Need For Speed 2
După un număr special de strategie la care neuronul și (eventual) norocul sunt la loc de cinste, încercăm (ezitant) și câteva joculețe de inimă și suflet (în traducere liberă: mâini și tastatură).
Producator: Pioneer Productions
| Minim | Recomandat |
|---|---|
| P5•90/16M | P5•133/32M |
| 2X CD•ROM | 4X CD•ROM |
| SVGA Card | Sound Blaster |
| Win95 |
A fost o vreme când în directorul GAMES/CARS al fiecăruia existau numai jocuri care se descurcau onorabil pe 286/386 și pe care le vedeam, în momentul acela, unul mai frumos decât altul. Vremea bitmap-urilor mișcătoare, a decorurilor fade și a mișcarilor sacadate a apus astăzi în umbra DX-urilor și a Pentium-ului, fiind înlocuite, cu real succes, de poligoane texturate și încă câteva artificii posibile numai pe procesoare cu frecvențe de tact costisitoare. Need For Speed II este un astfel de joc.
Need 4 Speed 2
Lemă: Dacă ai un CD-ROM rapid nu are rost să instalezi mai mult de 10M, diferența de viteză este insesizabilă.
Joculețul este succesorul cunoscutului Need For Speed tot atât de înfipt (în accelerație) ca părintele său. Prima impresie pe care am avut-o a fost „nimic nou sub soare", în afară de cîteva direcții mai mult sau mai puțin importante.
Începutul jocului, foarte reușit, creează impresia unei apariții în forță, cu o grafică deosebit de interesantă, cu meniuri, imagini și secvențe video care „penetrează bine" creierul jucătorului. De exemplu partea de video ocupă, zic eu, măcar 60% din CD. Cu siguranță orice jucător va pierde timpul mai mult urmărind video-clipurile cu mașini decât cu jocul propriuzis, deoarece...
Unii zic că se conduce mai bine din mașină. Alții zic că din afară. Măcar înăuntru nu te plouă.
Odată selectată o mașină, o pistă din cele șase disponibile, și un mod de joc (split screen, network, single) poți începe plin de încredere cursa. În acest moment însă, se evidențiază puterea calculatorului fiecăruia. Jocul spune că un P90 este suficient pentru modul single și un P133 pentru multi-player. Asta o crede el. Chiar și în versiunea recomandată (P166, 16M RAM), cu grafica setată la maxim, jocul și sistemul de operare sub care lucrează (ferestre nouăș'cinci) creează un conglomerat diabolic care duce la un raport frame/sec îngijorător de slab. Cu toate acestea senzația de viteză este mai bună decât la primul joc și traseele sunt mai interesante și mai placute ochiului. Astfel primele două trasee (Norvegia și Australia) sunt pentru super-începători și nu conferă cine știe ce senzații, urmatoarele două (Europa de Nord și Canada) sunt pentru cei care știu deja despre ce e vorba și eu le-am considerat și cele mai bune trasee din joc, de viteză fără să uiți însă degetul (!) pe accelerație și în fine ultimele (Grecia și Nepal) sânt pentru avansați. În rest claxoane, accelerație, depășiri, accidente, viteză, derapaj, câștigători, învinși...
Un pic după luarea startului. Radarul din dreapta e o chestie destul de folositoare, atunci când vrei să știi dacă trebuie să conduci vârtos și serios, sau ai timp de-o ghidușie, două.
Cum stă treaba
Personal nu am apreciat deloc lipsa unui contor de damage. Accidentele pe care le poți avea pe parcurs sânt impresionante și această invulnerabilitate forțată nu justifică alegerea simulation/arcade pe care o faci la început. Părerea mea este că datorită vitezei mici cu care pot fi parcurse ultimele două trasee (deși interesante), acestea nu-și prea găsesc locul în acest joc de viteză. Deși mașinile au caracteristici diferite se remarcă din start două: McLaren F1 (care și în realitate câștigă aproximativ toate concursurile la care participă) prin viteză mare și accelerație pe măsură și Lotus GT1 prin ușurința cu care se manevrează. Astfel poți învinge mereu cu un minim de efort și de noroc primele patru trasee cu McLaren F1 și ultimele două cu Lotus GT1.
În concluzie zic că avem un joc care merită două note: una mare pentru pentru imagine și una mai mică pentru jocul propriu-zis.
Totuși, deși nu sunt un împătimit al genului, jocul mi-a plăcut și astăzi mai pornesc din când în când un Need For Speed II, așa... pentru calibrarea degetolor, am zis!
-Johnny
| Ce ne place | Ce nu |
|---|---|
| Engine-ul e ceva mai performat ca în prima parte, iar traseele mai spectaculoase | Un sentiment de plictiseală te cuprinde fără mare efort. Se prea poate ca filmele să placă mai mult ca jocul. |