Bedlam

„Freewheel burning... freewheel burning..." și uite-așa se scurge timpul, încetișor în camera mea de la redacție (nu doar a mea), cu Judas Priest „loop"-ând în casetofon și cu mintea-mi încercând să fie cât mai haotico-atrăgătoare. Și cum să nu fii atrăgător când ai drept momeală un joculeț demn de epoca post-Crusader-iană a arcade-ului 3D? Gloanțe, plasmă roboți, flăcări, butoaie, secrete și mouși sfărâmați. Bedlam, ce mai!

CATEGORIA: Arcade PRODUCĂTOR: Mirage FORMAT: 1 cd

RESURSE:

	Minim	Recomandat
Sistem	486/66	Pentium/100
Memorie	8M	16M
Altele	SVGA	Placa de sunet
	2x CD-ROM	4x CD-ROM

Cei care ați jucat Crusader faceți așa: eliminați din joc partea umană a problemei, măriți numărul de arme, qvadruplați numărul de monștri, încâlciți harta unui nivel cât se poate de tare, simplificați interfața și tot așa. Cei care nu v-ați jucat de-a Cruciatul închipuiți-vă un robot, dronă, omuleț de tablă, sau ce vă place mai tare, zburând la trei centimetri de sol, încărcat cu arme de la pușcă mitralieră până la aruncător de flăcări, încercând să-și păstreze calmul în mijlocul unui miting pro-anarhie preocupat să-l facă arșice.

Principiul „în ce tragi se face praf" a reușit să mai dea naștere unui reprezentant al 3rd person-arcade-ului 3D. Fără multă vorbă, ai de făcut o serie de misiuni, cu obiective deloc subtile dar păzite cât se poate de bine. Îți alegi armele și echipamentul dintr-o listă impresionantă, totul în limita unui buget, și-i dai drumul.

Heavy duty

Iată-te așadar într-un peisaj 3D, aglomerat puternic și, de obicei, derutant. Ai la dispoziție o hartă, un radar, o interfață simpluță gen Syndicate și un număr de până la trei luptători cocoșați sub arme. Dacă am folosit ceva mai sus cuvântul Syndicate, nu uitați vă rog, că și mai sus am folosit cuvântul Crusader, așa că nu vă închipuiți o strategie cât de cât violentă ci inversul acesteia.

Ce trebuie ținut minte este că ești limitat de un lucru foarte important: muniția. În nivel se găsesc power-up-uri, precum și muniție, dar e departe belșugul în acest domeniu. În plus, odată un inamic împrăștiat pe pereți, acesta revine în luptă nou-nouț după un anumit interval, fiind astfel imposibil să golești zona de agresori.

În timpul luptei, intervalul cel mai lung în care nu se trage, nu trece de 30 de secunde, iar numărul celor făcuți terci este de ordinul sutelor. Totuși, dificultatea majoră din Bedlam nu stă în numărul adversarilor ci în încâlceala de clădiri, platforme, teleportoare, lifturi și câte și mai câte, unde are loc confruntarea. Dacă primele niveluri sunt relativ simpluțe, de la a doua zonă de conflict, cea industrială, lucrurile devin haotice rău.

Ți se pare că un teleportor e inaccesibil? Trebuie numai să-ți vină ideea de a trece prin clădirea aia precum un tirbușon printr-un dop de plută, croindu-ți drum fără multă vorbă dulce.

All guns blazing

Tot omul când joacă așa ceva așteaptă cu sufletul la gură să vadă ce arme mai apar la misiunea următoare, ce echipamente minunate îl vor face mai mare și mai tare.

În Bedlam, armele sunt structurate pe categorii: grenade, mine, arme cu energie, rachete etc. Folosești o armă în funcție de ce ai de distrus și poziția în care de afli față de obiectiv. Dacă vrei să distrugi un câmp minat, folosești grenade. Tot cu grenade dai în capul celor aflați sub tine, atunci când ești cocoțat undeva. Rachetele sunt radicale împotriva clădirilor, iar minele or fi și ele bune la ceva.

La magazin găsești și ceva echipament ca un soi de scut, un scaner mai performant, un radiator pentru zilele mai fierbinți etc.

Pe măsură ce înaintezi în joc ți se mai oferă spre vânzare câte ceva nou, numai bani să fie. Banii vin din două surse: bonus pentru cât de viteaz ai fost în luptă și goodies-urile culese din zona de conflict.

Oleacă de sunet și nițică imagine

SVGA, natural. 3D rendered objects, normal. De ce așa natural? Pentru că Bedlam este făcut de miraj, cei care au produs Rise of the Robots. Dacă vă amintiți, jocul e un combat-game de o prostie sinistră, grafica și sunetele fiind în schimb super-super.

Bedlam beneficiază de aceleași atribute, începând chiar cu introducerea. Înfățișarea peisajului se schimbă dramatic de-a lungul unei misiuni, dar arată mereu la fel de bine. Singurul lucru care scârțâie, este partea cu exploziile, acolo unde Crusader dă clasă. Aici, o clădire trece de la starea de imobil de lux la cea de morman de moloz fără să existe multe stadii intermediare și asta poate fi interpretată ca o slăbiciune. Oricum, atenția pentru detaliile mici și care pot trece ușor neobservate este lăudabilă.

Ai parte, de-a lungul întregului joc, de un fond sonor numai bun pentru o fanfară militară. Un ritm apetisant de marș militar te însoțește în briefing-room și în camera armelor. În misiune, tipii pe care îi conduci protestează când nu le dai atenție - și o încasează - replicile picând tocmai bine în atmosferă.

Da, de fapt, ca la orice joc, atmosfera este cea care contează. Deși Bedlam nu excelează la capitolul ăsta, nu este de lepădat. Depinde ce aveți în minte în momentul ăla, de distanța la care se află teza la mate și examenul la fizică și de sensul în timp al acestei distanțe.

OK, Die!

Și-uite-așa, din vorbă-n vorbă, am ajuns la final. Recomand călduros Bedlam tuturor celor dornici de acțiune fierbinte, arme fioroase și monștri de toate sexele și culorile. E frumos, te sprijini calm de spătarul scaunului, mâna stângă pe F1, F2, F3, să schimbi între băieții pe care-i comanzi, mâna dreaptă pe mouse, două trei click-uri și uite mesajul mult așteptat: „Launch checking in, I'm ready to kick some ass!". Go.

Fără multe probleme principiale, fără multă vorbă, un arcade total.

Riscă să devină un pic monoton și obositor datorită arhitecturii nivelelor.