DUKE NUKEM 3D
Noul joc al asociației de firme 3D Realms - Apogee este, așa cum era de așteptat, o realizare de excepție. Noul Duke Nuke'm nu mai este, precum predecesorii săi, un slăbut jump'n run ci un ditamai jocul 3D, rivalizând cu DOOM-ul.
Engine-ul de mișcare e realizat de 3D Realms, iar faptul că cei de la Apogee au la activ un joc ca Rise Of The Triad înseamnă ceva atunci când se vorbește despre engine-uri de mișcare 3D. În joc poți săți vezi personajul din spate sau de sus (în acest mod apare și harta) sau poți să privești acțiunea chiar prin ochii săi.
Grafica nu este extraordinară, oricum e ceva mai muncită ca la DOOM sau ROTT, chiar dacă feeling-ul nu este pe măsură. Se pot seta și moduri grafice SVGA însă diferența nu este mare și în plus e necesar un procesor puternic.
Acțiunea se petrece într-un oraș omenesc și nicidecum pe teritoriul extraterestru. Ce-i drept, ai de înfruntat tot soiul de monștrii, oamenii nefiind reprezentați. Te bați prin baruri, săli de cinema, discoteci, toalete... mă rog, printr-un întreg peisaj citadin.
Ceea ce remarci din primul screen, lucru pe care nu contenești să-l descoperi în fiecare moment, este realismul jocului în ceea ce privește interacțiunea cu decorul. Ca si în Crusader, aproape tot în ceea ce tragi resimte efectele acestei acțiuni. Geamurile se sparg, butoaiele explodează, gloanțele lasă găuri în pereți... Monitoare, oglinzi, cadavre, țâșnitori, toate sunt tratate ca obiecte active și nu ca elemente ale unui decor static. La un moment dat nu ai cum să ieși dintr-o cameră decât prin gura de aerisire pe care o deschizi cu ajutorul armei. Ce să mai zici de faptul că atunci când tragi cu pistolul într-o masă de biliard pe care se află câteva bile, acestea se mișcă, și nu aleator ci funcție de cum tragi.
Poți de asemenea, să vorbești cu diferite personaje pe care le întâlnești, fără însă ca asta să aibă vreo importanță în desfășurarea acțiunii.
Armele sunt bine alese și realizate, există lansator de rachete și, un concept mai nou, un soi de grenade. Acestea sunt detonate cu ajutorul unei telecomenzi, astfel că poți lăsa una două prin puncte cheie ca apoi să le folosești la momentul oportun.
Mai apar și o serie de alte obiecte care să te ajute în luptă cum ar fi un Jet Pack pentru a putea zbura, sau un Holo Duke, un aparat care produce o hologramă a ta pentru a induce în eroare adversarii. Singurul inconvenient este că se consumă destul de repede și nu îți poți permite să le folosești prea des.
Există prin joc ecrane cuplate la camere de luat vederi. Pe unul din aceste ecrane jucătorul poate urmări câteva locuri din nivelul respectiv, un lucru care e util mai ales în jocurile prin rețea, căci DN3D se poate juca și în acest mod.
Sunetele și muzica sunt destul de bune, chiar dacă nu excelente. În timpul acțiunii, personajul tău face tot felul de comentarii, mai mult sau mai puțin hazlii. În caz că acestea nu îți sunt pe plac se pot deactiva. Deasemenea există un switch ON/OFF pentru Adult Mode. În caz că acest mod este dezactivat, dispar unele poze de pe pereți precum și unele personaje.
Un lucru care nu a fost tocmai bine gândit în joc, este nivelul de dificultate. Exită patru nivele de dificultate însă al doilea este deja cam greu. Nu ai foarte multă muniție, iar inamicii sunt destul de rezistenți. Într-un „polițist" (un soi de câine) trebuie să tragi de două ori în plin pentru a-l omorî, de obicei trebuie să consumi trei focuri. E drept poți să culegi muniția odată ce ai omorât un adversar dar, numărul de gloante ridicate depinde de câte ori respectivul adversr a consumat până în momentul când l-ai omorât.
Un alt aspect este acela că monștrii cei răi nu ratează, cum ar fi de așteptat, și cum se întâmplă în DOOM, de exemplu. Și aici există inamici care trag cu proiectile vizibile dar, fiind foarte rapide, sunt greu de evitat. În plus, atunci când ești nimerit, îți scade foarte mult energia. Pe nivelul doi de dificultate, un „polițist" care trage cu un shot-gun te poate omorî din trei focuri dacă te nimerește în plin, tu fiind la 100% cu sănătatea. Explozia unei rachete/grenade te atinge de la mare distanță, iar de aproape te elimină în 90% din cazuri. E drept, s-ar putea ca toate aceste lucruri să fie mai aproape de realitate, însă asta răpește din plăcerea jocului și din dinarnism, fiind obligat să salvezi/încarci des.
Dacă ar fi să adunăm toate acestea, rezultă totuși un joc pe care eu îl aș clasa la ora actuală destul de aproape de DOOM pe care îl depășește în realism dar nu îl egalează pe plan "sentimental". Nu îți dă aceeași plăcere a jocului pe care o oferă DOOM-ul, deși e mai bine realizat. Deh, ce să-i faci, dacă nu e, nu e.
Oricum, vă sfătuiesc să notați în agenda de lucru și acest nou Duke Nuke'm. Luptă ușoară!
Plusuri:
- realism exagerat
- idei noi (video-camere, grenade)
- engine deosebit
Minusuri:
- texturi monotone
- nivel de dificultate cam ridicat
- dificultăți cu texturile când se privește în sus sau în jos
GAME OVER CTC: grafică 80% · sunet 80% · idee 85% · feeling 85% — TOTAL 85