Gene Wars
V-ați întrebat vreodată cum ar arăta un joc de strategie în timp real „gen Dune 2" în care combatanții nu sunt oameni sau roboți, ci animale - fie ele create pe bază de inginerie genetică?
Ideea acestui joc a apărut în 1989, proiectul fiind preluat succesiv de mai multe companii, dar neajungând să fie dus până la capăt din diverse motive. Este meritul firmei Bullfrog de a fi reușit să pună în practică această idee ce se afla în faza de proiect, de mai bine de 7 ani.
CATEGORIA: Strategie PRODUCĂTOR: Bullfrog FORMAT: 1 cd
Resurse:
| Minim | Recomandat | |
|---|---|---|
| Sistem | 486/66, 8M | Pentium/75, 16M |
| CD-ROM | 2x CD-ROM | 4x CD-ROM |
| Grafică | SVGA | — |
POVESTEA
În momentul în care pământenii au reușit să treacă de limitele sistemului solar și au pornit la cucerirea spațiului, au descoperit încă trei specii care încercau același lucru. Având aceleași intenții, Saurienii, Schnozzoizii, Boemienii și Oamenii, s-au trezit antrenați într-un conflict de mari proporții privind dominația asupra noilor teritorii de curând descoperite. Astfel, zeci de planete colonizate împreună cu speciile aferente de floră și faună au fost pulverizate, doar pentru că un comandant aparținând uneia dintre forțele implicate, avea impresia că un tufiș arată suspect. Lucrurile s-au precipitat când comandantul Boemilor, Jean-Luc Pontiac a setat laserul navei sale pe „Supărat Rău" și a încercat să-l folosească pe un monolit negru, ce părea să ascundă sabotori saurieni. După cum reiese din jurnalul de bord, căpitanul a fost oarecum surprins să constate că monolitul a reflectat fascicolul, decimând cu acest prilej o mare parte din membrii echipajului. Aceasta a fost prima întâlnire cu Eteralii, o rasă supradezvoltată ce se retrăsese de prin aceste locuri cu câteva miliarde de ani înainte.
Apariția alienilor a însemnat sfârșitul ostilităților, deoarece combatanții s-au trezit cât ai spune „pește" deposedați de toate mijloacele de distrugere (arme în principal), asta ca să nu mai vorbim de sentința pe care au primt-o: coexistență pașnică întru ajutorarea aproapelui, pentru repararea moștenirii de tristă amintire. Ca speciile noastre să nu fie tentate din nou de violență, Eteralii le-au supus unui proces în cursul căruia fiecare individ a fost lipsit de capacitatea de a face rău oricărei viețuitoare, fie și unei muște.
În acest moment s-ar putea spune că vom avea de-a face cu un joc cam plictisitor, ceva de genul SC2000 în care conviețuirea pașnică se îmbină armonios cu alte prostii d-astea, de iese ceva fără nici o finalitate. Lucrurile nu stau tocmai așa, deoarece conflictul, sau cel puțin amenințarea acestuia a impulsionat întotdeauna tehnologia, ceea ce în cazul nostru particular se observă din soluția găsită: incapabili fiind de a lupta ei înșuși, indivizii se folosesc de animale create pe bază de inginerie genetică pentru a ruina agoniseala vecinului.
JOCUL
Să recapitulăm deci: 4 rase se înfruntă, dar nu direct, ci prin intermediul unor creaturi bizare capabile de a provoca mult rău celor ce le stau în cale. Aceste animăluțe sunt fie pure, fie hibride, cele din urmă rezultând din încrucișarea celor cinci specii existente și anume: catâri, crabi, broaște, păsări și dinozauri. Speciile sunt caracterizate de anumite atribute cum ar fi rezistență, viteză și durată de viață ceea ce le face să fie utile în diferite împrejurări.
Orice rasă dispune de specialiști, fiecare având un rol important în îndeplinirea misiunii ce îți este încredințată. Specialiștii sunt dotați cu rezistență și un anumit grad de măiestrie ce determină eficiența cu care își îndeplinesc sarcinile primite. De exemplu, inginerii pot construi, repara sau distruge clădiri, în timp ce botaniștii se ocupă cu studiul și creșterea plantelor. Există o mare varietate de viață vegetală, fiecare plantă având pretențiile sale în privința solului și a climatului, acești doi factori influențând valoarea lor nutritivă și viteza de răspândire.
La fel ca și în cadrul celorlalte jocuri de acest gen, banii (generic spus), ocupă un loc central. „Moneda" de schimb în acest caz poartă numele de „goop". Goop-ul este o substanță foarte bogată în carbon ce se poate obține fie forând în locurile în care „crește la suprafață" fie prin reciclarea corpurilor animalelor decedate sau extragerea din vegetația existentă. De extragerea din sol se ocupă un fel de burghie intitulate sugestiv „extractor" în timp ce pentru reciclare există instalații specializate exclusiv în această activitate. Cu toate acestea, există un mic inconvenient: vegetația susmenționată nu vine de bunăvoie la tine să fie reciclată, așa că trebuie să-ți trimiți catârii să pună mâna, nu, copita, pe ea.
Energia electrică, sau lipsa acesteia își spune și ia cuvântul. Fiecare tip de instalație are consumul energetic propriu, trebuind să se afle în raza de acțiune a unui distribuitor, care la rândul său trebuie să fie alimentat cu energie de la un procesor solar sau unul eolian. Cu toate că instalația de reciclare și extractorul pot înmagazina goop, există containere special construite în acest scop. Pentru a putea aduce specialiști noi sau a-i înlocui pe cei căzuți în luptă se poate construi un spațioport - soluția optimă în aceste împrejurări.
Asemeni tuturor jocurilor care se respectă, GeneWars permite „upgradarea" instalațiilor pentru a mări gama de opțiuni disponibilă jucătorului, dar doar în cazul în care a fost construit în prealabil un centru de cercetare. Sarcina îmbunătățirii cade în capul inginerului, ajutat de crabi care târăsc lemnele de la gater la locul construcției. În tot acest timp, instalația în discuție nu este funcțională, așa că ar fi bine să mai construiești una similară înainte de a te apuca de treabă.
Soiul de specialiști numiți geneticieni se ocupă cu studiul creaturilor, precum și cu vindecarea acestora și a colegilor de specie. Lor le revine sarcina de a se ocupa de orice ființă nouă, deoarece nu poate fi reprodusă în laboratoarele tale decât după ce este cercetată măcar în proporție de 50%.
Toate aceste animale sălbatice ar începe să-și facă de cap dacă nu ar exista ingineri zootehniști care să se ocupe de alimentația și reproducerea acestora. Creaturile hibride rezultate din încrucișarea speciilor diferite sunt mai apoi cercetate de geneticieni și clonate în centre upgradate, pentru că cele inițiale nu suportă hibrizi.
ETERALII
Din timp în timp, taberele în conflict sunt vizitate de o farfurie zburătoare aparținând Eteralilor, care vor să se asigure că totul merge după cum a fost stabilit. Diferitele acțiuni pe care oamenii sau celelalte rase le întreprind sunt interpretate de către alieni ca Bine și Rău, nivelul variând în funcție de modul în care te încadrezi în limitele impuse de aceștia. În caz că te prind că nu-ți îndeplinești sarcinile la timp, ești surprins demolând cu inginerul vreo clădire de-a concurenței sau omori cu zootehnistu' vreo creatură care nu-ți aparține (nu contează că tocmai ți-a dărâmat o casă sau ți-a mâncat botanistul), Eteralii zic că ești Rău și încep să te maltrateze, pentru a-ți băga mințile la loc în cap. Dacă îți faci treaba la timp, crești animale și plantezi plante așa cum ai fost învățat, atunci devii Bun și vei fi răsplătit cu un monolit negru, acesta având capacitatea de a îmbunătății rezistența și abilitatea specialistului care l-a atins. Cu toate acestea, diferitele rase nu pot atinge valori maxime la toate abilitățile, oamenii spre exemplu
ajungând la 100% abilitate și 70% rezistență, spre deosebire de Saurieni care pot atinge 100% la rezistență, dar numai 75% la abilitate. Oamenii nu sunt singurii beneficiari ai monolitului, creaturile putând și ele să capete abilități deosebite în urma contactului cu respectiva rocă. Fiecare specie pură sau hibrid capătă un dar special. Astfel, catârii pot lovi în plus și cu cu copitele, racii pot reflecta proiectilele trimise asupra lor, broaștele pot scuipa la distanță iar dinozaurii pot inflama tot ceea ce se află în zonă.
MISIUNILE
Au loc pe diferite planete ce trebuie recolonizare, scopul fiecăreia și condițiile inițiale variind de la caz la caz. Prima misiune este gândită în așa mod încât să te ajute să te familiarizezi cu interfața, cu punerea la punct a instalițiilor și cu controlul specialiștilor. Totodată, cercetezi prima creatură, și anume nobilul catâr. În misiunea următoare, îți pui în practică cunoștințele și manufacturezi niște catâri pentru a-i pune la treabă.
De aici încolo, sarcinile variază de la strângerea unei anumite cantități de goop sau construcția unor structuri, la restabilirea echilibrului ecologic distrus al unei planete sau la colonizarea acesteia, pornind de la botaniști, zootehniști, 4 catâri și tot atâția raci. Această slujbă din urmă nu este deloc ușoară, deoarece ai de înfruntat o hoardă întreagă de creaturi care sunt hotărâte să-ți pună bețe în roate, profitând de lipsa bazei tale sau de faptul că pot zbura iar tu nu (e vorba de păsări).
Climatul diferitelor zone variază, porțiuni cu iarbă alternând cu porțiuni de deșert sau zone unde se află zăpadă. Dacă tot am vorbit de zone cu climă variabilă, ar trebui amintită încă o idee a realizatorilor, și anume faptul că porțiunile cu zăpadă încetinesc metabolismul animalelor care le traversează, o staționare îndelungată a acestora provocându-le moartea prin înghețare în interiorul cubului cristalin ce se formează în jurul lor.
După cum spuneam mai devreme, oamenii sunt incapabili să facă rău în mod direct adversarilor, așa că această sarcină cade în seama animalelor. Deoarece adversarii nu au nici o remușcare când își trimit hoardele asupra-ți, tu rebuie să faci la fel, ținând însă seama de caracteristicile animalelor pe care le folosești și de rezistența pe care te aștepți să o întâmpini. La primele misiuni aceasta nu este o problemă, deoarece oricum nu ai decât catâri, iar inamicul nu are cine știe ce sisteme de apărare, dar pe măsură ce înaintezi vei constata că nu mai este la fel de plăcut atunci când întâlnești câmpuri de protecție sau turele care trag animalele tale. De asemeni va trebui să ai grijă să nu ai prea multe animale lângă o clădire care este pe punctul de a fi distrusă, deoarece explozia sa va afecta starea sănătății acestora (le omoară, adicătelea), același lucru fiind valabil și pentru fragmentele care cad de sus cu această ocazie.
CONCLUZIA?
Îndeajuns de complex și de novator ca să nu poată fi acuzat de vreun plagiat. Nu îndeajuns de... strategic. Se poate să nu fie pe toate gusturile, așa cum se-ntâmplă cu unele concepții mai originale.
Idei grămezi, realizare numa' bună.
Engine-ul are unele bug-uri, și are tendința de a se bloca fără nici un motiv