FLIGHT UNLIMITED
De cealaltă parte, Looking Glass Technologies, o firmă mică, care a răsărit într-o combinație cu ORIGIN, în 1993, la jocul ULTIMA UNDERWORLD, și apoi mai târziu în SYSTEM SHOCK (1994), reapare în aprilie 1995 cu un simulator de zbor care concurează din start cu MS Flight. Este vorba de Flight Unlimited, un joc care de la prima versiune s-a arătat ca cel mai realist simulator de zbor existent, fabricând noi standarde pentru cei care au mai făcut și care mai aveau de gând să facă jocuri de acest gen. De ce concurează, care sunt termenii pe care cele două producții în domeniu și-i disputa și care este rezultatul, (în viziune GAME OVER) veți afla în cele ce urmează.
UNLIMITED?
Totul a început cu "dissatifacția" celor de la Looking Glass, în 1992, în ceea ce privește simularea de zbor, pe calculator. Seamus Blakley un măreț fizician și un experimentat pilot, fusese tocmai angajat la LG. Discuțiile din pauza de masă si din barul de vis-a-vis au decurs în proiectul "Flight". Astfel, datorită acestor "băieți" la care problema nu se mai pune " cum facem aia" ci , ÎN PRINCIPAL, " ce mai facem?" - lucru demonstrat chiar în sistemul de credits, s-a realizat cel mai perfect simulator de avion, pe calcularor (IBM-PC), pe care eu l-am văzut.
Scopul principal al FLIGHT UNLIMITED-ului, nu este cel de a reda cât mai real complexitatea pilotării avionului, ci de a transmite cât mai exact sentimentul senzațional al zborului. Toată teoria mișcării în fluid, toată aerodinamica și fizica necesară simulării în condiții reale a plutirii și direcționării unui corp în aer, constituie părți fundamentale a Flight-ului. Aici avionul are formă, greutate, eleroane, e.t.c., elicea taie aerul pe care îl împinge spre avion după anumite curbe, fiecare pală de vânt contează și există fiecare. Din acest punct de vedere cei de la Looking Glass ne asigură că nu se poate mai bine. Toate aceste lucruri, sunt explicate foarte bine în manualul jocului, pentru a putea înțelege principiile de zbor. Sunt descrise tehnici, terminologii și chiar sentimente pe care le ai și pe care nu poate să le redea nimeni altfel decât zborul însuși. Îți explică când trebuie să te relaxezi, și când să încordezi mușchii, la g-uri diferite. În plus, cartea mai conține și o serie de lecții, pentru manevrele fundamentale, și pentru exercițiile acrobatice.
SISTEMUL DE LECȚII
Lecțiile de "pilotaj" din FLIGHT UNLIMITED, sunt de-a dreptul uimitoare. Se începe la tablă, se trece apoi în carlingă, vezi o demonstrație dublată de o voce explicativă, iar apoi, tot cu instructorul lângă tine, execuți mișcarea până-ți reușește. O bine meritată diplomă te așteaptă la fiecare lecție reușită. Ți se explică cum se pregătește o manevră, cum trebuie sa calculezi energia de care dispui. Există două feluri de energie, una pe care o acumulezi câștigând altitudine, și alta luând viteză (potențială și cinetică). Le poți converti dintr-una într-alta, și, odată știut acest lucru, privești deja altfel zborul. (La modelele echipate cu un motor, acesta are rolul de a "pune" energie în avionul tău). În același timp, ai explicate toate fenomenele atmosferice care influentează zborul și cum se acționează în fiecare dintre ele.
REALISM
Iată-ne ajunși la problema care doare cel mai tare. Cât de real este FLIGHT UNLIMITED, și ce rost are el când există MS FLIGHT? Nu vreau să fac nici o discriminare, articolul de față se vrea doar o prezentare într-un slab spirit competitiv, dar există ceva care mă distrează și mă înspăimântă în aceeași măsură. Cum au reușit cei de la Microsoft, "liderul mondial în programare", să evolueze până într-atât cu simulatorul lor de zbor,( pe parcursul a 5 versiuni în cam tot atâția ani), dacă sistemul de credits (prezentarea producătorilor) din FLIGHT se dovedește a fi mult deasupra întregului MSFLIGHT. Pe deasupra mai scrie si mare : "As Real As It Gets". Păi, stimate cititor, care mă vei contrazice spunând că "Dacă nu era Microsoft... bla, bla" , îți sugerez doar să privești, pe rând cu îngăduință. Eram la capitolul realism.
Am mai punctat de-a lungul articolului elemente ce construiesc "adevărăteala" FLIGHT-ului, dar voi mai spicui câteva, ca să nu rămân decoperit, restul e de la sine:
- Este primul, și singurul simulator, care interpretează avionul ca un corp, nu ca o "funcție de taste".
- Peisajul de care dispui este cel mai realist peisaj redat vreodată de calculator. Nu știu cât au stat cocoțati prin avioane sau pe satelit, dar a ieșit ceva ce nu visam.
- Îți intră soarele-n ochi, vezi sau nu aparatele de zbor, poți să-ți selectezi cât de încețoșat e afară, și multe altele.
- Începând cu "meniul", care este un alt element de originalitate și care-ți dă emoțiile pe care le ai ÎNAINTE să te sui în avion e.t.c. și terminând cu sunetele, am toate motivele să pledez pentru Looking Glass. JOS PĂLĂRIA!
Când intri în picaj, de la o anumită viteză se aude șuieratul ăla de "bombă", sunetele din FLIGHT UNLIMITED nu sunt monotone, ai speach, și in FBO (așa zisul meniu), se aud zgomote, că dacă nu ești atent, riști să te uiți pe geam. În plus, hai să comparăm cum se aude din planor? Unde este "Real"-ul din MS Flight, când toată frumusetea planorismului, este să asculți și să te bați cu vântul? O ultimă comparație, privind ceea ce au înțeles părțile, aici combatante, printr-un simulator de... flight,:
Dacă în MS Flight pilotezi, în FLIGHT UNLIMITED, zbori.