Stargunner

Producator: Apogee

Minim	Recomandat
486•66/8M	486/100/16M
	Sound Blaster

Dintre toate genurile, arcade-ul pare cel mai simplu de abordat și, într-o oarecare măsură așa și este. Ești firmă producătoare și vrei să faci un joc? Ce să fie el, jocul? Hai, un arcade. O navă, mașină, tanc, bărzăune, ce-o fi, trăgând în stânga și-n dreapta. Nu tu AI, nu tu interfață să-ți ucidă jocul. Direcțiile, tasta de foc, ceva dinamism și-n rest...

Ce te faci însă dacă ești Apogee și nu-ți permiți să scoți un arcade prost? Ce faci dacă vrei să scoți un arcade demn de zilele de glorie ale genului. Ce faci dacă vrei să fie dinamic, să arate bine, să prindă jucătorul și să nu-i mai dea drumul... măcar până la nivelul următor. Ce faci?!! Faci jocul. Și-i spui Stargunner.

Tagadagadam, BUUUUM! BUM! BUM! BUM! / Cum? Alo? Alo!!! Cine? Da! Da' dom'le eu, Stargunner. Am treabă acum, vorbim diseară. Tagadaga....

No money, no fun

Mergând pe principiul că totul se plătește, Stargunner este genul de arcade în care pornești în șirul de misiuni cu o navă bătută-n cap urmând s-o umpli pe parcurs de tot soiul de unelte cumpărate cu banii câștigați în misiuni. Misiunea e lungă și întortocheată, fiind împărțită în 33 de niveluri. Între două lupte, faci o pauză și te destinzi în magazinul de arme. Ca-n Raptor, va să zică.

Principiul fiind simplu și des întâlnit, ce face din Stargunner un joc bun este realizarea. O grafică muncită și un peisaj încărcat, combinate cu o acțiune îndârjită și dinamism din belșug, oferă jucătorului satisfacția deplină și mouse-ului sau tastelor un calvar asemenea.

Ca în mai toate jocurile, important este să nimerești locul aflat între foarte greu, foarte simplu, foarte dinamic, foarte static, foarte încărcat, stupid de anost și altele de genul. Stargunner reușește să echilibreze toate aspectele pomenite. E destul de dificil și ar fi fost frustrant, poate, dacă nu ar fi fost inclusă opțiunea de a salva în timpul jocului, chestie ce te scutește de nervii cei plați. Există și acel echilibru între puterea armelor tale și gradul de dificultate, astfel că niciodată nu poți să stai lipsit de griji în spatele unui set de arme capabil să treacă tot ecranul printr-o perdea de foc, dar nici nu tragi în crucișătoare spațiale cu vreo archebuză SF. Ai parte, așadar, pe tot parcursul jocului de... distracție.

Famecul vine și din acel sâmbure de Hagi Tudose care îți este plantat în suflețel. Strângi fiecare bănuț cu grijă, rabzi încă o misiune și încă una fără să-ți cumperi nimic pentru a pune mâna pe super-ultra tunul cel supărat care să te scutească de griji și să facă praf boss-ul de la sfârșitul nivelului fără multă vorbă.

Toate astea se pun pe un fundal sonor care să te zgândăre la nervul eroic și să-ți dea sentimentul că ce faci, faci bine și pentru binele tuturor. Când termini nivelul, muzica ridică scena la rangul de final de film, iar pe tine la statutul de star video, nu de alta, dar asta vine după un nivel întreg în care ai fost star gunner.

Am zis bine? Go.

-Bugs

Biloaie, țevi, țucumberi, pufulonci, clonțăi și biligonguțe cu țepenele, la tot pasul. Așa-i cu arcade-urile astea.

Ce ne place	Ce nu
Realizat bine / Dinamism ca la carte. / Bine echilibrat.	Nu multe. Poate o opțiune de joc în doi...