MsFlight 5.1
Microsoft este cea mai cunoscută firmă de soft din lume, cea care ne dă, sau nu, cel mai folosit sistem de operare, cea fără de care nici un joc nu ar putea să funcționeze așa cum o face în prezent. Asta nefiind meritul sistemului de operare, ci al băiețiilor cu jocurile. Micorsoft, ca firmă care se respectă, nu s-a coborât la nivelul jocurilor, de aceea nu a produs la început nici un joc. Pentru a demonstra capacitățiile firmei, și deschiderea lor prietenoasă, în cea mai mare decentă față de publicul ce-i folosea sistemul de operare, Mirosoft, a început o serie de jocuri, într-un spirit educativ, printre care și simulatorul "Microsoft Flight Simulator" care a ajuns în 1995 la versiunea 5.
DE CE CONCUREAZĂ ?
MS Flight, se vrea un simulator de zbor, care prin complexitatea sa, să redea prin intermediul calculatorului, realitatea complicată a pilotării unui avion, ținând cont de toate convențiile și regulile unui simplu zbor. De aceea, pornind de la un peisaj desenat din linii, și câteva balize, MSFlight, a ajuns la varianta a 5-a , care conține peisaje din trei locuri de pe glob, comunicații radio și o altă mulțime de factori, toate sub emblema : " As real as it Gets".
Flight Unlimited, are aproximativ același scop, însă cu o altă regulă de priorități în ceea ce privește factorii de realism.
Cert este, că nici unul nici altul, nu au nimic de a face cu simulatoarele de zbor militare, în care mai important este ce faci, nu cum faci cu un avion, ce distrugi și nu cum zbori, jocuri care au ce-i drept mai mult succes dar mai puțin realism și care se află din abundență pe piată. Atât MSFlight cât și Flight Unlimited sunt simulatoare de avioane civile și sportive în care concurența este perfecțiunea zborului, după principii profesioniste. Ambele programe dispun de un sistem de lecții de familiarizare și zbor, ficare în spiritul său. Dar să trecem la prezentarea părților în cel mai fair-play mod:
MS Flight 5.1
Versiunea de față îi este atribuită relativ noii secțiuni de "divertisment"-educație din cadrul Microsoft-ului, și anume "Microsoft Home".
Vom începe "concursul" în ordinea priorităților din CTC-ul Game Over.
Așadar, din punct de vedere grafic, MS Flight Simulator 5.1 seamănă foarte mult cu versiuniile anterioare. Panoul de comandă, interfața de "joc", ceasurile, meniurile ș.a.m.d. sunt, cu mici îmbunătățiri de rezoluție și culoare, (ceva la conținut prin meniuri) aproximativ aceleași cu cele din prima versiune apărută pe 8086. Ca noutate, peisajul vectorial deține texturi, ceea ce dă un nou look actualei versiuni. Acestea sunt însă destul de pixelate, începând cu cerul, continuând cu apa, (care-i un mozaic de pătrățele albastre), și terminând cu pământul, care-i un fel de apă verde, cu ceva pete multicolore în dreptul orașelor. În orașe, se găsesc clădiri semnificative, puține la număr, și ele cu texturi pe toate părțile, acestea fiind totodată singurele forme de relief pe care le poți întâlni. Singurul lucru care se vede acceptabil în SVGA, este avionul văzut sub unul dintre cele câteva unghiuri externe.
Există un scenariu în care poți zbura "over the beautiful mountains" dintre Austria și Germania, care începe însă pe timp de noapte și, dacă nu modifici ceva, nu vezi nimic. Chiar dacă modifici, cam tot nimic nu vezi, munții fiind niște triunghiuri negre. Zborul pe timp de noapte este încă una din posibilitățile FS5-ului. Ideea o dețin de mult, și trebuie să recunosc că îmi place.
Există însă o mica mare problemă: În afară de aparatele de zbor, care se văd frumos, afara nu vezi nimic, (adică e noapte... știți). Se mai zăresc niște linii punctate și, dacă e furtună afară, ceva puncte - în sensul cel mai matematic - care "vin" aleator de aiurea.
Ferestrele de dialog, aduc aminte mai degrabă de un program de desenat, sau de geografie decât de un simulator, care, fie vorba între noi, nici n-ar trebui să aibă așa ceva.
SĂ SIMULĂM...
FS5ul simulează patru aparate de zbor. Asta pentru că, atenție, nu sunt toate avioane. Există stră-stră-vechiul CESSNA, care a ținut cu Microsoft-ul încă de la prima versiune de FS. Apoi, ceva mai nou și mai frumos, (depinde de tine cât de trainic este), un LEARJET, cu două motoare, o mică bijuterie. Urmează un planor!!! SCHWEIZER, nici o legătură cu brânza, îți dă posibilitatea să îți simulezi zborul în liniște, căutând curenții de aer. Cel puțin liniștea îți este asigurată. Ultimul dintre aparatele de zbor pe care FS5-ul le simulează, este un drăguț SOPWICH CAMEL, un avion de epocă, din flota engleză.
2-10 PROBĂ DE URECHI
Sunetele din FS5 sunt bine realizate, mă refer la cele digitalizate, fiind însă puse neoptimizat, devenind stridente chiar, atât cele de motor (mai ales la jet), ca și beep-urile de avarie, semnalizare (mai ales la jet). Planorul tace, lucru îmbucurător, doar avariile mai zbiară. Nu există control de volum decât în varianta ON/OFF.
MICROSOFT ORIGINAL
Din punct de vedere al ideii, jocul are supremație în domeniu, voindu-se un simulator complet, cât mai real, fără scopuri distructive, și care să reflecte cât mai bine complexitatea pilotării unui avion. Elementele de originalitate sunt puține, ținând cont că tot ei au scos si versiuniile anterioare de simulator în gen. Ar fi ceva cu texturile alea... pe la avioane, la peisaje, așa cât să fie un pic altfel decât versiunea anterioară.
SIMȚI CEVA?
Feelingu' FS5-ului este scurs din două mici surse cum ar fi: Pe de o parte te simți important la bordul unui avion, când toata lumea zbiara din turnul de control lozinci ca : "Paris -ORLY- Information Alpha 18:00 zulu Weather - Scattered 9700 - Visibility >40 mi Temperature +057F - Winds calm - Altimeter 30.15- Landing departing runway 02L- Advise controller on initial contact you have Alpha". Din pacate acestea sunt scrise pe ecran, și tot jocul nu auzi nici o voce. În plus, toată cartea jocului de 304 pagini, iți prezintă pe lângă banale lecții și sfaturi, cum că toate aeorporturile sunt redate după forma și caracteristicile reale, cum că nu există nimic care să le fi scăpat. Multitudinea de funcții de orientare, balize, radio (fără sunet), ș.a.m.d. te face să te simți important.
De cealaltă parte există un feeling în momentul zborului propriu-zis, avionul având un sistem neobișnuit de ghidare, pe care trebuie tot timpul să-l stabilizezi, dându-ți de furcă și făcându-ți un fel de nervi (kinda feeling). Asta are și un alt aspect, deoarece afară, adică pe geam peisajul nefiind tocmai atractiv, jocul se reduce la o bătălie între girosop și cursoare (maus, etc).
UNA PESTE ALTA
Una peste alta, ideea este lăudata de noi, realizarea lăudată doar de ei. Este atât de real încât, dacă te prabusești în apă, te lovești la fel ca de un bloc, ricosând din suprafata apei ca de pe mozaicul albastru (hm...da' dacă nu era apă acolo?), într-un sunet de nucă în perete. Acestea fiind zise aștept criticile fanilor Microsoft FS5 pe care-i invit să citească partea a doua...