VERSUS — Battle Area Toshinden vs. Virtua Fighter

Și-a fost Argonaut și tehnica B-Render și-a apărut Fx Fighter-ul. Și-au fost niște asiatici și-a apărut Battle Area Toshinden. Și-au fost niște bestiali și-a apărut Virtua Fighter. Și-a fost apărută o revistă, Game Over ii zicea și dacă nici numărul ăsta n-apuc să fac Versus-ul Battle Area Toshinden cu Virtua Fighter… nu știu ce. Probabil o să fac Battle Area Toshinden 2 vs Virtua Fighter 2. Mâine-poimâine.

A sosit, în sfârșit, momentul să pun în ring două jocuri aparținând aceluiași gen mult iubit: 3D cafting. Și ca să fie un versus pe mai multe planuri, am ales două jocuri ce rulează sub OS-uri diferite: Battle Area Toshinden de sub DOS și Virtua Fighter cel de RAM mâncător sub Win95 cel de resurse omoară… of, of.

Battle Area Toshinden

La scurt timp după apariția Fx Fighter-ului, primul joc de 3D fighting pentru PC, a ieșit puternic din negură o producție în același gen, deși nu tocmai. Dacă Fx Fighter-ul dovedea unele stângăcii, BA Toshinden venea să repare greșelile trecutului. Și nu numai pe domeniul realizării tehnice.

Mai întâi

În jocurile cu bătaie găsești de obicei un feeling, știți voi care, e destul de greu însă să găsești o atmosferă. De la MK I, care avea pe bune o poveste și o atmosferă, jocurile din gen au beneficiat toate de scenarii penibile, mai SF sau mai horror (Fx Fighter, Pray for Death) niciunul neconvingând. De atmosferă ce să mai vorbim.

Prin Toshinden lucrurile stau bine numai pe jumătate. Adică scenariul nu e cine știe ce, însă este generată o atmosferă aparte, proprie jocului. Ce atmosferă? Stați că vine.

Tu, tu și… tu

Universul acesta de care vorbeam, este unul plin de… tradițional, trecând spre fantastic. Toți luptătorii din joc sunt de prin Asia, luptă folosind arme clasice și au o cât de mică personalitate. Fiecare are loviturile proprii, iar producătorii au dovedit imaginația tipic asiatică, văzută în mai toate filmele gen „Sora 13", alea în care ninja sare șaij' de metri în sus, merge pe sub nisip și prinde sulițe-n premolari.

Figurile astea utopice, chiar părând penibile într-un film, sunt de efect și nu deranjează într-un joc. Dacă apeși pe o tastă și luptătorul tău se înalță în aer de unde scuipă foc în capul adversarului, nu-ți displace, măcar pentru faptul că nu ai timp. Chiar așa, B.A. Toshinden nu-ți dă nici un pic de răgaz. Dinamismul vine și din faptul că nu ai unde să fugi. Ringul este circular și dacă ai căzut… ai pierdut. Nu ai unde să te retragi așa că ori lupți, ori dai roată adversarului sau cel puțin încerci.

Rei

Lupta are un aspect cât se poate de atractiv. Păi închipuiți-vă doi nebuni la cap, făcând care mai de care piruete, învârtind arme (săbii, sulițe, foarfeci, clești) sărind, rostogolindu-se, țipând ca din gură de șarpe și trăgând cu foc în și din înaltul cerului. B.A. Toshinden este primul joc în care luptătorii au arme. Stați, nu-mi spuneți că și Baraka are lamele alea și Kabal nu mai știu ce. E adevărat, însă aici luptătorul este definit de arma pe care o poartă. Majoritatea loviturilor folosesc arma respectivă, care nu mai pare astfel un atu în mânecă, ci ceea ce definește stilul.

Producator: Playmates

Minim	Recomandat
486•66/8M	P5•120/16M
2X CD•ROM	SVGA Card
	Sound Blaster

Hajime

După ce începe lupta nu ai timp să te gândești și să analizezi mare lucru, ceea ce contează fiind însă, impresia generală. Jocul e 3D și, chiar dacă, spre deosebire de FX Fighter, „camera" nu se mișcă atât de artistic, nu se poate să nu-ți placă unghiurile din care ai ocazia să privești acțiunea. Există un sistem de zoom care are rolul de a-i ține pe ambii luptători în ecran chiar atunci când unul e pe pământ, iar celălalt hăt departe, făcând pe dragonul.

Spuneam mai sus că BAT repară unele greșeli pe care le făcuse Fx Fighter-ul. Acesta avea unele bug-uri pe domeniul graficii, care nici ea nu era lucrată cu mare grijă. În BAT, lucrurile stau mai bine, personajele arată mult mai aproape de realitate, ba au chiar expresii pe fețele cele din poligoane făcute.

Interfața este mai spre cea, hai să-i zicem clasică, adică sunt folosite destul de multe butoane și există chiar taste ce definesc o anumită combinație. Fiecare personaj are două „scheme" cu care se produce pe scenă la apăsarea unei singure taste. În rest mișcările obișnuite prin astfel de producții.

Subtotal

Funcție de puterea de extrapolare a fiecăruia și funcție de tipul de lipici pe care îl are fiecare, mai spre Harle sau mai spre Tibet, BAT oscilează între drăguț și chiar bun.

Virtua Fighter

O legendă printre producțiile de pe consolele specializate și un veșnic motiv de mândrie pentru posesorii de astfel de console, jocul care îmbolnăvea de icter pe posesorii de PC-uri doritori de multe fps, grafică 3D și cafting, a pătruns până la urmă și în lumea calculatoarelor personale.

Multiversul

Universul Virtua Fighter este mult mai cu picioarele pe pământ decât cel din Battle Area Toshinden sau chiar Mortal Kombat. Luptătorii sunt persoane normale, măcar aparent și asta, combinat cu niște mișcări corespunzătoare dă senzația de film și de „pe bune". Când cutare luptătoare este doborâtă îi zboară de pe cap tichiuța, rămânând prin zonă și, uite, aspectul ăsta nevinovat și minor, este un lucru care face mult la partea de realism.

Excelent

Fără putință de tăgadă, realizrea tehnică a Virtua Fighter-ului dă clasă la toate jocurile din domeniu. Un 3D mai clar și mai spectaculos nu s-a mai făcut iar iubitorii de Mortal Kombat să nu-mi sară în cap când spun că e mai bun. Dacă Midway se țin de cuvânt, Mortal Kombat 4 o să fie revanșa.

Până una alta, Virtua Fighter, cu o grafică SVGA foarte bine lucrată, cu o sonorizare dătătoare de feeling-ul ăla care se lasă cu „Uau! Te-am spart!", cu niște luptători cât se poate de aproape de real, având niște mișcări ca-n filme și fiind „filmați" corespunzător, se află pe primul loc. Asta pe PC.

Dar nu oricum

Totul e bine când se termină cu bine. În jocurile pe PC totul e bine dacă ai un Pentium rapid cu RAM cât cuprinde. Sub Windows 95, asta e cu atât mai valabil. Mai ales când este vorba de un joc SVGA, 3D și care dacă nu e dinamic mai bine nu mai e deloc.Un Pentium la 120 cu 16M de RAM ar face treabă bună, unul la 166 poate oferi satisfacția de care ai nevoie. La nevoie, poți să te zbați și pe un P90, dar de… nu uita, dacă vrei să te uiți în My Briefcase în timp ce joci VF? Cum ai putea să faci asta sub DOS? Ha?

Pe total

De principiu versus-ul este o comparație cât de cât obiectivă între două jocuri de același stil și este de presupus că trebuie dat un verdict. Acest verdict se poate extrage de obicei din articol, fără a fi nevoie de ceva explicit. Acum însă, hai să încerc eu. Deci: Virtua Fighter e foarte bun dar cere calculator puternic pe când Battle Area Toshinden, deși cere un sistem mai decent, s-ar putea să nu placă oricui. Concluzia? Fatalitate.

-Bugs

Producator: Sega

Minim	Recomandat
P5•90/8M	P5•166/24M
2X CD•ROM	4X CD•ROM
SVGA Card	Sound Blaster