NIȘTE JOACE MICI ȘI CUL, CĂ D'ALEA MARI-S SĂTUL...

Câte joace nu mi-au trecut pân' față, nici unu' nu-i ca X-QUEST.

Jocurile, în principal, cu cât sunt mai mari, cu atât mai mișto. Ia un FULL THROTLE de 500 Mb, o să-mi spui că e multă gargară... bine, ia CYBERIA, REBELU' , alte alea, ia PHANTASMAGORIA, joc pe 7 CD-uri. Ca o caracteristică generală și o condiție sine... Deo, un joc mare e complicat. Tinde spre realism și utilizeză o imensă cantitate de informație pe care ți-o vâră pe gât. Să luăm un exemplu: SYSTEM SHOCK. O realizare de geniu, cu o interfață de mori nebun, din două motive:

1- Scenariu, grafică 3D SVGA, speach la tot pasu', dinamism și posibilități de nu credeam vreodată să se ajungă pâna aici, un vârf al tehnologiei, un joc ce te umple de respect...2 - Prima oară când îi dai drumu', se umple ecranul cu help de două silabe pentru fiecare butonaș de clickat, și nu te obișnuiești primele 4 nivele. O grămadă de explicații la o grămadă de funcții, o grămadă de semne la care te uiți ca ursu' la cireașă și zici: "las' că mai am și altceva să joc, oricum n-aveam timp de el acum".

Așadar, ne plăceau jocurile complexe, să ne spargem creeeeru' în ele, să pierdem ceva săptămâni, să avem satisfacții! Da, de fapt mai mult de satisfacție mi-e mie, da' n-o să joc acum "Prehistorik". Și totuși, a sclipit pe undeva un joc, pe urmă altul... ș.a.m.d. S-a ivit ALADDIN. Avea în spate scenarii, oscaruri, era normal să se arate meser. În plus, o muzică și-o grafică în still nou: DYSNEY. Cu extensia software, și cu piața lui VIRGIN... jos pălăria!Dar după ce-l termini (dacă nu te enervezi până atunci)? Eh... oi vedea.Grafica lui ALADDIN (și sunetul, bineînțeles) face ca jocul să fie jucabil, și atractiv.

Ideea însă îl reduce la un JUMP-N-RUN de mâna a doua. "Parcă nu... altceva aveți?" întreb în stânga, dreapta... "Hai să-ți dau un joc bazat... cel mai tare", îmi zice cineva.

Iau o cutie de dischete 3M și pornesc a doua zi spre el. Le verific pe toate înainte, profesional, n-aveam chef să trec prea des pe la amicu' și cu speranța unei revelații mărețe, purcedem în computatorul său.

"cd games; cd x-quest"

"Un quest" zic (ratat X ???, heh, heh...) "Daaa, bazat la culme" mi se răspunde. Un zgomot infernal trezește asistența: "ATOM JACK presents (cine-s ăștia, frățucă?)... X-QUEST!"

Meniu , Start, și... și...

• ???

• !!!!!

-Ce, nu pricepi? aduni țucumberii ăia albaștri și ieși afară prin gaura asta...uite așa, ca la JUMPING' JACK!".

M-am uitat la el plin de milă. Era deprimant să vezi un om în toată firea, cu pretenții, culegând ciupercuți și licurici albaștri. "Stai să vezi, îmi zice el cu entuziasm nebun, că apar niște hârburi care trag, iar mai încolo..."

Nu, era mai dezolant decât ultima bombă în care intrasem... Învârtea cu pasiune un cerculeț de HC-85, cu ochii bulbucați de plăcere și, cu mâna pe mouse, desena traiectorii printre extratereștrii mici si verzi, mâncători de cerculețe. "Nu vrei să-ncerci?" mă întreabă mirat. Un zâmbet de sub MUSTAȚĂ, mă invită la ridicol... Prea mustăcea la mine, ca să fie totul așa cum pare. Iau o față protocolară, ca și cum i-aș face un mare hatâr și pun mâna pe mouse. Shockul numărul 1: Micuțul rodent de plastic era ud, rece-fierbinte, scârbos de-a dreptul, parcă aveam în mână o stridie. Zic: "transpiri nene, sau te-ai supărat pe săracuțul mikey-mouse și l-ai strâns prea tare?".

Shockul 2 vine odată cu prima adiere de maus... Nici n-apucasem să mă așez pe șoarece, că cerculețu' meu dispare într-un zgomot infernal, făcând loc unui scurt și binecunoscut mesaj: "GAME OVER". Start again și dă-i...1...2...3... GAME OVER?!! Exista pe undeva o eroare, un user error. Soluția: Replace user and try again! Toate simțurile mele, se busculaseră într-o aiureală de nedescris. Concentrat la culme, mișcam mouse-ul pe 1 cm pătrat și cerculețul pe toată măreția ecranului, ocolind involuntar țucumberii albaștri și ochind la fix toate bâzdâgăniile posibile, iar unde nu mai erau, găseam un perete în care să mă hodinesc preț de o viață din alea trei. Eroul meu decolțurat se ghida după impulsurile mele și nu după coordonate. Să mai și trag în același timp, era imposibil, regretabil chiar, de cele multe ori! Scenariul, fără exagerare, e cel mai meser, și aici nu intervin gusturile: ți-l faci singur, cum te taie capul; poți să fii USS Enterpriza și să killărești ce vrei tu, sau, în același mod, Scufița Roșie la cules de ciuperci, și fereală de pricolici. Nu vă întreb ce vârstă aveți și dacă mai credeți în pricoliciu' pădurii, dar dacă nu, luați-vă kill-o-zapper-ul trifazos și super supărat, și distrugeți tot... ce puteți. E un joc care se joaca cel mai bine cu senzitivitatea mouse-ului la limita maximă și care, fără SB își pierde din savoare și crește în dificultate. Măreția lucrului simplu dar genial, copleșește tot ceea ce exprimă mai degrabă munca pe tractor la a 5-a revoluție agricolă, decât sclipirea unei minți cu pătrunjel proaspăt, ca în cazul de față.

Catalogat printre cele mai revoluționare questuri, se numără printre cele mai dificile și, în ciuda acestui fapt, printre cele mai atractive și pasionante, un joc care te "nirvanizeazăăă, epuizează, "exciteazăăă, enervează și satif... făcează la m...ma...maxim!

Pentru toți cei care l-au încercat și au fost dezamăgiți, sau care n-au avut destul nerv ori forță să strângă de propriul souris, ca de propria pușculită și care, în ciuda abandonării sunt încă curioși să știe ce există dincolo de limita lor maximă (mai ales cei fără porniri culturale și care n-au citit nici măcar read.me-ul), pot - și de asta puteți fi siguri - să vă șoptesc finalul.

Da, stimați cititori, există dincolo de acei nenumărați klingonieni de modă veche, pricolici, alieni și președinți parșivi, dincolo de toate nivelele tranziției, raiul pe calculator. Mai concret, se poate ajunge undeva, unde monstruozitățile alea te aleargă hămesite și unde tu fugi ca un Stallone stilizat. E un nivel cu numărul 40, cu care practic jocul nu se termină, (ci te termină, oricât de bun baci la vaci ai fi). Și asta nu mârlănește, ci în spiritul tranziției, adică treci mai departe, la nivelul următor (tot 40). Ca să nu zic că pe lângă fluturașii mici și mâncători de tampoane, mai fuge și ieșirea în caz de incendiu, sau de finish. Dar ce fac eu aici? Destabilizez!! Vă recomand această experiență, cu toată strângerea de... mân... de mouse!

P.S. Știu că n-am convins masele să se arunce asupra "X"-ului dar, credeți-mă că invazia Mucoizilor nu se compară cu Solitaire-ul, sau Minesw... și cum îi mai spune, pe care-l joacă tot șefu la servici (la mama), împreună cu toți oamenii cu cravată, călcători pe nervi și speriați de viruși. Dacă vrei să cucerești până și o femeie cu oroare de butoane, iți recomand cea mai stupidă și sigură umilire a omului în fața mașinii...

Opțional: THE STORY

"The invasion fleet of the hideous Mucoids is hurtling towards the Earth, intent on blasting it into tiny steaming shreds of radioactive grit, and only your ship, armed with the our latest top secret Super Kill-o-Zapper Phaser Photon Laser Cannons can... Hang on, sorry. Wrong game: start again. You're a rather jolly little circular dingus which shoots all around a rather abstract landscape collecting little blue crystally things, while avoiding a few mines scattered around. Hmm. Boring, you say? Well, maybe it still needs a certain something... OK, so we'll keep the Super Kill-o-Zapper, then, and add a couple of things to blow up".

Happy?