MechWarrior 2: Mercenaries

Dacă faci parte din una dintre casele Sferei Interioare, fără îndoială că i-ai întâlnit pe Mercenari. Fie că au luptat împotriva ta, fie că au făcut diferența între înfrângere și victorie, într-unul dintre conflictele la care ai participat. Luptători excelenți, eficienți și neiertători, luptând nu pentru onoare, ci pentru cine oferă mai mult, detestați de către toți ceilalți, însă folosiți, au hotărât totuși, soarta multor bătălii.

Dacă faci parte din unul dintre clanurile care l-au urmat pe Alexander Kerenski în lungul său exod în afara universului cunoscut și care se întorc acum pentru prima dată să redobândească Terra, ai grijă! Căci din ruinele omenirii decăzute și slăbite de războaie, pe care ați lăsat-o în urmă, s-au ridicat niște luptători care, într-adevăr, vă pot înfrunta.

Iar dacă, pur și simplu, ca jucător de Mechwarrior, ți-era dor să te arunci în luptă pulverizându-ți toți adversarii, de la bordul unui monstru de oțel de 100 de tone, încearcă-ți norocul alături de mercenari. Poate astfel vei afla cum, la Tukayyid, în 3044, clanurile lui Kerenski au fost înfrânte de o Sferă Interioară aflată în haos, sfâșiată de lupte interne pentru putere și stpânind o tehnologie mult inferioară. În schimb, cu siguranță vei afla cum e să lupți pentru bani și nu pentru onoare.

Nu uita: acum TOTUL se plătește.

Eh, uite că termenul de „sequel" poate fi aplicat și altundeva decât în cazul Red Alert-ului, Activision plasând acțiunea din Mercenaries în anul 3044, la 300 de ani după marele Exod și înainte de retragerea clanurilor învinse în confruntarea de la Tukayyid, așadar înainte de acțiunea din Mechwarrior2: The Clans. Dar poate că asta e mai puțin important pentru unii dintre cei care au jucat Mechwarrior 2. Pentru ei și pentru toți ceilalți, mai oameni de onoare sau mai înclinați spre cariera de mercenar, mă voi strădui să fac limpede un lucru: MW2 Mercenaries e un „sequel"... cum n-am văzut multe continuări.

„O continuare completă? Nici că se putea găsi o caracterizare mai scurtă, mai la obiect și mai plină de adevăr"

MAI MULTI BANI, MAI MULTE TONE

În 3044, când demarează acțiunea din Mercenaries, banii aveau - cel puțin așa cred producătorii - o importanță mult mai mare. Făcut sub deviza: „Life is cheap, Battle Mechs are expensive" sau mai pe românește, „Pe stăpân poți să-l omori, numai lasă calul în pace", jocul îți oferă posibilitatea să alegi două variante: fie ești mercenar fără altă grijă decât înavuțirea prin îndeplinirea misiunilor, fie te afli la comanda propriei organizații și, pe lângă lupta propriu-zisă, mai ai grijă și de aspectele legate de aprovizionare, reparații, economie etc.

Varianta a doua e mai dificilă, însă oferă o mai mare libertate de mișcare și, bineînțeles, satisfacții mai mari.

Ce ai de făcut, dacă ești comandant pentru ca treaba să meargă bine? Prins cum ești în lupta dintre casele Sferei Interioare, care se luptă pentru supremație, poți opta pentru diferite contracte ce presupun îndeplinirea anumitor misiuni pentru casa care te plătește. În rest, te îngrijești de aprovizionarea bazei cu armament, muniție și roboți, cumpărându-le de la diferiți negustori. Bineînțeles, poți angaja să lucreze pentru tine piloții dispuși să-și riște pielea de dragul banilor. Pare simplu, însă nu e chiar așa.

În primul rând, n-ar strica să lepezi eventualele deprinderi căpătate jucând Mechwarrior 2, cele legate de onoare și lupta până la capăt. Nu trebuie să uiți că, dacă te retragi din misiune sau întrerupi un contract NU TU ești cel care pierde, ci clanul care te-a angajat. Apoi, deși ies bani frumoși din mercenărie, misiunile nu sunt chiar simple, iar dacă nu-ți poți permite niște roboți mai acătării, treaba nu tinde să devină roz, bătând puternic în ultramarin. Reține că nu-ți poți permite principii morale decât doar atunci când ai în spate o avere respectabilă. Ar mai fi un motiv pentru care nu trebuie să faci pe heroul, dar... mai încolo.

MORALITATE? ONOARE? AȘI

Ca să vedeți cât de jos se aflau pe scara onoarei, mercenarii și cei care-i angajau, există posibilitatea ca, în lipsă de altceva mai bun, să culegi componente (roboței, lansatoare de rachetuțe, gun-uțuri) de pe câmpul de luptă. Atunci când nu te culeg alții pe tine.

Iar dacă vrei să faci pe comandantul și să ai propria-ți organizație, ai de dus o luptă dură. De ce? Să vă explic.

În Mercenaries sistemul de salvări este schimbat. Nu mai există un fișier în care este notată misiunea curentă pe care o poți încerca de câte ori vrei, până reușești să treci de ea. Nu. Acum sistemul de salvări este unul normal, adică ai un meniu unde salvezi, încarci etc. Și ce-i cu asta? Mda, dacă joci ca simplu mercenar n-ar fi mari probleme. Dacă mori într-o misiune sau o ratezi, butonul pe care ar trebui să scrie „Next Mission" este inscripționat cu un frumos „Replay". Dai „Replay" și mai încerci o dată. Până când îți iese pasența. Dacă, însă, ești comandant și ratezi o misiune, treci obligatoriu la următoarea, cu roboții făcuți țăndări și fără nici un sfanț încasat. În cazul în care mori în misiune ești aruncat direct în meniul de început (nici măcar n-au pus un mesaj gen Game Over) și se cheamă că, dacă n-ai o salvare relativ recentă, poți servi neuroni flambați.

Ei, acum înțelegeți cum stă treaba cu onoarea? Cei rai ar putea să se ambiționeze și să nu salveze decât atunci când ies din joc, pentru a se duce să se odihnească; astfel miza ar fi mult mai mare. Ai sta un pic mai mult să te gândești înainte să dezactivezi opțiunea AUTO EJECT, cea care îți salvează viața atunci când Mech-ul îți este făcut arșice.

AM FACUT BINE CE-AM FACUT?

ACTIVISION a prevăzut jocul cu acea caracteristică pe nume nelinearitate. Adică acțiunea nu este mereu aceeași, schimbându-se în funcție de cât de bine te-ai descurcat în luptă. O misune poate avea deznodăminte diferite, chiar dacă în ambele cazuri este terminată cu bine.

De exemplu, ți se dă un anumit timp pentru a ajunge la Drop Ship. Dacă ai un robot rapid ca un struț, reușești să ajungi și pleci fericit, scoțând limba la cei de la sol. Ești însă cu un mastodont care de-abia se târăște? E ok și-așa. Te bați, îți croiești drum și, deși nava a plecat, mai există o posibilitate de terminare a misiunii, care conduce spre altceva. Frumos e că nu-ți dai seama întotdeauna când o misiune se poate termina și în alt mod, și când nu.

Aflat în luptă poți avea surpriza ca obiectivele să se schimbe brusc. Mergeam odată vijelios spre Nav Point Alpha, unde trebuia să întâlnesc omul de contact al rebelilor, și-aud în căști: „This is your rebel contact. Nav Alpha is guarded, go to Nav Beta. I repeat. Go to Nav Beta". Bine că era noapte târziu, era liniște și-am auzit ce-a spus, pentru că tipul n-a mai zis-o a doua oară și mă-ndreptam cu seninătatea pe care numai inconștiența ți-o oferă, spre gura deschisă a lupului, fără a avea o salvare destul de recentă.

Natural, neliniaritatea vine și din posibilitatea alegerii oricărui contract care-ți place (dacă ești comandant). Asta, oricând. Te enervează cei pentru care lucrezi și ai început să simpatizezi inamicul? Îi poți lăsa baltă pe unii și trece de partea cealaltă. Sună bine, nu?

BY MYSELF BUT NOT ALONE

Dacă ești mercenar simplu și câștigi destule C-Bills, ți se alocă automat până la doi camarazi. În misiunile care permit tovarăși de luptă, îi poți folosi și pe cei doi, nu sunt chiar bătuți în cap și, în plus, au niște replici prin radio destul de cule.

Vestea cea bună și noutatea, este că, atunci când ești comandant și-ți angajezi singur negrii pe plantație, poți să iei maximum trei, plus un pilot de navă care te poate ajuta în luptă, ouându-se în capul celor de la sol.

Vestea mai proastă este că tipii/tipele cer bani (salarii) și mai pot să și să moară dacă sunt nepricepuți. Că pierzi pilotul n-ar fi nimic, da' pierzi robotul pe care îl pilota în momentul respectiv și valorează o avere.

Faptul că nu ești singur dă, oricum ai lua-o, un farmec în plus. Poți să comanzi acești „lancemates" (nu știu cum să fabric un plural adecvat și nici nu le pot spune „wingman"-i) ordonându-le să atace sau să apere anumite ținte, să se țină după tine, sau (o treabă bună) să „shut-down"-eze roboții pentru a nu fi detectați pe radar.

APARITIE

Citeam odată un FAQ (Frequently Asked Questions) despre Mechwarrior 2, minunându-mă cum, un tip de la Activision explica de ce nu au pus texturi pe obiectele din MW2. Cu alte cuvinte, de ce dealurile arătau ca niște piramide golașe și clădirile de asemenea, în loc să aibă niște oarește modele populare pe dânsele. Tipul spunea cum că nu se poate, pentru că jocul s-ar mișca foarte greu.

Ei, uite că se poate. Iar de mișcat se mișcă... potrivit. Mai exact, în 640x480 nu-ți recomand să setezi nivelul de detaliu prea sus dacă nu ai măcar un P120. Yuck, sună oribil cred dar... Nu vă speriați. Motivul pentru care nu recomand această acțiune, este acela că jocul arată foarte bine, uneori chiar mai bine în 320x200 și se mișcă fără mari probleme. Așadar, de ce să te încăpățânezi să utilizezi rezoluții mari, unde jocul merge prost (sunt diponibile și 800x600 și 1024x768), dacă nu e vreun câștig grozav pe plan estetic? Oricum, există un meniu care te lasă să alegi diferite nivele de detaliu, pentru a mulțumi pe cât mai mulți.

Cel mai grozav lucru e că băieții nu s-au oprit numai la texturi atunci când au îmbunătățit grafica. Cea mai spectaculoasă ridicare a nivelului graficii o aduc efectele de iluminare. Dacă tragi cu un aruncător de flăcări sau cu un laser, peisajul se luminează pe traiectoria respectivului „proiectil".

A fost la un moment dat o misiune pe timp de noapte unde, după ce mi-a fost distrus sistemul de vedere în IR (acum îi zice Thermal Optics și arată ceva mai ciudat), neavând altă posibiliatate de a vedea structurile din jur (nu mai există acel Image Enhance), a trebuit să luminez în jur, trăgând nebunește cu laserii. Era ca și cum ar fi fulgerat la fiecare jumătate de secundă. Bestial!

A mai fost îmbunătățit și modul în care sunt generate exploziile, țăndările sărind mai interesant din nefericita chestie aflată sub tir.

Adunând cele de mai sus cu faptul că există și furtuni de zăpadă sau nisip, efecte de ceață și fum și că peisajele sunt mult mai aglomerate și mai plăcute ochiului și creierului, rezultă că la grafică s-a umblat destul de mult, astfel încât a fost ameliorat capitolul la care MW2 primea, de obicei, cele mai multe critici.

AUDITIE

Ceva legat de echinox. Da, ceva de genul, este numele celor care au compus muzica de la MW 2: Mercenaries. Special pentru joc. Sunt 21 de melodii, care mai de care mai plină de chitări dure, tobe sinistre și ritmuri războinice, care mai de care mai plină de geniu.

Atunci când stai și socotești dacă muzica unui joc e bună, există de obicei semne de întrebare. Dacă îmi place numai mie? Dacă oi fi eu ăla ciudatu'? În cazul Mecs-ului, când eu stau toată ziua cu CD-ul în unitate și cu CD-Player-ul pornit, unul zice că muzica e ultra-țapănă altul spune că e nervoasă și un altul mă roagă să-i trag o casetă, nu mai încape multă discuție. Ia ascultați! Auziți? Gin, gin, giiin, giin... Tare, nu?

Cu sunetele, vocile și tot ce înseamnă FX jocul stă la fel de bine. Au fost îmbunătățite, un pic, replicile camarazilor de luptă. Chiar dacă par câteodată monotone, există momente, deloc puține, în care ceea ce spun cei din roboții alăturați pare foarte spontan. E plăcut atunci când tocmai ai prefăcut un robot advers într-o formă fără formă, să auzi cum râde unu' și zice: „Ha, haaa, YES!", simultan cu tine.

UN STROP DE STRATEGIE

Pe lângă strategia din teren trebuie să ai în vedere cum îți echipezi mașinile de luptă înainte de misiune. Oferta de roboți pe care o ai la dispoziție este impresionantă: cam 30. De toate formele și mărimile și cu niște nume de să îngheți.

Ca și în MW2, o mare parte din reușita unei misiuni se bazează pe alegerea robotului și a echipamentului potrivit. La o primă vedere, s-ar părea că robotul e cu atât mai performant, cu cât e mai greu, măcar pentru că poți să pui mai multe arme pe el, până arată ca un porc ghimpos. Raționamentul e bun, în general, însă dă rateuri în particular, mai ales când trebuie să faci o misune contra cronometru (în rest, poți aplica tactica probabil cea mai folosită: „enervant de-ncet, dar sigur"). Așadar, deși un Atlas de 100 de tone poate căra destul armament pentru a distruge o clădire dintr-o singură salvă, micuțul Kit Fox de numai 35 de tone, sau Jenner-ul cel cretin (am rămas cu impresia asta de când am jucat Mechwarrior 1), se pot dovedi alegeri mult mai inspirate în unele cazuri.

Dacă ești comandant, ar fi bine să nu încerci să faci praf și pulbere roboții inamici, ci doar să-i scoți din luptă, afectându-i cât mai puțin, astfel încât să mai rămână ceva de capturat în cazul unei victorii. Am reproșat MW2-ului faptul că, atunci când distrugeai piciorul unui robot acesta rămânea la verticală precum un cocostârc SF. Problema e rezolvată acum: roboții cad dacă le sfărâmi un picior și sunt aproximativ inofensivi. Spun aproximativ pentru că mai sunt cel puțin două moduri în care te pot ataca: folosind Jump Jet-urile pentru a se ridica de la sol, trag în tine, sau încearcă să-ți cadă în cap (asta e chiar o manevră pe care o poți încerca). Te surprinde măcar un pic să vezi cum maldărul de oțel fumegând ce tocmai s-a prăvălit la pământ, își ia zborul și trage în tine precum... nu știu ce, n-am mai văzut până acum ceva asemănător.

Ah, și-ncă o chestie care crește dificultatea dacă ești comandant: nu-ți poți configura roboții decât înainte de începerea campaniei, adică a unui contract și nu înaintea fiecărei misiuni.

AJUTOR, INTER-FATAI

Mecs-ul permite mai toate sculele pe care nu și le permite oricine. Pedale, joy-stick-uri dintr-alea urâte, Phoenix-uri cu 24 de butoane, căști fioroase și tot așa. Un control destul de bun îl poți obține cu mouse-ul cel banal și e chiar mai indicat decât un joystick slăbuț.

În rest, se lucrează cu tastele din plin și nu e deloc rău. Chiar dacă numărul acestora este impresionant, nu se folosesc toate în mod curent; în plus, ai șanse să cânți frumos la pian după aia.

Jocul vine cu un mare carton pe care sunt explicate și pe față și pe dos comenzile și indicatoarele folosite. E drept, sus scrie mare „Novice keyboard commands".

MY FRIENDS OF MISERY

Pe cutia jocului scrie tot mare, cu roșu: MERCNET. Atenția pe care producătorii au acordat-o dorinței jucătorilor de a se căpăci reciproc, a fost mult mai mare. MW2-Mercenaries se joacă prin modem, cablu serial sau rețea IPX (8 războinici maxim). Internetul a fost și el băgat în seamă, măcar așa, ca să ne facă nouă în ciudă.

O luptă multi-player poate fi generată în cele mai mici amănunte (echipe, escadroane, peisaj, temperatură, vreme) și nu e deloc neplăcut să știi că ai alături niște unii mai pricepuți decât calculatorul, după cum ai în față o echipă pe măsură.

Așadar, poate nu trebuia spus „... Misery", deși uneori...

Ah, apropos, jocul merge și sub Windows 95, necesitând ce-i drept, o configurație mai tare (probabil din pricină că Win95 e „optimizat" puternic de tot și folosește mult mai bine (?) resursele puse la dispoziție).

CONCLUZIONUL

Concluzionul e că jocul merită să fie jucat, dacă nu pentru luptă, măcar pentru poveste, istorie, atmosferă sau universul creat. Dacă nu pentru una din astea, atunci măcar pentru muzică. Și dacă nici pentru muzică, atunci măcar pentru strategie, bani, economie, furt și comerț. Iar dacă nici pentru asta, atunci măcar pentru scorul dat de Game Over. Dacă nici pentru ASTA, atunci măcar pentru faptul că la ora 2:29 AM, stau și scriu rândurile de față, în loc să lupt la Tukayyid. Și dacă NICI pentru asta, măcar așa, de chestie. Go!

Complexitate, acțiune, grafică, muzică, sunet, idee. E greu, greu de tot.

De ce n-a fost așa de la început domnule? Cum? Nu existau atâtea P-uri. Mda, poate e un răspuns.