Syndicate Wars

Prima dată am văzut niște imagini, apoi am văzut câteva secvențe din jocul propriu-zis, peste încă un timp am jucat un demo conținând trei misiuni și o puzderie de bug-uri. Din câte văzusem și îi cunoșteam pe Bullfrog, se părea că Syndicate Wars va fi un joc bun. Acum, după ce l-am jucat, situația e clară și calificativul sec: EXCELENT.

CATEGORIA: Strategie PRODUCĂTOR: Bullfrog FORMAT: 1 cd

Resurse:

	Minim	Recomandat
Sistem	486/66, 8M	Pentium/100, 16M
Sunet	—	Placa de sunet

Celor care nu au auzit de Syndicate sau Syndicate Plus: The American Revolt, le spun că principiul e simplu în general și genial în particular. În Syndicate acțiunea se petrece în viitorul nu foarte departat și lucrezi pentru una din organizațiile (sindicatele) angajate în lupta pentru cucerirea lumii. Lupta nu se duce pe față și nu există o linie a frontului. Greul îl duc trupele special pregătite pentru lupta în interiorul orașelor, iar fondurile sunt obținute din taxele impuse acolo unde deții controlul. Bineînețeles că, fiind în viitor, armele au fost perfecționate, iar soldații nu mai urmează modelul puțin fiabil tip Rambo, preferând unui corp atletic, un schelet intern de titan.

Combinând economia cu strategia în timp real, având o mulțime de idei noi și beneficiind de o grafică și un sunet excelente, Syndicate a fost la vremea apariției unul din jocurile cele mai bune ale acelor timpuri (Hm, nici acum nu stă prea rău). Nici una, nici două, îi echipai pe băieți cu niscaiva mitraliere grele, scuturi magnetice, bombe cu ceas, laseri, puști cu lunetă și aparate de sucit mintea oamenilor și le dădeai drumul prin oraș. Cu butonul din stânga te deplasai și cu cel din dreapta încercai să-i ții la distanță pe tipii din sindicatele adverse, puțini doritori să te ajute în misiune.

„Unul din cele mai bune jocuri văzute și/sau jucate vreodată".

Syndicate Plus: The American Revolt e cam același lucru, numai că mult mai dificil și cu vreo două arme în plus. Succesul semi-seriei Syndicate fiind deosebit, continuarea devenise pentru Bullfrog o obligație. Și-uite-așa...

DIN LAC ÎN PUȚ

După victoria glorioasă a EuroCorp-ului, a urmat o perioadă liniștită de 50 de ani. EuroCorpul, în grija sa pentru oameni, a avut grijă ca fiecare să-și găsească fericirea. Oamenii au acum implantat un chip care-i face să vadă viața în roz și să confunde o existență puțin fermecătoare într-un peisaj cu nimic mai prejos, cu o viață perfect normală într-o lume mirifică. Confruntat doar cu câteva frământări mărunte, sindicatul a reușit ușor să mențină controlul, până când, o organizație secretă s-a dezvoltat îndeajuns din punct de vedere tehnic ca să constituie o amenințare serioasă. Având agenți speciali la fel de bine puși la punct ca cei ai EuroCorp-ului și nefiind cu nimic mai prejos ca tehnică militară, The Curch of the New Epoch, a fost clasată în dosarele Hexagonului ca o amenințare de grad Alfa 1. Așa stau lucrurile în momentul în care intri tu în scenă.

Laser-ul rămâne una din armele de bază.. în primele misuni, până când realizezi că.. NU MAI ȚINE!!!

Cadru suprapus: acoperișul unei clădiri făcut praf

Sus: o mașină de tocat, un uscător de păr, un fier de călcat, niște pirostrii... eh, de prin casă

ALBĂ SAU NEAGRĂ?

Ai de optat între EuroCorp Syndicate și The Curch of the New Epoch, urmând să devii, după caz, Executiv sau Acolit. Capeți așadar controlul deplin asupra centrului de cercetări militare al organizației, asupra cuvelor criogenice de păstrare a agenților speciali, precum și asupra arsenalului. Ți se dau pentru început 50.000 de credite,8 agenți și 4 cercetători, urmând ca în continuare să te descurci singur. Misunile de îndeplinit le primești direct de la înaltul comandament al organizației, iar eșecul într-o misiune nu este acceptat. Care-i treaba cu misiunile? Păi, să asasinezi pe unul sau pe altul, să cooptezi (un pic forțat) pe cutare sau cutare cercetător, să eliberezi un oraș de oamenii organizației rivale, mă rog, chestii de genul. Simplu ca b.. b.. bu..n. bună.. ziu.. a.

Dreapta: unul din băieții tăi echipat cu uniforma de vară, iarnă, primăvară și toamnă.

LET'S GET TO WORK

Ca să ai o șansă cât de mică să duci la capăt o misiune, trebuie să-ți trimiți agenții în zonă echipați corespunzător. Echipamentul ăsta, după ce că nu se dă pe gratis, nici nu se găsește pe toate drumurile, astfel încât trebuie să-l inventezi personal. Ai inițial 4 cercetători pe care-i poți pune la treabă pe două mari direcții: diferite arme și sisteme ofensive sau defensive, (capturate pe câmpul de luptă sau idei proprii) și module pentru modificarea structurii interne a agenților. Fiecărui tip îi pot fi implantate membre artificiale, precum și o armură pentru protejarea organelor interne, ba chiar și un creier pentru micșorarea timpilor de reacție, mărirea acuității vizuale și a capacității de a lua decizii rapide.

Polițiștii au renunțat la vechile tactici conform cărora victima este orbită cu un reflector. Nu, acum băieții preferă să bage în ochii victimei o rază laser care, eventual, îl va orbi definitiv.

Ce plăcere mai mare decât să faci pe nebunul în fața porților poliției.

„Ok, guys. Let's look for that bloody Jack The Ripper"

În funcție de câți bani aloci pentru cercetare, timpul necesar pentru definitivarea unui proiect poate fi scurtat. În primele misiuni mai reușești să cooptezi câțiva cercetători astfel încât treaba să meargă o țâră mai bine.

Odată intrat în misiune ai controlul direct asupra celor patru agenți (căci patru sunt), putându-i comanda ca pe indivizi separați sau grupați pe echipe.

Și cu asta, am cam terminat cu principiul, dar cu-râtul din poveste înainte mult bla bla.

Ouch, chestiile alea sunt chiar neplăcute atunci când descarcă prin tine tensiunea necesară formării unui arc electric de 10 metri. În altă dezordine de idei, vedeți cum se ondulează umbra năvuței cele rele, pe zid?

Stânga: Alo, domnu' vezi că-ți bate lanțu' și-e ajuns la reactor. A se observa umbra din timpul cel real.

OH, GRAFICA!

Când dai drumul la joc ai parte de o producere care numai ea singură constituie o capodoperă și asta nu numai ca realizare tehnică. Apoi, conform principiului „ziua bună de dimineață..." apare o interfață grafică și începe o muzică și un zgomot de fond care, nu-știu-cum se face, dar tare mai sunt tapene. Mă rog, explorezi, te minunezi, setezi, mai gândești, mai cumperi, mai vinzi și intri în misiune.

SW acceptă două rezoluții: „320" și „640". Față de Syndicate se vede clar o schimbare te optică și nu numai. Prima chestie e că peisajul se poate roti. Da, vrei să-l vezi mai dintr-o parte, mai din cealaltă, se poate. Asta te scutește de momentele în care tipii pe care-i comanzi sunt ascunși de o clădire și o încasează în timp ce tu cauți disperat adversarul, aflat și el prin zonă. Apoi, totul este pe bază de poligoane și texturi, arătând mai puțin exact și cu mai puține amănunte ca în Syndicate, dar dând o mobilitate extraordinară peisajului.

În ce privește structura orașelor în care se duc luptele, aceasta face cinste imaginației celor de la Bullfrog și concepției lor despre arhitectura viitorului. Totul e un labirint 3D conținând tot soiul de clădiri și structuri: domuri, blocuri turn, poduri, șosele suspendate, porți imense, blocând accesul la anumite zone, șanțuri, garduri, metrouri exterioare... și mai sunt.

Natural, pe lângă civilii cei pașnici și inocenți în fericirea lor halucinoasă (ce cuvânt o fi ăsta?), circulă prin peisaj hover-crafturi aparținând diferitelor instituții (poliție, salvare), taxiuri, mașini blindate, tancuri (mai rar), ba chiar unele capabile să părăsească suprafața șoselei de care celelalte vehicule sunt inseparabile.

Acum închipuiți-vă cum reacționează toată aglomerarea asta de elemente atunci când se duce o luptă cu arme care mai de care mai supărate.

În Syndicate nu se puteau distruge clădiri (doar mici părți ale acestora reacționând cât de cât atunci când trăgeai în ele), aici DA. Dacă ai nevoie să treci printr-o poartă care nu se deschide decât în prezența unei mașini (de fapt hover-craft) pe care n-o ai, poți trage, dacă ai la îndemână, o bombă cu ceas la fața locului.

Tipii de la Apogee erau mândri de faza din Duke Nukem 3D în care năruiai un bloc. Mă întreb cât de mândri ar trebui să fie Bullfrog dacă în Syndicate Wars poți reduce la zero un oraș întreg, încetul cu încetul. Vrei să tai accesul pe un anumit pod? O clădire îți blochează drumul? O șosea suspendată arată urât? Soluția e simplă. (Mda, având în vedere că o bombă costă 65.000 de credite, nu știu cât de simplu mai e)

Vehiculele, fie ele metrouri, mașini blindate sau ce-or mai fi, pot fi și ele distruse, în urma exploziei rezultând fragmente care sar care-ncotro. Combinația dintre modul de realizare a exploziilor și efectele de iluminare, la care Bullfrog a fost mereu pe primul loc, dă o senzație de catifelare unică.

Apropos de efecte de iluminare. Acțiunea se petrece, în majoritatea misiunilor, pe timp de noapte (normal, de altfel), iar uneori mai și plouă. Locurile sunt luminate de diferite surse, în principiu stâlpi cu felinare, ca pe la noi. Chestia mai interesantă e că felinarele pot fi foarte ușor distruse. Mai de plăcere, mai de nevoie, te poți trezi la un moment dat că nu mai ai lumină și nu mai vezi într-o anumită zonă mai nimic. Atunci, fie folosești vederea în infraroșu (ai și așa ceva), fie te resemnezi. Bineînțeles, focurile rezultate în timpul bătăliei, luminează în jur, farurile mașinilor de asemenea, la fel luminile de la ferestrele clădirilor.

Ca o chestie „minoră", obiectele au umbre realiste și e o plăcere să vezi cum își schimbă poziția umbra unui tip când acesta trece pe lângă un felinar.

Unde mai pui că, prin oraș mai există câte un ecran mare, unde se face publicitate la diferite chestii, iar reclamele luminoase pâlpâie sau au câte o literă stricată, chestia contribuind la coolness, realism și ce mai vreți voi.

Jos: Nu e o bombă atomică, nu e o bombă H, este efectul produs de apăsarea tastelor ALT-D (autodistrugere), atunci când este selectat un agent posedând Body Level 3.

Pe total, la aspectul grafic, SW este foarte tare, chiar dacă la prima vedere pare schematic. Este cu atât mai tare, cu cât nu trebuia să fie excelent la capitolul ăsta, pentru a fi un joc bun.

Sus: Whoops, se pare că n-o să fie o misiune ușoară. Tipii de colo nu par să fie ieșiți la Înviorare

Dreapta: Mă, și le-am zis să nu mai tragă cu rachete că mă ustură gâtul de la praf

OH, OH, SUNETUL

CD-ul pe care vine jocul are 4 track-uri, unul de date, trei de muzică. Pe lângă melodia pe care o cântă CD-ROM-ul și care e în genul Bullfrogian, adică psihedelicoasă, mai există și o muzică MIDI, care se modifică în funcție de acțiunea din timpul misiunii, purtând numele de Tension Music.

Zgomotul exploziilor, al armelor, al mașinilor, îmbinându-se armonios cu vocile polițiștilor și cu cele ale reclamelor, dau o atmosferă de oraș aglomerat și speriat cât se poate de țapănă.

Pe lângă sunetele din timpul misiunii, mai poți savura o voce care te anunță că ți-a sosit ordinul pentru următoarea misiune (prin E-mail) și că ar fi cazul să te duci să studiezi harta aferentă și să citești informațiile disponibile, cumpărând eventual unele în plus.

Ei, dar dacă stau bine să mă gândesc, în primul rând Syndicate Wars e o strategie, chiar dacă e combinată cu o doză mare de acțiune, împușcături și explozii, așa că...

OOO, STRATEGIA!

Syndicate avea o mai mare doză de acțiune... oarbă, decât Syndicate Wars, deși la prima vedere poate nu pare. E drept și aici, în SW, tragi din toate puterile și cu toate armele, însă după ce te distrezi distrugând în stânga și în dreapta, punând bombe (dacă-ți dă mâna sau disk-edit-ul) și explodând mașini, observi că după câteva misiuni treaba devine destul de grea și că, fără să gândești nu ai mari șanse.

Există, dealtfel, multe arme care imprimă un anume caracter jocului și care sunt concepute pentru a fi folosite cu cap și nu cu coadă. Este, de exemplu, o chestie pe nume Razor Wire (Sârmă Ghimpată, să zicem) și care poate fi folosită pentru a restricționa accesul civililor într-o anumită zonă. Sârma asta e așa de subțire, încât, fără ochi artificiali, este invizibilă și poate fi un impediment serios chiar și pentru agenții bine pregătiți. E clar, cred, că nu ai cum să folosești chestia asta în scopuri ofensive, ci trebuie să judeci înainte unde, când și cum să o pui.

N-ar fi rău, deci, să te gândești bine la echipamentul pe care-l aloci pentru fiecare misiune. Un agent nu poate fi încărcat până peste cap și nu-ți poți permite luxul de a lua în luptă tot ce CREZI că-ți va fi necesar. În timpul misiunii poți culege arme de la inamicii căzuți, după cum te poți dispensa de armele de prisos, astfel încât să te descurci cât mai bine.

SFATURI:

cel mai important lucru este să cercetezi cât poți de repede high-explosive. Asta iți va permite mai târziu să distrugi clădirile băncilor, să pătrunzi în seifurile acestora, aflate la subsol și să-ți rotunjești frumușel veniturile. Fii cu ochii în patru după polițisti că nu prea sunt de acord cu ceea ce faci;
este (uneori) bine să strângi pe lângă tine o mulțime de oameni, fie ei și civili nevinovați. Pe lângă faptul că iau arme de la inamicii căzuți și te ajută efectiv în luptă, au rolul de a forma un fel de scut viu. Mda, se poate să nu fie tocmai în conformitate cu principiile morale, însă în lupta dintre Sindicate nu încape prea multă moralitate;
mai ales în misiunile în care ți se cere să „persuadezi" pe cineva, este bine să faci mai întâi un control al hărții pentru a descoperi eventualii dușmani publici care stau ascunși și cu care nu o să poți lupta având în grijă și siguranța celui cooptat, și care, fiind de obicei, un savant cu capul în nori, este total cretinoid;
pentru a face rost de mașină poți încerca următoarea tactică: împușcă civili cât mai mulți în apropierea șoselei, după care, în momentul în care doctorul sosește cu ambulanța și se dă jos să-și facă de lucru... ahem, îl împuști fără multă vorbă și-i iei mașina;
atunci când ești asaltat de inamici, încearcă să fii atent la eventualele bombe pe care aceștia le lasă să cadă atunci când mor. Dacă tragi într-o astfel de bombă, poți scăpa dintr-o lovitură de o mulțime de băieți răi care se află prin preajmă și mai ai și parte de un spectacol. Civilii fug de obicei când prin jur se dă o luptă, astfel că n-ar trebui să sufere pre mulți de pe urma exploziei. Și-apoi.. asta e;
atenție, dacă în Syndicate un agent bine implantat putea să scape cu viață dintr-o mașină care exploda, aici, chiar module level 3, mori fără drept de apel dacă explodează mașina în care te afli. Hm, bănuiesc că asta urma s-o aflați și singuri;
suprafața cuprinsă în cadrul ecranului este funcție de arma curentă. Astfel, dacă ai în mână un Minigun, ecranul nu arată o zonă prea mare, pentru că arma are o rază mică de acțiune, altfel stau lucrurile când ai în mână o Long Range Rifle. Poți astfel să stai în mână cu o armă cu rază lungă de acțiune pentru a vedea inamicii mai de departe (radarul poate să fie un pic derutant din pricina aglomerației) și să schimbi arma atunci când e nevoie;
n-ar fi poate rău să dai volumul la „tension music" un pic mai tare. Astfel, atunci când primejdia se apropie, ești avertizat prin schimbarea temei muzicale și poți să iei măsuri înainte ca pericolul să-și facă apariția.

O îmbunătățire clară adusă interfeței și o schimbare în strategie, este eliminarea muniției. Fiecare agent are un mini-reactor propriu, iar armele, chiar cele cu proiectile, funcționează pe baza acestuia. Nu mai ești forțat să cari mai multe arme de același tip (ca în Syndicate) pentru a dispune de muniție în plus.

Tot la interfață s-a umblat și când a fost schimbat în rucătva sistemul de... hai să-i spunem drogare, a agenților. Concret, fiecarui agent îi poate fi injectat automat un drog care să-l facă mai mult sau mai puțin paranoic. Îl injectezi cu Blue [...text ilizibil în scan...], trage în tot ce mișcă, indiferennt de moralitate, sex, agresivitate, convingeri politice etc. Îi dai puțin drog roșu, devine mai sensibil la vederea potențialelor pericole. În orice caz, drogurile nu pot fi folosite oricum, având efecte secundare asupra preciziei de tragere a celui drogat, precum și asupra sănătății respectivului.

Hm, de ce oare tipii ăia doi care fug disperați și frumoasele care-i urmează au desupra câte un număr familliar? Un Clone-Shield? Nici vorbă..

Ce-e îmbucurător pentru noi (oare?) este că s-a umblat mult la AI-ul inamicilor. Dacă nu te așezi cu spatele la zid, băieții au grijă să vină din două părți, pentru a-ți face viața cât mai roz. Am văzut cum unul din cei care atacau a încercat să vină de după un colț și, când am tras în el, a dat bir cu fugiii... ca să ocolească clădirea și să vină din partea cealaltă.

Nicicând cuvintele: „Mai bine să dai decât să primești" n-au avut un înțeles mai clar.

Cei care nu dau dovadă de un AI prea grozav sunt polițiștii și civilii. Agenții inamici mai au și prostul obicei de a se plimba în anumite mașini, blindate sau nu, așadar bătătoare la ochi sau nu, și să tragă în tine când ți-e lumea mai dragă. Unde mai pui că armamentul pe care îl au în dotare ține foarte bine pasul cu dezvoltarea arsenalului tău și nu e deloc plăcut să se tragă în tine cu un Long Range Rifle, de exemplu, care, după ce că e foarte puternică, are și un range... long. În plus, zealots-ii (așa le spune) de la The Curch of the New Epoch, mai dețin și un frumos păianjen mecanic ce trage cu laser și care, deși nu foarte rezistent, nu e deloc simpatic.

E de rău spuneți? Stați așa.

Un alt element ce vine să sporească dificultatea și provocarea, este că nu mai poți opri mașinile din mers pentru a te urca în ele. Mașinile pe care le poți captura sunt cele goale, singurul rezultat pe care-l are tirul asupra unei mașini, fiind în final, o explozie. Mai puneți un punct la dificultate și pentru faptul că nu ai voie să-i dai unui tip decât un singur medi-kit și nu-ți poți permite să-l folosești la orice suferință a sărmanului agent.

Apoi, dacă în Syndicate mașinile opreau când traversai falnic strada, aici dau peste tine cu cea mai mare nonșalanță, oprindu-se numai dacă ești pe trecerea de pietoni. Asta n-ar fi foarte important pentru agenții tăi, care oricum sunt tari ca piatra, iuți ca săgeata și mai au și-un scut energetic pe deasupra (o chestie bună), însă poate fi un adevărat genocid să mergi pe mijlocul străzii, cărând după tine o turmă de oameni „persuadați".

Na, tot am spus-o. Termenul vine de la Persuadertron, un aparat din dotarea Euro Corp-ului, care reușește să influențeze mințile oamenilor, făcându-i să te urmeze orbește, indiferent de consecințe. Nu oricine poate fi „persuadat", însă civilii sunt cei mai expuși. În Syndicate Wars, The Church of the New Epoch folosește o sculă similară, Indoctrinator-ul.

De altfel, între cele două organizații există mici diferențe tehnologice. Astfel, la începutul jocului diferă o armă din dotarea fiecăruia, iar în cursul jocului, textele explicative de la fiecre armă sau modul cercetat, sunt diferite.

Tot la capitolul strategie ar trebui pomenit și faptul că, dacă Syndicate avea unele mici slăbiciuni de concepție ce puteau fi exploatate pentru a scoate un anumit profit, aici situația e alta. Dacă puneai să cerceteze ceva, intrai în misiune (timpul trecea foarte repede în cursul acesteia), după care, în caz că nu reușeai să termini treaba, renunțai la luptă, muniția îți era înapoiată și cercetarea era mult avansată.

Bullfrog a avut grijă și de lucrul ăsta. În Syndicate Wars, fie termini misiunea învingător, fie ieși în meniul principal, adică din jocul curent.

Un lucru bun, ca să vedeți că mai sunt și dintr-astea, este acela că cercetarea merge simultan pentru arme și module, netrebuind să renunți la una în favoarea celeilalte.

Ilustrație: agentul cu minigun (pagina înfășoară textul în jurul figurii, așa că decupajul prinde rânduri din coloanele alăturate)

AH, CE MAI E?

Opțiunea de multiplayer a devenit ceva banal pentru jocurile de strategie în timp real. Totuși, Syndicate Wars are câteva lucruri interesante. Având în vedere că jocul merge și pe taste, și pe joystick sau mouse, se pot aranja lucrurile astfel încât să joace pe același calculator 4 simultan, fiecare controlând unul din agenți (ecranul va sta fixat pe lider). Aceeași opțiune poate fi valabilă și în cazul jocului prin rețea IPX, dacă nu se optează pentru varianta luptei „unul împotriva altuia". Se poate juca și prin modem, iar meniul de joc multiplayer arată impresionant, fiind permise tot felul de opțiuni, echipe, grupuri etc.

PE LOCURI...

Luând în considerare ce am spus până acum și o mulțime de alte lucruri pe care probabil nici eu nu le-am sesizat, dar pe care subconștientul le-a înregistrat (altfel nu-mi explic de ce-mi place atât jocul ăsta), rezultă un joc bestial. Faptul că poți să faci o misune în mai multe moduri, alegând o cale sau alta, mobilitatea foarte mare pe care o dă posibilitatea modificării peisajului în care se duce lupta, calitatea engine-ului grafic și de AI, toate vin să susțină scorul pe care l-am dat. De fapt.. l-am dat? Nu? Ah, uite-l! Go.

Nimic special doar că generează un univers în care odată intrat uiți să mai ieși.

De ce? De ce trebuie să găsesc mereu ceva greșit la toate jocurile?