagorice, nu-mi trebuie mai mult de „un ciclu de tact" pentru a-l alege pe primul). S-a dovedit că nu erau sapte ci doar patru CD-uri, indesate bine. Dar...
Nu stau acum să vă povestesc chestia „cum merge, zboară sau alunecă" bucătică cu bucătică, pentru că nu intentionez să vă stric plăcerea de a vă avânta cu curaj in necunoscut, ci mentionez doar faptul că un scenariu bazat pe legenda insulei dispărute (cu acelasi nume...) nu putea să nu fie „meserias", decât in cazul în care era făcut de acei indivizi care, cu nelimitată bunăvointă, ne-au „imbogătit" cu reclamele gen „cillit, perlan & co".
Concret vorbind tu te trezesti (in joc) ca fiind un nefericit, Seth nu-stiu-cum, un nou „valeriu" la palat, care ti-ai găsit momentul să-ti iei in primire slujba (după umila mea părere Queen's companion e un titlu care aduce puternic cu acela de eunuc, sau in sensul diametral opus...) tocmai când se intâmplă tragedia, care constă in, nici mai mult nici mai putin decât disparitia reginei Rhea intr-o insorită zi de luni (prima zi de lucru nu?!).
Vestea se răspândeste rapid, evenimentului fiindu-i acordate două coloane pe pagina intâi a cotidianului „Evenimentul Zilei". Misterul este complet. Nimeni nu stie ce s-ar fi putut intâmpla: să fi fost răpită de un potential dusman, să fie un simplu accident si regina să se fi rătăcit pur si simplu, sau (ca optiune ultimă) să fie vorba de o conspiratie stârnită chiar din sânul palatului... nimeni nu poate spune, dar fiecare adoptă varianta care ii convine cel mai mult. Disparitia e la fel de suspectă pe cât e graba regelui Creon de a prelua „interimatul" la tron si de brutalitatea cu care gărzile sale acaparează complet investigatiile (iar am uitat să va spun că pe Atlantis, de când lumea si pământul, pe tronul statului nu urcaseră, prin traditie, decât reprezentante ale sexului frumos, una mai mândră ca alta, in timp ce sotii lor, regii, măturau prin curtea palatului, spălau vase si dădeau lustru prin bucătării. Vă dati seama deci, că prezenta pe tron a lui Creon echivala cu o mică blasfemie locală). În momentul in care afli de asa o minunătie, bineinteles că lansezi o investigatie pe cont propriu, asa în beatitudinea loialitătii, si de aici incepe tot circul in cadrul căruia vei fi, mai tot timpul, in vâltoarea evenimentelor.
Ca să vă formati cât decât o părere despre volumul de muncă depus de creatori, vă dezvălui câteva informatii puse la dispozitie chiar de către acestia la finalul jocului. Astfel dacă un singur om ar fi lucrat la Atlantis atunci acesta ar fi trebuit să stea cu tastatura pe genunchi 25 de anisori, din care 20 doar pentru a randa cele 120.000.000 poligoane care formează cele 70 de minute de animatie care, necompresate, ocupă 950 de CD-uri de bază.
Ce pot să vă spun in plus? După mine este quest-ul cu cea mai tare grafică EVER (feeling au aceia care dispun de minimum 8X CD-ROM) sustinut de un scenariu pe măsură si o desfăsurare a actiunii destul de antrenantă. Puzzle-urile pe care trebuie să le rezolvi pentru a trece peste diverse etape sunt bine construite. Sunetul este absolut lucrat, melodii „in atmosferă" (chiar dacă uneori incepe să-ti vuiască capul de atâta muzică) si voci care reflectează corect personalitatea si starea de spirit a fiecărui personaj.
Jocul e totusi prea putin complex pe anumite secvente in care actiunea are o continuare evidentă. Practic ai mai multe sanse ca la un moment dat să te pierzi invârtindu-te in cerc din lipsa de informatii, decât să te pierzi năucit in cantitate considerabilă de informatii pe care trebuie să le „procesezi", dar până acum nu am auzit pe nimeni care să-i reproseze specific acest lucru. Într-o primă etapă veti detesta sistemul de salvări automate, din etapă in etapă, pe care il foloseste, dar nu este totusi chiar atât de rău precum sună. Desi cineva ne-a reprosat in scris că dăm prea mult vina pe Windows95, o voi face din nou spunând că uneori chiar si pe 8X sistemul „te lasă să asculti la radio", imbinarea video-audio si alte câteva evenimente fiind mult prea mult pentru el. Termin aici sfătuind, recomandând si alte câteva. Am zis.
- Johnny
Ce ne place: Grafică, sunet, feeling nebun de legat.
Ce nu: Relativa simplitate a quest-ului.
