Battle Bugs

BATTLE BUGS
BATTLE BUGS

BATTLE BUGS a fost produs în 1994 de către firma Epix și distribuit de SIERRA. Jocul este o strategie "demență" în care rolul tău este să comanzi o armată de insecte în diferite misiuni. Fiecare insectă are posibilitățile ei, avantaje și dezavantaje (gândacii rezistă la otrăvuri, albinele țin loc de bombardiere, furnicile pot arunca cu grenade, păianjenii se pot lupta cu mai mulți inamici deodată etc.). Deși pare un joc copilăresc, BBUGS nu este chiar atât de simplu. Forțele de care dispui trebuie bine exploatate și de asemenea, trebuie avut în vedere relieful (o piatră aruncată de la un nivel înalt e mult mai eficientă, numai anumiți gândaci pot traversa suprafețele ude etc.) pentru că nu de puține ori ți se cere să învingi cu forțe inferioare ca număr și putere.

Producătorii au fost indulgenți, astfel încât dacă nu reușești să termini o misiune de trei ori la rând, ți se dă voie să treci la misiunea următoare. Primele misiuni au rolul de a te familiariza cu sistemul de dat ordine, destul de dificil. Bineînțeles, pe măsură ce avansezi, treaba devine din ce în ce mai complicată, jocul ajunge cu adevărat o strategie, pe la misiunea 15 nu mai e deloc simplu și iată-te deja prins cum trebuie în joc.

Grafica este SVGA (dacă ai memorie destulă pentru că altfel... știi tu) cei de la Epix neducând lipsă de umor și de imaginație (între noi fie vorba sunt total demenți). Luptele se duc în cele mai variate peisaje, presărate cu pete de ulei, felii de salam și pizza, cutii de chibrituri și alte obiecte asemănătoare, iar sunetele și muzica sunt drăguțe.

Într-un cuvânt: SIMPATIC.Z

GAME OVER — grafică 58%, sunet 34%, idee 83%, feeling 52%, TOTAL 56%
GAME OVER — grafică 58%, sunet 34%, idee 83%, feeling 52%, TOTAL 56%